FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO

Marius Alexe: "Andone ne-a zis că nu pleacă, nici nu ne gîndim că demisionează"

Articol de GSP - Publicat joi, 02 decembrie 2010 00:00

Mijlocaşul lui Dinamo, Marius Alexe, a declarat că tehnicianul Ioan Andone, care are câteva propuneri de a antrena în străinătate, le-a transmis jucătorilor că nu va pleca de la Dinamo.

"Nouă ne-a zis că nu pleacă, ne-a spus că rămâne alături de noi. Nici nu ne gândim că o să plece", a afirmat Alexe.

Conform unor informaţii apărute astăzi în Gazeta Sporturilor, Ioan Andone are câteva oferte din ţările din zona Golfului. El a mai antrenat în perioada 2008-2010 formaţiile Al-Ettifaq (Arabia Saudită) şi Al-Ahli (Dubai, Emiratele Arabe Unite).

Marius Alexe a mai spus că îşi doreşte o victorie în partida de sâmbătă cu Astra, chiar dacă în trecut a evoluat pentru formaţia ploieşteană. "Le mulţumesc oamenilor de la Astra pentru timpul ptrecut acolo. Nu am să uit niciodată acele momente, am promovat cu ei, dar acum sunt la Dinamo şi îmi doresc să câştigăm.

Normal că nu ne doream acest loc şi nici nu ne gândeam la aşa ceva. Am pierdut multe puncte uşor şi iată că am ajuns pe locul pe care suntem. Sperăm să nu mai pierdem puncte aşa de uşor în retur", a precizat Alexe.

Mijlocaşul în vârstă de 20 de ani a adăugat că deocamdată nu se gândeşte la un transfer de la Dinamo. "Nu vreau să mă gândesc acum la un transfer, nu cred că mi-ar face bine şi nu am de ce. Sunt concentrat să joc cât mai bine la Dinamo", a explicat el, informează Mediafax.

Citește și:
„Clientul” lui Gigi Becali, la 4-1 cu Oțelul: „Face tâmpenii” + Pe cine a declarat omul meciului: „El e, nu Tănase”
Superliga
„Clientul” lui Gigi Becali, la 4-1 cu Oțelul: „Face tâmpenii” + Pe cine a declarat omul meciului: „El e, nu Tănase”
Cristi Chivu, după o nouă victorie la scor în Serie A: „Ce procente avem să câștigăm titlul? Pentru mine, zero!”
Stranieri
Cristi Chivu, după o nouă victorie la scor în Serie A: „Ce procente avem să câștigăm titlul? Pentru mine, zero!”
Donald Trump l-a atacat violent pe sportivul american de la Jocurile Olimpice: „Un adevărat ratat”
Jocurile Olimpice
Donald Trump l-a atacat violent pe sportivul american de la Jocurile Olimpice: „Un adevărat ratat”
Becali vrea să-i anunțe transferul în ultima zi de mercato: „Mâine îl luăm”
Superliga
Becali vrea să-i anunțe transferul în ultima zi de mercato: „Mâine îl luăm”
Lovitură pentru România: Cel mai nou model Dacia ar putea să nu mai fie fabricat la Mioveni
Profit.ro
Lovitură pentru România: Cel mai nou model Dacia ar putea să nu mai fie fabricat la Mioveni
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Imagini scandaloase la Jocurile Olimpice de iarnă » Ce au afișat susținătorii Rusiei, deși steagul țării E INTERZIS

Donald Trump l-a atacat violent pe sportivul american de la Jocurile Olimpice: „Un adevărat ratat”


Comentarii (1)
calinescu_
calinescu_  •  02 Decembrie 2010, 17:32

MAI BAIATULE , DACA ANDONE MAI RAMINE O SA RAMINETI SI VOI LA STADIUL DE SPERANTE ..... !!!!!

Vezi toate comentariile (1)
Comentează