Articol de GSP - Publicat marti, 12 octombrie 2010 00:00
Antrenorul Stelei, Marius Lăcătuş, e convins că nu există o favorită clară în derby-ul Dinamo - Steaua şi mizează pe o partidă foarte disputată, ţinînd cont de faptul că o remiză nu-i avantajează nici pe roş-albaştri, nici pe roş-albi.
"Am la activ o victorie, un egal şi o înfrîngere în faţa lui Dinamo. Dacă e să o luăm de la început, urmează victorie. E un meci foarte important, încercăm să scoatem maximum din el.
Dacă vom cîştiga nu ne dau 6 puncte, dacă facem egal mai mult de un punct nu se dă, iar dacă pierdem nu ne iau mai mult de 3 puncte, asta ca să fac o glumă.
Încă aştept să vină toţi jucătorii, şi cei de la tineret, şi accidentaţii, de mîine vom discuta mai mult. Nu vreau să le creez o presiune care nu e necesară înaintea unui astfel de derby. Le-am zis să aibă o evoluţie cum au avut de cînd am venit, valoarea indivuduală ar putea face diferenţa. În funcţie de cum vor evolua lucrurile vom vedea, în acest moment, nu m-aş mulţumi cu un egal. Un meci egal nu ar avantaja nici una dintre echipe. În aceste partide nu există un favorit clar.
Nici un meci nu seamănă cu altul, sînt sigur că atitudinea suporterilor dinamovişti, a suporterilor, a conducătorilor va fi alta, se mobilizează altfel la meciurile cu noi.
Pericolul numărul 1 e Torje, care se află într-o formă foarte bună, are tehnică, viteză. Adrian Cristea are şi el o tehnică indivuduală foarte bună, poate dezechilibra oricînd un adversar. Eu mă mai gîndesc şi la finu' Dănciulescu, sper să scap de data asta, că de cîte ori am jucat împotriva lui m-a cam taxat.
În minte, mi-am creionat un prim 11, avem şi noi nişte probleme medicale, vom vedea zilele acestea pe cine pot miza sigur. Răduţ se antrenează separat, la fel ca şi Iulian Apostol.
Nu s-a luat nici o decizie în privinţa lui Kapetanos, vom vedea, avem un regulament, e stipulată acolo amenda", a spus Lăcătuş la "Fanatik Show", de la DigiSport.