INTERNATIONAL  »  STRANIERI  »  FC PORTO

Săpunaru îşi prelungeşte contractul cu Porto

Articol de GSP - Publicat marti, 28 decembrie 2010 00:00

Impresarul Victor Becali a declarat publicaţia Record că este încrezător că FC Porto va achiziţiona în 2011, de la Rapid Bucureşti, 50 la sută din drepturile federative ale fundaşului Cristian Săpunaru, care urmează să-şi prelungească şi înţelegerea cu portughezii.

"După încheierea perioadei de transferuri voi merge în Portugalia pentru a rezolva prelungirea contractului lui Săpunaru cu FC Porto. Au existat discuţii la începutul sezonului, dar acum e momentul să rezolvăm totul.

Cred că FC Porto va cumpăra de la Rapid şi cele 50 la sută din drepturi, însă totul depinde de cele două cluburi. Cristian a fost titular, semn că antrenorul îl place şi de aceea negocierile trebuie să avanseze. Din câte ştiu e o diferenţă minimă care împiedică încheierea acestui proces", a declarat Becali.

În vârstă de 26 de ani, Săpunaru a venit la FC Porto în 2008/2009 pentru a-l înlocui pe Bosingwa, iar portughezii au plătit 2,5 milioane de euro pentru 50 la sută din drepturile sale. El ar urma să-şi prelungească acordul cu FC Porto cu un an, până în 2014.

sursa: Mediafax

Citește și:
A îndulcit tot ce spusese de rău despre FCSB pentru ca Becali să-l numească antrenor, dar tocmai asta i-a năruit șansele!
Superliga

Sferturi de finală incredibile pe tabloul feminin de la US Open!
Tenis

Marius Șumudică a primit 10 achiziții în ultima zi de mercato
Superliga
Marius Șumudică a primit 10 achiziții în ultima zi de mercato
Specialista pe care Burleanu a vrut s-o angajeze la FRF dezvăluie un episod grav: „Am fost urmărită și hărțuită în mod constant de un cetățean român” » Replică pentru Hagi, după 12 ani
Nationala

Schimbare la trotinete electrice. Aviz de la Guvern pentru purtarea obligatorie a căștii de la orice vârstă și pe orice drum public
Profit.ro

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Specialista pe care Burleanu a vrut s-o angajeze la FRF dezvăluie un episod grav: „Am fost urmărită și hărțuită în mod constant de un cetățean român” » Replică pentru Hagi, după 12 ani

Petrecere problematică la New York! Vedetele de la US Open, inclusiv Gabriela Ruse, au ajuns în atenția ITIA

Comentarii (2)
alex_cainele
alex_cainele  •  28 Decembrie 2010, 14:25

Nu-l cheama din motive personale. La fel cum nu l-a chemat nici pe Radu. Lucescu Junior e om mic, prefera jucatori lipsiti de personalitate care sa nu-l conteste. Nu facea el niciodata treaba la Rapid daca nu-i avea pe Ilyes si Maldarasanu sa-i tina vestiarul.

soad
soad  •  28 Decembrie 2010, 13:02

si totusi lucescu nu vrea sa il aduca, pai o aparare gen sapunarul, tamas, radu stefa, rat si chivu mijlocas defensiv ar fii de un nivel foarte inalt, dar asta este ii mai "bun" maftei.

Vezi toate comentariile (2)
Comentează