FOTBAL  »  Superliga  »  U CRAIOVA

Mititelu a refuzat să meargă la cheful de final de an al oltenilor organizat de Piţurcă » Spărgătorul de petreceri

Articol de - Publicat duminica, 12 decembrie 2010 00:00

Victor Piţurcă le-a dat elevilor săi vacanţă cu două zile mai devreme decît anunţase iniţial, renunţînd la antrenamentele de ieri şi de vineri.

Astfel, joi seara, antrenorul i-a chemat pe jucători în comuna Beharca, la 20 de kilometri de Craiova, unde fostul selecţioner a organizat o petrecere de final de an, în cadrul căreia s-a tăiat şi porcul.

"Avem ceva de sărbătorit şi nu ştiu eu?"
Nu a lipsit nimeni, fiind prezenţi atît cei din stafful tehnic, cît şi oficialii clubului. Singurul care nu a onorat invitaţia a fost patronul Adrian Mititelu, demonstrînd astfel că relaţiile dintre el şi Piţi s-au răcit în ultima perioadă.

"Pentru ce să mă duc?  În clasament stăm prost, cu banii şi mai rău!", le-a mărturisit finanţatorul apropiaţilor săi. Un alt motiv pentru care acesta a absentat a fost faptul că la petrecere au fost prezenţi şi oameni din Primăria Craiovei, inclusiv edilul-şef Dincă Marinică.

1,5 milioane de euro a cheltuit Mititelu cu Ştiinţa în această toamnă: toţi banii au fost împrumutaţi de la Piţurcă

"Atenţie la kilograme!"
Avînd în vedere că jucătorii vor avea o lună de vacanţă datorită faptului că ultima etapă din acest an a fost amînată, Victor Piţurcă e îngrijorat că elevii săi s-ar putea îngrăşa. Astfel, tehnicianul i-a avertizat pe aceştia că pentru orice kilogram în plus vor trebui să achite cîte 500 de euro, fiecare. De asemenea, Piţi le-a dat fotbaliştilor şi cîte un program individual de pregătire pentru ca să nu fie complet ieşiţi din formă la reunirea lotului.

Citește și:
Ianis Zicu l-a făcut praf pe dublul campion din Superliga: „Așa-zis fotbalist. Și numele și parcursul tău ca jucător au fost… mici”
Superliga
Ianis Zicu l-a făcut praf pe dublul campion din Superliga: „Așa-zis fotbalist. Și numele și parcursul tău ca jucător au fost… mici”
Reacția serii, după imaginea cu staff-ul naționalei la șpriț cu Nicu Gheară: „Sunt români din Diaspora care te cheamă. Ți-e drag să stai cu ei, dar trebuie să-ți alegi momentul”
Nationala
Reacția serii, după imaginea cu staff-ul naționalei la șpriț cu Nicu Gheară: „Sunt români din Diaspora care te cheamă. Ți-e drag să stai cu ei, dar trebuie să-ți alegi momentul”
Marius Șumudică, resemnat: „Ați văzut pe cine vor ei să aducă la echipă? Despre ce vorbim?”
Superliga
Marius Șumudică, resemnat: „Ați văzut pe cine vor ei să aducă la echipă? Despre ce vorbim?”
Cea mai frumoasă femeie a țării în 2022 i-a lăsat mască pe toți, la 33 de ani: „A sosit momentul să îmi trăiesc visul!”
Box
Cea mai frumoasă femeie a țării în 2022 i-a lăsat mască pe toți, la 33 de ani: „A sosit momentul să îmi trăiesc visul!”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Mutu insinuează o revoltă în vestiarul lui Hagi! Către ce jucător arată: „Sigur a creat neplăceri pe-acolo, fiindcă nu a jucat”

Fosta Miss debutează în boxul profesionist » Visează la titlul mondial: „Tocurile înalte și mănușile se potrivesc”

Comentarii (20)
tam11
tam11  •  12 Decembrie 2010, 14:25

E ultimul chef in liga 1,la anu faceti chef la matineu,sau castigati cumva campionatul?Cristescu,unde esti,?nu-ti mai aud fleanca,nenorocitule

sanduandrei
sanduandrei  •  12 Decembrie 2010, 13:59
Postat de digei pe 12 Decembrie 2010, 01:11

Ai imprumutat bani de la Piturca ??? Inseamna ca o sa-ti vand o vedeta si n-o sa ai cum sa te opui...De aia e asa sigur Becali de Gaman...Vezi sa nu te fi bagat astia doi la mijloc Mititelule,zau ca-mi pare rau de tine,esti mai sufletist ca oricare alt patron

sai vinda mah pe toti luati jucatori de la echipe de pe locrui retrogradabile si jucati cu ei in europa si va vaietati ca nu sunt rezultate luatii mah pe toti steaua dinamo rapid vaslui veniti si luatii pe toti oricum sunt niste figuranti care nu joaca nimic isi bat joc de bunatatea lu mititelu ca daca era unu al dracu sai injure si sa se poarte urat cu ei la pauza daca intra mititelu peste ei in a doua repriza arau terenu...

sanduandrei
sanduandrei  •  12 Decembrie 2010, 13:55
Postat de diss pe 12 Decembrie 2010, 04:42

Prostul nu e prost destul daca nu e si fudul! Asta e mititelu, ce te poti astepta de la un fost brutar ( tot respectul pentru brutarii adevarati!) care se da acum cu jeepul? pai il imprumuta omul, ii tine echipa in spate o toamna intreaga ( vezi gigi ce ai pierdut? -dar nici tu nu intelegi nimic din fotbalul asta!)il invita si la petrecere facuta tot pe bani lui si mititelul nu se duce...!Bre,cum iti este numele la fel iti este si caracterul! Adica mititel ca poate nu ai inteles!

Mititelu e prost mah dar macar e cunoscut si a reusit in viata pe tine cine plm te cunoaste de critici ?? mai taceti drq din gura mititelu e prost mititelu e nush cum voi toti sunteti niste triumfatori in viata si mititelu e ultimu sclav.... hai sa fim seriosi... CUMPARA TU CRAIOVA DACA POTI!!!

Vezi toate comentariile (20)
Comentează