FOTBAL  »  Superliga  »  RAPID

Mesaj de la suporteri: "Să plece amîndoi!"

Articol de GSP - Publicat marti, 29 martie 2011 00:00 / Actualizat luni, 28 martie 2011 20:59

Ultraşii giuleşteni cer ca şi Şumudică, şi Dinu Gheorghe să fie daţi afară dacă Rapidul ratează Europa pentru a treia oară consecutiv

La mai puţin de un an de cînd cereau insistent instalarea cuplului Dinu Gheorghe - Marius Şumudică, considerat la acea vreme şi de tribune singura variantă care poate readuce performanţa în Giuleşti, răbdarea suporterilor rapidişti e pe terminate. Asta reiese din sondajul iniţiat pe GSP.ro la care au participat peste 3.000 de votanţi. Fanii vor o nouă remaniere totală la nivelul organigramei în vară, în cazul în care nici obiectivul secundar al acestui sezon nu va fi îndeplinit.

Dacă Şumi a anunţat că se va da singur la o parte din clipa în care va sesiza că echipa nu mai are şanse la Europa, viitorul lui Dinu Gheorghe e în mîinile lui George Copos. Gazeta a scris de curînd că patronul e decis să ia măsuri drastice şi în privinţa lui "Vamă", în cazul în care se ratează obiectivul.

Conform clauzelor din contractele semnate cu cei doi în vara lui 2010, antrenorul şi preşedintele vor putea fi demişi fără nici o cheltuială dacă Rapidul rămîne la finalul sezonului din nou în afara Europei.


Reacţii pe GSP.ro:

n.vali
"Vamă rămîne un şacal feroce, care nu are tată, nici mamă. Atenţie, Şumi, după înfrîngerea din Bosnia, Vamă îl aşteaptă pe Răzvan în Giuleşti!"

rapidwin
"Ar trebui daţi unii jucători afară!! Nu conducătorii sau Şumudică!"

buratino
"Şi cu Vamă, şi fără Vamă, tot una este. Rapid este în derivă de mai mulţi ani, jucători, antrenori, preşedinţi, sînt aduşi numai la plesneală, la nimereală..."

crystyanbet
"E un eşec total, nimic nu a reusit Dinu Vamă ăsta să facă! Mai degrabă ne-a afundat mai rău în probleme"

bunicu
"Vamă a stricat Rapidul! Afară cu el, nu cu Şumudică! Coman e tinicheaua legată de coada lui Vamă"

Sondaje GSP.ro:
Crezi că Şumudică şi Dinu Gheorghe ar trebui să plece dacă Rapid ratează Europa?
Să plece amîndoi 41%
Să plece doar Şumudică 14%
Să plece doar Dinu Gheorghe 11%
Să rămînă amîndoi 34%
Total voturi: 3.422

Pe ce loc crezi că va termina Rapid campionatul?
Locurile 1-2 3%
Locurile 3-6 50%
Mai jos de locul 6 47%
Total voturi: 2.746

"La jucători e problema"
Unul dintre foştii elevi ai lui Şumudică la Bistriţa îi ia apărarea antrenorului rapidist. "Noi am avut rezultate excelente la Gloria, am lucrat foarte bine. E un antrenor care ştie să ţină vestiarul, se pricepe cînd să facă glume cu jucătorii şi cînd să stea cu gura pe ei. Nu ştiu de ce are probleme Rapidul în faza de atac, la Gloria noi am dat multe goluri cu Şumi pe bancă. Mai degrabă de vină e atitudinea jucătorilor rapidişti, problema trebuie căutată în vestiar, nu pe bancă", a spus fotbalistul, sub protecţia anonimatului.

Citește și:
Poftiți în viitor! SUA - Paraguay s-a jucat pe cel mai scump stadion din lume, care ne-a arătat cum va arăta fotbalul de mâine
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Poftiți în viitor! SUA - Paraguay s-a jucat pe cel mai scump stadion din lume, care ne-a arătat cum va arăta fotbalul de mâine
Toți o țin minte cu telefonul în decolteu, iar acum s-a întors după 16 ani! Larissa Riquelme, apariție de nerecunoscut la SUA - Paraguay
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Toți o țin minte cu telefonul în decolteu, iar acum s-a întors după 16 ani! Larissa Riquelme, apariție de nerecunoscut la SUA - Paraguay
N-a mai îndurat! Neluțu Varga a zis de ce l-a pus pe liber pe Alibek Aliev: „Ajunge!”
Superliga
N-a mai îndurat! Neluțu Varga a zis de ce l-a pus pe liber pe Alibek Aliev: „Ajunge!”
„Ne umplem de bani” » Cât câștigă U Cluj și Craiova de pe urma lui Jovo Lukic
Superliga
„Ne umplem de bani” » Cât câștigă U Cluj și Craiova de pe urma lui Jovo Lukic
ANUNȚ Modificare importantă la singurul magazin La Cocoș din București
Profit.ro
ANUNȚ Modificare importantă la singurul magazin La Cocoș din București
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Poftiți în viitor! SUA - Paraguay s-a jucat pe cel mai scump stadion din lume, care ne-a arătat cum va arăta fotbalul de mâine

Toți o țin minte cu telefonul în decolteu, iar acum s-a întors după 16 ani! Larissa Riquelme, apariție de nerecunoscut la SUA - Paraguay


Comentarii (6)
danyel_2peu
danyel_2peu  •  29 Martie 2011, 18:35

sumi si dinu gherorghe, uitati-va la romania U17 si luati catica jucatori de acolo 4-5...

adarma
adarma  •  29 Martie 2011, 10:53

Duceti-va duminica pe stadion ca Rapid tot sub locul 7 o sa termine campionatul!

neo23
neo23  •  29 Martie 2011, 09:57
Postat de 1488 pe 29 Martie 2011, 01:41

Aia care-i cer demisia lui Şumi sa vina in peluza Duminica s-o faca daca tot sunt asa baieti, ca din spatele monitorului....

Eu nu va inteleg. Si eu sunt rapidist, dar omul asta nu a aratat nimic, doar se ascunde dupa suporteri. In rest, e penibil. Cauta scuze la orice rezultat. Meciurile cu steaua si dinamo au fost o bataie de joc fata de suporteri. Au venit oamenii la stadion sa vada fotbal, au facut spectacol tot meciul si au vazut o echipa fricoasa, care pasa in spate... Pacat Rezultatul favorit al lui sumudica e 0-0..... E prea fricos pentru a fi antrenor la Rapid. Daca voi va multumiti cu asta, inseamna ca ne meritam soarta :( Eu unul vreau sa vad si fotbal, vointa, atitudine.

Vezi toate comentariile (6)
Comentează