SPORTURI  »  HANDBAL  »  ECHIPA NAŢIONALĂ FEMININĂ

Gaţu: "Naţionala feminină se va reuni doar după încheierea sezonului intern"

Articol de GSP - Publicat joi, 07 aprilie 2011 00:00 / Actualizat joi, 07 aprilie 2011 13:22

Preşedintele Federaţiei Române de Handbal, Cristian Gaţu a declarat că naţionala feminină nu se va reuni în luna aprilie, cum a fost programat iniţial, fiind deja calificată la turneul final al Campionatului Mondial din 2011.

"Ar fi fost o acţiune, care ar fi amînat calendarul Ligii Naţionale. Sînt şi probleme financiare, dar în principal motivul este legat de încheierea campionatului. Fetele din echipa naţională se vor reuni doar după încheierea sezonului intern. Facem eforturi să le oferim două săptămîni de refacere, în Cipru sau la Băile Felix, după care vor începe pregătirea propriu-zisă pentru Campionatul Mondial, dar şi meciurile din preliminariile CE din 2012", a spus Gaţu.

În programul echipei naţionale feminine din această primăvară era preconizată şi reunirea din partea a doua a lunii aprilie, pentru a pregăti eventuala dublă manşă din play-off-ul Campionatului Mondial din 2011. În această perioadă, forul european de profil (EHF) are trecut în calendar reunirea echipelor naţionale, dar cum reprezentativa României s-a calificat deja la turneul final al CM din 2011, graţie medaliilor de bronz de la CE de anul trecut, reunirea nu va mai avea loc.

În condiţiile în care în programul iniţial al Ligii Naţionale urma să se întrerupă între 11 şi 28 aprilie, iar acum această amînare nu mai este valabilă, sezonul intern ar trebui să se încheie la finalul lunii în curs.

Sursa: Mediafax

Citește și:
Daniel Pancu lămurește „cazul Andrei Șucu”: „Nu înțelege! Se simte ca Mihai Viteazul și Superman la un loc”
Superliga
Daniel Pancu lămurește „cazul Andrei Șucu”: „Nu înțelege! Se simte ca Mihai Viteazul și Superman la un loc”
Nu e Game of Thrones, e casa unuia dintre cei mai în vogă sportivi din lume » Fermă printre nori, la 2300 de metri: „Oi, cai, cerbi și motociclete!”
Altele
Nu e Game of Thrones, e casa unuia dintre cei mai în vogă sportivi din lume » Fermă printre nori, la 2300 de metri: „Oi, cai, cerbi și motociclete!”
Ionuț Chirilă, replică jignitoare pentru Dănuț Lupu: „Mi-e milă de el, săracul. Dacă avea puțin creier...”
Liga 2
Ionuț Chirilă, replică jignitoare pentru Dănuț Lupu: „Mi-e milă de el, săracul. Dacă avea puțin creier...”
GSP a fotografiat protocolul tematic de la Rapid - Csikszereda: păianjeni, cranii și schelete pe mese
Superliga
GSP a fotografiat protocolul tematic de la Rapid - Csikszereda: păianjeni, cranii și schelete pe mese
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Fosta finalistă de la Australian Open, poveste bizară din vestiarul WTA: „Nu mai era nimeni. L-am strecurat pe Quincy”

Proiectat într-un camion la 50 km/oră » Am participat la crash testul spectaculos organizat de Chery în China


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează