INTERNATIONAL  »  STRANIERI  »  ITALIA

Fiorentina a pierdut cu 1-2 restanţa cu Inter» Mutu n-a fost de ajuns

Articol de - Publicat joi, 17 februarie 2011 00:00 / Actualizat joi, 17 februarie 2011 10:08

Cînd pe "tricolor" l-au lăsat puterile, nici Fiorentina n-a mai avut suflu ca să egaleze a doua oară

Restanţa cu Inter a început cum nu se putea mai rău pentru violeţi: autogol Camporese, 0-1 (6). Pierdut o vreme printre fundaşii nerazzurri, "Briliantul" s-a văzut prima oară la o "directă" de la 24 de metri, obţinută tot de el. Dacă şutul, jos la colţ, nu i-a creat prea mari emoţii portarului Julio Cesar, măcar a dat deşteptarea la Fiorentina.

Ajutaţi şi de jocul pasiv al Interului, în nota evoluţiei de la 0-1 cu Juve, amfitrionii au accelerat, iar Mutu l-a avut pe 1-1 în picior în minutul 16. Liber, la 8-9 metri lateral, el a reluat însă "alături". Nu i-a ieşit lui, a egalat Pasqual, dintr-o centrare a cărei traiectorie l-a păcălit pe Julio Cesar: 1-1. Montolivo putea face 2-1, dar l-a blocat colegul Gilardino, în timp ce "tricolorul" l-a pus din nou la încercare pe goalkeeperul interist. Fără succes.

Amfitrionii şi-au reluat eforturile după pauză. Numai că n-au mai fost la fel de convingători. Mutu a obosit şi el cu timpul şi Inter a profitat din nou: Pazzini, 1-2 (62). Golul ex-florentinului a avut efectul unui tranchilizant pentru gazde, ceea ce i-a permis campioanei en titre să-şi conserve avantajul. Fără nici un fel de emoţii.

"N-am nici o legătură"
Apărut în interceptările SRI din dosarul interlopului constănţean Nuredin Beinur, arestat pentru şantaj şi evaziune fiscală, Mutu s-a apărat ieri. "N-am absolut nici o legătură cu ancheta în derulare. Eu doar am vorbit la telefon cu o persoană pe care-o cunosc de multă vreme", a declarat "Briliantul" cotidianului La Repubblica.

Alibec n-a prins nici banca
Inclus în premieră în lotul Interului, Denis Alibec n-a fost trecut pînă la urmă pe foaia de joc şi a văzut meciul din tribună. Chivu a absentat de asemenea, el ispăşind o suspendare de patru etape dictată împotriva sa de Liga italiană, după pumnul în figură aplicat lui Marco Rossi în meciul cu Bari.

Citește și:
Balonul de Aur se decernează ASTĂZI! Un mare favorit, conform informațiilor de ultimă oră » Cum arată cotele și cine transmite la TV
Campionate

Surpriză de ziua fostului fotbalist din naționala României: „Știu că nici cu poza asta nu prea e de acord”
Superliga

Cele mai tari glume după Barcelona - Real Madrid » Lamine Yamal, în rolul principal

Schimbare istorică în Serbia: Lista Studenților, cu legendarul Dejan Bodiroga în componență, a câștigat alegerile parlamentare!
Altele

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Surpriză de ziua fostului fotbalist din naționala României: „Știu că nici cu poza asta nu prea e de acord”

Proiectat într-un camion la 50 km/oră » Am participat la crash testul spectaculos organizat de Chery în China

Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează