GSP SPECIAL  »  DIVERSE  »  FLASH

Ce urmează în sport

Articol de GSP - Publicat joi, 25 noiembrie 2010 00:00

"CAZUL CFR - DINAMO". Azi se dă verdictul
Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) va anunţa astăzi ce măsură a luat în urma plîngerii depuse de Dinamo împotriva CFR-ului, în urmă cu o lună. Cu ocazia meciului direct dintre cele două formaţii, suporterii "cîinilor" care nu deţineau buletin de Bucureşti sau de Ilfov n-au fost lăsaţi în tribunele arenei din Gruia, iar şefii din Ştefan cel Mare i-au acuzat pe ardeleni de discriminare. Fanii au depus o plîngere separată la Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului.

ANTRENOR CU "ŞAPCĂ ROŞIE". Badea, prezentat oficial
Noul tehnician al Universităţii Cluj, Ionuţ Badea, va fi prezentat abia în această după-amiază, deşi a semnat cu gruparea din Dealul Feleacului încă de acum două săptămîni, iar la şedinţele de pregătire se prezintă încă de luni (foto)! Badea a semnat un contract valabil pînă în iunie 2012, obiectivul în primul sezon fiind ocuparea locurilor 8-12. În cel de-al doilea, el trebuie să-i ducă pe alb-negri pe o poziţie ce garantează participarea în Europa League!

DUELURI ÎN EUROPA LA HANDBAL. Cîte se califică?
Trei echipe româneşti vor juca în weekend-ul următor în turul 3 al cupelor europene la handbal masculin: UCM Reşiţa (Cupa Cupelor), Dedeman Bacău şi Steaua (Challenge Cup). Dintre toate, cele mai mari şanse la calificare le au băcăuanii, care au învins în tur, în deplasare, cu 33-25. Şi reşiţenii au speranţe, chiar dacă au în faţă un adversar foarte puternic. Ghionea şi compania au cîştigat în tur, la Reşiţa, cu 34-30. În schimb, steliştii merg în excursie în Portugalia. Afectată de criză, Steaua a acceptat să joace ambele partide în deplasare cu Benfica Lisabona şi e outsideră în confruntarea cu lusitanii.

Citește și:
După FCSB - Auda, fotbalistul criticat de Becali a dansat și s-a fotografiat cu iubita pe gazonul din Ghencea
Conference League

Marea rivală a Simonei Halep, de nerecunoscut pe plajele din Grecia
Tenis

Scenele surprinse în Ghencea, imediat după FCSB - Auda! Titularul a fugit direct la vestiare
Conference League
Scenele surprinse în Ghencea, imediat după FCSB - Auda! Titularul a fugit direct la vestiare
Gigi Becali îl scoate pe Târnovanu din poartă și dă afară alt fotbalist de la FCSB: „Niciodată!”
Conference League
Gigi Becali îl scoate pe Târnovanu din poartă și dă afară alt fotbalist de la FCSB: „Niciodată!”
FOTO Gară istorică din București este demolată
Profit.ro
FOTO Gară istorică din București este demolată
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

În iulie 2026, un vlogger a petrecut o zi Cernobîl » Șocat de ce a găsit la bazinul de înot al „orașului fantomă”

O minge în cap i-a schimbat destinul! Cum a ajuns Ștefania Uță campioană europeană și speranța României la Jocurile Olimpice

Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează