FOTBAL  »  Superliga  »  SPORTUL - ASTRA 0-1

Rădulescu: "Selymes vine, îşi bate fosta echipă, apoi pleacă umflat în muşchi şi plin de el"

Articol de GSP - Publicat marti, 28 septembrie 2010 00:00

Directorul Şcolii Federale de Antrenori, Mircea Rădulescu, l-a criticat pe antrenorul Astrei Ploieşti, Tibor Selymes, precizând că nu este corect ca un tehnician să părăsească o echipă, pentru ca după două etape să vină să-şi învingă fosta formaţie pe care a pregătit-o.

"Selymes a plecat de la Sportul Studenţesc, iar după două etape vine cu noua sa echipă acasă la Sportul şi câştigă cu 1-0 în mod normal, pentru că ştia toate detaliile acestei echipe. Remarc faptul că anularea acelei legi nu este binevenită. Aşa cum este în Italia şi Spania, trebuia să menţinem şi noi acea regulă, pentru că e o lipsă de fair-play.

Am fost chiar la meci pentru a vedea cum un antrenor vine şi îşi bate fosta echipă, după care pleacă umflat în muşchi şi plin de el, sfidând clubul pe care el l-a părăsit cu puţin timp în urmă", a spus Rădulescu, citat de Mediafax.

Citește și:
Poftiți în viitor! SUA - Paraguay s-a jucat pe cel mai scump stadion din lume, care ne-a arătat cum va arăta fotbalul de mâine
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Poftiți în viitor! SUA - Paraguay s-a jucat pe cel mai scump stadion din lume, care ne-a arătat cum va arăta fotbalul de mâine
Toți o țin minte cu telefonul în decolteu, iar acum s-a întors după 16 ani! Larissa Riquelme, apariție de nerecunoscut la SUA - Paraguay
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Toți o țin minte cu telefonul în decolteu, iar acum s-a întors după 16 ani! Larissa Riquelme, apariție de nerecunoscut la SUA - Paraguay
N-a mai îndurat! Neluțu Varga a zis de ce l-a pus pe liber pe Alibek Aliev: „Ajunge!”
Superliga
N-a mai îndurat! Neluțu Varga a zis de ce l-a pus pe liber pe Alibek Aliev: „Ajunge!”
„Ne umplem de bani” » Cât câștigă U Cluj și Craiova de pe urma lui Jovo Lukic
Superliga
„Ne umplem de bani” » Cât câștigă U Cluj și Craiova de pe urma lui Jovo Lukic
ANUNȚ Modificare importantă la singurul magazin La Cocoș din București
Profit.ro
ANUNȚ Modificare importantă la singurul magazin La Cocoș din București
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Poftiți în viitor! SUA - Paraguay s-a jucat pe cel mai scump stadion din lume, care ne-a arătat cum va arăta fotbalul de mâine

Toți o țin minte cu telefonul în decolteu, iar acum s-a întors după 16 ani! Larissa Riquelme, apariție de nerecunoscut la SUA - Paraguay


Comentarii (4)
giussybaratky23
giussybaratky23  •  28 Septembrie 2010, 19:37

Toti stim ca in tara asta legea e tocmeala pt cei umflati la ceafa.Sa va fie rusine hotilor.Cata nesimitire e in tara asta n-am mai intalnit nicaieri.Ne vrem a fi o tara civilizata dar avem legi de Cote d'Ivoire, Congo sau Cuba.Umbla fetitele pe strazi cu fite pe cap dar sunt niste analfabete, baietasii cu masini scumpe care abia trec Bacalaureatul.Aici se schimba legile cum imi schimb eu freza, adica de la o zi la alta.

ferko_cfr_k
ferko_cfr_k  •  28 Septembrie 2010, 19:25

acum 2 ani era imposibil sa antrenezi 2 echipe de liga 1,anul asta toti se duc de la steau la craiova,de la sporul la astra.de la fulgerul bragadiru la m in p cu regulamentele voastre infecte.Atunci era vorba ca Bergodi nu poate antrena o a2-a echipa in liga 1.

bdgeorge
bdgeorge  •  28 Septembrie 2010, 18:20

Riciu analfabetu' !!!!! toata lumea asta stie cum joaca Barcelona si uite ca nu poate fii batuta.Crezi ca daca guardiola se duce la Levante si vine la Barca 2 etape mai tirziu cistiga?? niciodata mai agramatule.Din cind in cind te mai bagi si tu sa dai declaratii sa nu uite lumea de tine si sa mai le dai o piine de mancat la Circotasi.Pune mina si invata gramatica si apoi da declaratii!!

Vezi toate comentariile (4)
Comentează