INTERNATIONAL  »  STRANIERI  »  MUTU, IEŞIRE NERVOASĂ

Comunicat de presă Fiorentina: "Vom lua măsuri împotriva lui Mutu pe cale federală sau civilă"

ADrian Mutu
ADrian Mutu

Articol de GSP - Publicat miercuri, 05 ianuarie 2011 00:00

Clubul Fiorentina a emis un comunicat de presă în care explică incidentul în care a fost implicat Adrian Mutu şi faptul că acesta a refuzat să se prezinte la antrenamentul de astăzi

 

"Fotbalistul Adrian Mutu a plecat de la antrenamentul de astăzi fără să ofere nici o explicaţie. Jucătorul a luat această decizie pentru că a aflat că nu face parte din lotul pe care echipa îl va deplasa pentru meciul de la Bologna. Imediat a avut loc o întrevedere între conducerea clubului şi reprezentantul jucătorului pentru a decide viitorul acestuia. Acest act de insubordonare şi de lipsă de respect faţă de tricoul Fiorentinei şi de club e doar ultimul dintr-o serie de comportamente asemănătoare ale lui Mutu şi obligă clubul Fiorentina să ia orice măsură în orice instanţă, federală sau civilă", a transmis clubul viola.

Citește și:
Gestul făcut de David Popovici imediat după ce a cucerit aurul european » European Aquatics a reacționat
Altele
Gestul făcut de David Popovici imediat după ce a cucerit aurul european » European Aquatics a reacționat
Ce scrie presa din Rusia, după ce David Popovici l-a învins pe Egor Kornev
Altele
Ce scrie presa din Rusia, după ce David Popovici l-a învins pe Egor Kornev
Campioana europeană la 5.000 m a scăpat de probleme medicale mâncând carne de struț: „Un gust puternic, dar delicioasă”
Atletism
Campioana europeană la 5.000 m a scăpat de probleme medicale mâncând carne de struț: „Un gust puternic, dar delicioasă”
Dialog spumos între David Popovici și rivalul Egor Kornev: „Vino în Rusia! Eu am Mercedes, tu ai Porsche, o să-ți arăt eu”
Altele
Dialog spumos între David Popovici și rivalul Egor Kornev: „Vino în Rusia! Eu am Mercedes, tu ai Porsche, o să-ți arăt eu”
EXCLUSIV Fostul ministru Ilan Laufer, tranzacție cu investitori implicați în politica din Azerbaidjan
Profit.ro
EXCLUSIV Fostul ministru Ilan Laufer, tranzacție cu investitori implicați în politica din Azerbaidjan
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Lovitura verii în televiziune! Cătălin Măruță ia locul vedetei de la Antena 1

Sumele amețitoare plătite de UEFA amantei lui Infantino » Ce a făcut soția actualului președinte FIFA când a aflat că acesta o înșela cu secretara


Comentarii (15)
codrutz88
codrutz88  •  05 Ianuarie 2011, 23:30

din seria, "d'ale lu' mutu"

kollin
kollin  •  05 Ianuarie 2011, 21:59

Mutu primeste din partea clubului sau ceea ce el a oferit timp de 9 luni. Se pare ca cei de la Fiorentina au hotarat sa prelungeasca suspendarea primita anul trecut de "marele nostru jucator".

puiulamiba
puiulamiba  •  05 Ianuarie 2011, 21:24

este numai vina lui Razvan Lucescu... :D

Vezi toate comentariile (15)
Comentează