INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  TURCIA

Mircea Lucescu: "Dacă nu îmi prelungeam contractul cu Şahtior, poate acum eram eu la Galatasaray"

mircea_lucescu
mircea_lucescu

Articol de GSP - Publicat vineri, 26 noiembrie 2010 00:00

Antrenorul lui Şahtior, Mircea Lucescu, a spus că dacă nu îşi prelungea cu echipa ucraineană era foarte posibil ca acesta să accepte o ofertă a lui Galatarasaray.

 

"Preşedintele clubului Galatasaray, Adnan Polat, este o persoană foarte bine intenţionată. Este adevărat că în prezent situaţia echipei nu este prea bună, dar suporterii trebuie să îi respecte eforturile", a spus Lucescu.

"Am mai discutat cu el. Am avut o discuţie la Istanbul, la finala Cupei UEFA din 2009, pe care am câştigat-o în faţa formaţiei Werder Bremen. Însă eu îmi prelungisem în urmă cu o săptămână contractul cu Şahtior. Poate că acum eram la Galatasaray dacă Polat mă aborda cu zece zile înainte. Preşedintele a fost foarte corect cu mine, dar nu am ajuns la un acord", a declarat Mircea Lucescu pentru cotidianul Fanatik.

 

Citește și:
Ce a făcut Daniel Pancu, imediat după fluierul final din Rapid - Corvinul
Superliga
Ce a făcut Daniel Pancu, imediat după fluierul final din Rapid - Corvinul
Denis Alibec a devenit tată: „Un nou capitol a fost deblocat”
Superliga
Denis Alibec a devenit tată: „Un nou capitol a fost deblocat”
Gabriela Ruse, detalii inedite din relația cu celebrul tenismen: „Îi place în România. Ceva interesant. Diferit!”
Tenis
Gabriela Ruse, detalii inedite din relația cu celebrul tenismen: „Îi place în România. Ceva interesant. Diferit!”
Am primit imagini de neprivit de la Militar: „Neicuțescu i-a rupt piciorul și râdea. Câine” » Fotbalistul acuzat se apără: „De-aia am și ieșit la pauză”
Liga 2
Am primit imagini de neprivit de la Militar: „Neicuțescu i-a rupt piciorul și râdea. Câine” » Fotbalistul acuzat se apără: „De-aia am și ieșit la pauză”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Arhivele Securității: imagini rare și detalii explozive din culisele europene ale lui Dinamo - mese de lux, bani, fete și vacanțe pentru arbitri + „A apreciat-o pe informatoarea «Brândușa»”

Gabriela Ruse, detalii inedite din relația cu celebrul tenismen: „Îi place în România. Ceva interesant. Diferit!”


Comentarii (11)
eldiablo9
eldiablo9  •  27 Noiembrie 2010, 00:11

Acuma sasi continuie contractul pe care il are la Sahtior si daca poate sa ajunga cat mai departe in Champions League si atunci sa vada lumea cat de bun este ca antrenor

niculaeda
niculaeda  •  26 Noiembrie 2010, 23:35
Postat de niculaeda pe 26 Noiembrie 2010, 23:32

ba tata candva aveai ceva calitati , acum lipsa de caracter le face uitate . etnia isi spune cuvantul !!!

si nu spun asta pentru ca hagi ar fi mare antrenor !!!

niculaeda
niculaeda  •  26 Noiembrie 2010, 23:33

ba tata candva aveai ceva calitati , acum lipsa de caracter le face uitate . etnia isi spune cuvantul !!!

Vezi toate comentariile (11)
Comentează