FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO - STEAUA, SÎMBĂTĂ, 16 OCTOMBRIE, 20:00, DIGISPORT ŞI LIVETEXT PE GSP.RO

Borcea: "Ar fi o dramă, cel mai mare dezastru dacă nu batem Steaua"

Articol de GSP - Publicat joi, 07 octombrie 2010 00:00

Preşedintele executiv al lui Dinamo, Cristian Borcea, susţine că nu a avut nici un preinfarct, doar i "s-a făcut puţin rău după meciul de la Urziceni" şi a vorbit despre derby-ul cu Steaua.

"Nu e adevărat că aş fi avut un preinfarct, e o mare exagerare. Nu am avut ceva aşa de grav. Mi s-a făcut puţin rău după meciul cu Urziceni, pe fondul supărării şi al stresului. Atâta tot. Acum sunt bine", a spus Cristi Borcea în Cancan.

Apoi s-a referit la jocul cu Steaua, din etapa viitoare: "Ar fi o dramă, o nenorocire, cel mai mare dezastru dacă nu batem Steaua. Aşa e la fiecare meci cu Steaua, dar mai ales acum, când suntem unde suntem. Pentru un dinamovist n-ar trebui să existe motivaţie mai mare decât onoarea de a-ţi învinge rivala.

Va fi şi o primă consistentă, dar nu banii sunt importanţi. Fotbaliştii să se gândească şi la Cătălin Haldan când vor intra pe gazon.

Sper să nu fie influenţat derby-ul în nici un sens. Noi am fost dezavantajaţi în ultimele cinci, şase partide şi e deja prea mult. Balaj, spre exemplu, să se ducă să arbitreze doar în Liga Campionilor, să ne lase pe noi".

Citește și:
Gigi Becali a plecat furios de la stadion și i-a făcut PRAF: „Rușine! Asta îi reproșez lui Reghecampf” » Singurul jucător care a scăpat
Superliga

Depunctări pentru două echipe din Superliga » Dinamitează lupta la play-off + Antrenorul amenință cu plecarea

Război total cu Rapid! Miza e imensă: „Mergem în instanță! Nu-i mai iertăm!”

Daniel Pancu, discurs devastator: „Mă depășește, jucătorii nu pot! Avem o problemă mare”

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

FRF ia în calcul să desființeze o echipă națională: „Căutăm alte soluții”

Noi imagini spectaculoase de pe șantierul Polivalentei - OZN: „Am pus șampania la frapat” + Costul investiției a crescut cu aproape 60%!

Comentarii (50)
tristar
tristar  •  10 Octombrie 2010, 17:08

Borcica, e timpul tata! Prea v-ati facut de cap in ultimii ani. Presimyt ca o veti fura asa cum trebuie, de datra asta.

spartanul
spartanul  •  07 Octombrie 2010, 16:37

daca jucam ca, la urzici dom.borcea poti sa pleci definitiv de la dinamo dar sa nu uiti sa l ei si pe marele badea si frati dinamita cu jucatori cu tot nu ti se pare curios caci baieti joaca bine citeva etape si cind sa zici hop ,cad ca, cismele oare sau voi stiti bine pt. cine joaca dinamo oare pt. berbecu hu hu

lilianna16
lilianna16  •  07 Octombrie 2010, 16:32

dar este sanatos la cap d-nul Borcea?

Vezi toate comentariile (50)
Comentează