FOTBAL  »  Superliga  »  U CRAIOVA

Noua ordine după Piţurcă » Oficial: Napoli

Articol de , - Publicat sambata, 15 ianuarie 2011 00:00

Italianul a fost numit "principal", Ţicleanu e noul preşedinte şi Reghecampf manager

Adrian Mititelu a stabilit de urgenţă aseară noua organigramă de la care se speră să scoată Universitatea din criză.

Aşa cum Gazeta Sporturilor a anunţat în premieră încă de acum trei zile, Nicolo Napoli e alesul pentru postul de "principal". Succesorul lui Piţurcă s-a prezentat aseară în Bănie, a negociat cu Mititelu şi va fi ajutat în noul mandat de "secunzii" Sandu Tăbîrcă şi George Biţă.

Aşa cum se anticipa, Aurică Ţicleanu e noul preşedinte, iar Vlad Roşca, vicepreşedinte. Laurenţiu Reghecampf a fost numit manager sportiv.

Noul staff e completat de antrenorul de portari Silviu Lung şi de preparatorul fizic Gabriel Poch. Napoli va conduce azi primul antrenament.

"Nicolo Napoli a venit la Craiova pentru că Mititelu are să-i dea din urmă o datorie de 30.000 de franci elveţieni"
Gigi Neţoiu, fost patron U Craiova

"Foarte bine dacă au venit cei trei! Acum, Mititelu trebuie să aibă bărbăţia şi personalitatea să-mi rezilieze contractul!"
Victor Piţurcă, ex-manager general U Craiova

Ştiinţa rămîne fără jucători!
Alături de Gargorov, Iliev şi Walter Lopez, Alexandru Piţurcă (foto) a informat şi el conducerea că va părăsi echipa! "Mai mulţi fotbalişti importanţi vor pleca de la Craiova, iar Alex, fiul meu, este unul dintre ei. A fost sunat deja de conducere, dar nu vrea să mai rămînă. Atmosfera e foarte tensionată, fanii sînt porniţi contra lui Mititelu, o să fie probleme mari", a dezvăluit Victor Piţurcă la sport.ro.

Piţi vrea o nouă echipă la Craiova!
Victor Piţurcă a anunţat că va sprijini proiectul creării unei noi echipe de fotbal în Bănie: "Se poate face fără probleme un club nou la Craiova care să fie al tuturor suporterilor! Am vorbit cu mulţi oameni potenţi, atît din Bănie, cît şi din Bucureşti, care îşi doresc să creeze un nou club acolo. Aş fi chiar printre promotorii unui astfel de proiect. O echipă după modelul Barcelonei, în care suporterii să facă parte din acţionariat!".

Citește și:
Daniel Pancu anunță venirea iminentă la Rapid » Ieșire dizgrațioasă la miezul nopții: „«Domnul Rahat» m-a sunat. O să am impresia că ajung la Real Madrid”
Superliga

Cu ce echipă din România ține Cristian Mungiu, proaspăt câștigător al marelui premiu Palme d'Or: „Dintotdeauna! Eu am jucat fotbal ca libero”

Lupta anului dintre Oleksandr Usyk și Rico Verhoeven s-a încheiat în runda cu numărul 11, după o decizie contestată a arbitrului
Box

Concertul lui Max Korzh a adus scene ca-n marile peluze europene! Imagini incredibile pe gazonul Arenei Naționale
Stiri extrasport
Concertul lui Max Korzh a adus scene ca-n marile peluze europene! Imagini incredibile pe gazonul Arenei Naționale
FOTO Model legendar revine după 36 de ani ca mașină electrică și cu preț mai mic
Profit.ro
FOTO Model legendar revine după 36 de ani ca mașină electrică și cu preț mai mic
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Copleșit de emoții în sala Rapid, Van der Vaart i-a atribuit lui Chivu un cuvânt imens: „Știam că așa va fi!”

Concertul lui Max Korzh a adus scene ca-n marile peluze europene! Imagini incredibile pe gazonul Arenei Naționale

Comentarii (53)
cosmopluss
cosmopluss  •  16 Ianuarie 2011, 14:33

Oricand, oriunde, alaturi de Stiinta, Campioana unei mari iubiri, Campioana inimilor noastre. Soarele nu este inca al nimanui si cu siguranta va straluci din nou si pe strada noastra.

cosmopluss
cosmopluss  •  16 Ianuarie 2011, 14:28

Oricand, oriunde, alaturi de Stiinta, Campioana unei mari iubiri, Campioana inimilor noastre. Soarele nu e inca al nimanui... Cu siguranta va straluci si pe strada noastra, din nou.

tataru2006
tataru2006  •  15 Ianuarie 2011, 16:54

Domnilor sustinatori ai sc fc mititelu sa...am impresia ca nu sunteti satui de batjocura interlopului..mai merge prosteala? CRED CA TREBUIE SA VI SE SPUNA PE LITERE"PURCEAUA E MOARTA IN COTET"

Vezi toate comentariile (53)
Comentează