FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO

Cum să ratezi "o căruţă" de bani » 150.000 de euro pentru o poză!

Articol de - Publicat luni, 03 ianuarie 2011 00:00

Marius Niculae a pierdut procesul cu Inverness deoarece a semnat cu Dinamo şi a fost prezentat pe site-ul oficial al "cîinilor" cînd încă era sub contract cu scoţienii

Pentru Marius Niculae, Crăciunul a fost mai sărac ca niciodată! În preajma Sărbătorilor de iarnă, el a primit vestea că a rămas şi fără 150.000 de euro în conturi. Atacantul de 29 de ani a pierdut la TAS procesul cu fostul său club, Inverness, prin care solicita 30% din suma de transfer pe care a plătit-o Dinamo pentru el în vara lui 2008.

Iniţial, "Săgeată" a avut cîştig de cauză, însă scoţienii au făcut apel, iar Tribunalul de la Lausanne a dat dreptate clubului britanic, care a adus ca probă o poză de pe site-ul oficial al roş-albilor, unde era ataşat şi un interviu prin care acesta preciza că a semnat cu gruparea din Ştefan cel Mare. Acest lucru a întors decizia împotriva lui Marius, întrucît la acea dată încă el era, scriptic, sub contract cu Inverness.

"Proba respectivă dovedeşte că Niculae şi-a orchestrat transferul, iar noi sîntem foarte mulţumiţi că am putut demonstra acest lucru şi am avut cîştig de cauză. Ne-a luat mult timp, dar trebuia să facem asta pentru reputaţia şi integritatea clubului nostru", a declarat George Fraser, preşedintele lui Inverness.


"Nu vreau să mai vorbesc despre fotbal cîteva zile, cît mai avem vacanţă. Vreau să-mi încarc bateriile pentru acest retur"
Marius Niculae, atacant Dinamo

Citește și:
Cât vrea Rayo pentru transferul lui Rațiu în Premier League + Cine l-a propus la Fulham
Stranieri
Cât vrea Rayo pentru transferul lui Rațiu în Premier League + Cine l-a propus la Fulham
Craiova Maxima, la căpătâiul lui Nicolae Ungureanu » Ce și-a amintit Sorin Cârțu
Superliga
Craiova Maxima, la căpătâiul lui Nicolae Ungureanu » Ce și-a amintit Sorin Cârțu
Rezultate în etapa #5 din Liga 2 » Mihai Toma de la FCSB și Leo Grozavu, învingători la debut. Chirilă și Oprița, învinșii rundei. Clasamentul
Liga 2
Rezultate în etapa #5 din Liga 2 » Mihai Toma de la FCSB și Leo Grozavu, învingători la debut. Chirilă și Oprița, învinșii rundei. Clasamentul
Zeljko Kopic a spart tăcerea » Primul interviu in extenso, după ce a plecat de la Dinamo: „Nici nu mi-aș putea imagina acest scenariu!”
Campionate
Zeljko Kopic a spart tăcerea » Primul interviu in extenso, după ce a plecat de la Dinamo: „Nici nu mi-aș putea imagina acest scenariu!”
Încă o revoluție la Horse, companie cu fabrică în România: primul motor axial pe un range-extender
Profit.ro
Încă o revoluție la Horse, companie cu fabrică în România: primul motor axial pe un range-extender
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„Asta e lipsă de curaj!” » Decizia luată de Mihai Rotaru în cazul lui Filipe Coelho și primul nume mare care „bântuie” banca Craiovei

De la 5 milioane la zero » Precedentul care dă fiori celor de la FCSB în afacerea Bîrligea


Comentarii (1)
utaaradan
utaaradan  •  03 Ianuarie 2011, 11:00

daca in locul clubului inverness, era alt club de la noi in speta cu dinamo, mureau cu dreptatea in mina, se stie cum judeca comisiile de la frf si lpf...

Vezi toate comentariile (1)
Comentează