FOTBAL  »  Superliga  »  PANDURII

Grigoraş a anulat cantonamentul Pandurilor de la Herculane

Articol de GSP - Publicat luni, 14 februarie 2011 00:00 / Actualizat luni, 14 februarie 2011 22:02

Tehnicianul Petre Grigoraş a decis ca formaţia Pandurii să nu mai efectueze al treilea cantonament, la Herculane, deoarece terenurile din staţiune nu sunt mai bune decât cele din Târgu Jiu şi nu sunt condiţii de refacere necesare pentru o astfel de perioadă de pregătire.

"Starea terenului nu e mai bună decât a terenurilor de la Târgu Jiu, iar acest lucru nu avea cum să se prevadă pentru că totul depinde de starea vremii. Terenul de la Herculane a suferit şi el toate intemperiile din această iarnă şi a fost afectat. S-a constatat că sunt condiţii bune de masă şi cazare, dar nu şi de pregătire şi refacere, iar Petre Grigoraş a spus că dacă nu sunt condiţii bune de recuperare şi nici terenuri bune să nu mai meargă în acest stagiu", a declarat preşedintele executiv Eugen Pârvulescu, conform Mediafax.

Echipa Pandurii va rămâne la Târgu Jiu să se antreneze în cele două săptămâni care mai sunt până la reluarea campionatului. "Avem condiţii foarte bune aici şi de pregătire şi de refacere. Vom avea în această perioadă şi două meciuri de verificare până la prima etapă", a menţionat oficialul de la Pandurii, precizând că gorjenii vor juca un meci amical la Rovinari, cu Jiul Rovinari, sau la Cărbuneşti, cu o echipă de Liga a III-a. Rămâne perfectat pentru duminică, 20 februarie, amicalul de la Severin cu Gaz Metan CFR Craiova, acesta fiind programat de la ora 18.00.

Pe de altă parte, portarul echipei Pandurii, Pedro Mingote, a revenit la Târgu Jiu şi şi-a reluat pregătirile, după o perioadă de recuperare. "Nu mă mai doare deloc nici la efort. Sunt bine şi mă pot pregăti normal. A fost o recuperare mai dificilă cu procedee specifice, dar mă bucur că totul a trecut acum şi sper să fie bine şi să pot să mă antrenez normal şi să îmi ajut echipa. La cum mă pregătesc acum sper să pot să intru rapid şi la joc şi să pot reveni pe teren la meciul cu Oţelul din prima etapă. Deocamdată mă mai antrenez un timp separat pentru a recupera pregătirea fizică", a afirmat el.

Citește și:
Stadionul-emblemă a rămas doar o „fantomă” în județul unde fotbalul a murit: ZERO echipe profesioniste!
Liga 3

I-a cedat echipamentul în timpul luptei și s-a ales cu 500.000 de dolari: „Vă mulțumesc pentru bonus!”
Altele

Petre Grigoraș, omul momentului în Liga 2 » Petrecere dezlănțuită în vestiar: „Ăștia sunt băieții mei și au inimă de lei!”
Liga 2

Cum au apărut Lionel Messi și soția Antonela la întâlnirea cu Prințesa Leonor » Sunt imaginile momentului
Campionate

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„Părinții mei câștigau în trei ani salariul meu pe o lună!” » Regretul jucătorului căruia Gigi Becali i-a pus clauză de 20 de milioane de euro

De 5 ori campion, astăzi taie și vinde fier: „Chiar acum mă ocup de niște vagoane de tren”

Comentarii (1)
gazistu
gazistu  •  14 Februarie 2011, 23:09

pandurii sta mai rau cu atacu, vesnica problema..

Vezi toate comentariile (1)
Comentează