SPORTURI  »  TENIS  »  TENIS

Simona Halep s-a calificat în premieră în turul trei al unui turneu de Grand Slam » La puterea a treia

Articol de GSP - Publicat vineri, 21 ianuarie 2011 00:00

Constănţeanca i s-a alăturat Monicăi Niculescu în şaisprezecimile de la Melbourne, reuşind cea mai bună performanţă din carieră

La prima participare pe hard-ul australian, Simona Halep a ajuns în turul trei după ce a învins-o pe experimentata Alisa Kleibanova, favorita 24, în minimum de seturi: 6-4, 7-6 (2).

Cunoscută de întreaga lume pentru decizia pe care a luat-o în 2009, cînd şi-a făcut operaţie de micşorare a bustului, tînăra de 19 ani a reuşit să-şi construiască un nume şi în lumea tenisului.

În 2010, românca a ajuns pentru prima dată în finala unui turneu WTA, la Fes, a acces pe tablourile principale de la Roland Garros şi Wimbledon şi a urcat în Top 100, fiind protagonista unei ascensiuni majore.
Ieri, Halep a dat dovadă de multă stăpînire de sine, s-a concentrat în momentele importante ale partidei şi, după aproape două ore de joc în care a comis doar 25 de greşeli neforţate în comparaţie cu cele 46 ale adversarei, românca a obţinut biletul pentru următoarea fază a competiţiei. Cu un procentaj de 100% la venirile la fileu şi cu un număr superior de puncte cîştigate, Simona a arătat că, deşi se consideră o fire sensibilă, este "o sportivă agresivă, care dă tot ceea ce este mai bun pe teren", aşa cum se descria într-un interviu acordat pentru site-ul WTA.

Radwanska, următoarea adversară
O admiră pe Justine Henin, jucătoare de la care şi-ar dori să-i fure lovitura de rever pentru că "ar fi o schimbare majoră pentru jocul meu". "Sînt foarte fericită că s-a întors şi că am şansa să joc împotriva ei", a declarat Simona. Pînă atunci, în turul trei va întîlni un alt nume important, pe Agnieszka Radwanska, favorită 12. Poloneza, sfert finalistă a turneului de la Antipozi în 2008, a trecut în runda secundă de croata Petra Martic, cu 6-3, 6-4, după ce în manşa inaugurală a avut un meci dificil cu veterana Kimiko Date-Krumm, pe care a învins-o cu 6-4, 4-6, 7-5.

Eliminaţi în serie
Sorana Cîrstea a ratat accederea în turul trei. Românca a fost învinsă de Shaar Peer, cap de serie numărul 10, cu 3-6, 2-6, după o oră şi jumătate de joc în care nu a valorificat nici una din cele şapte mingi de break. Nici perechea Horia Tecău/Robert Linstedt, favorită 11, nu a reuşit să meargă mai departe. Cei doi s-au retras în manşa inaugurală, la scorul de 6-4, 1-0 în favoarea lor, în timp ce Simona Halep şi Raluca Olaru au fost eliminate de pe tabloul de dublu, tot în primul tur.

Citește și:
Prinși în «ofsaid» » Internaţionalul n-a mai putut ascunde relația cu Valentina: „Ești în patul lui!”
Campionate
Prinși în «ofsaid» » Internaţionalul n-a mai putut ascunde relația cu Valentina: „Ești în patul lui!”
Iustin Doicaru a ajuns la vizita medicală și urmează să semneze pe 5 sezoane!
Superliga
Iustin Doicaru a ajuns la vizita medicală și urmează să semneze pe 5 sezoane!
Scandal uriaș la clubul care îl vrea pe Măldărășanu antrenor: „Vă dau afară pe toți!”
Liga 2
Scandal uriaș la clubul care îl vrea pe Măldărășanu antrenor: „Vă dau afară pe toți!”
Se face transferul lui Daniel Bîrligea pe final de mercato? Anunț surprinzător de ultimă oră
Superliga
Se face transferul lui Daniel Bîrligea pe final de mercato? Anunț surprinzător de ultimă oră
FOTO Mitsubishi readuce la viață un nume legendar
Profit.ro
FOTO Mitsubishi readuce la viață un nume legendar
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

ȘOCANT! Ce s-a ales de vila de 2 milioane de euro a lui Vasile Turcu, în 9 ani de la decesul fostului acționar de la Dinamo

Imaginile weekendului: un potop de fani copleșește un munte pentru un campion mondial al Franței!


Comentarii (1)
vera_rapid
vera_rapid  •  21 Ianuarie 2011, 13:00

bravo Simona. Daca continui asa in curand poti ajunge in top 30. multa bafta azi!

Vezi toate comentariile (1)
Comentează