INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  UCRAINA

Il Luce are stea la Şahtior!

Mîine, Lucescu, Raţ şi Şahtior joacă în semifinalele Cupei cu Dnepr. În finală, pe 25 mai, ar putea întîlni din nou pe Dinamo Kiev
Foto: Guliver/GettyImages
Mîine, Lucescu, Raţ şi Şahtior joacă în semifinalele Cupei cu Dnepr. În finală, pe 25 mai, ar putea întîlni din nou pe Dinamo Kiev Foto: Guliver/GettyImages

Articol de - Publicat luni, 09 mai 2011 00:00 / Actualizat duminica, 08 mai 2011 22:14

După ce a cucerit al 5-lea titlu în 7 ani cu "portocaliii", numele antrenorului a fost înscris pe "aleea gloriei". Acolo sînt trei mari jucători din istoria clubului. Şi un singur tehnician: Lucescu!

La 65 de ani, Mircea Lucescu a mai cucerit un titlu: al 5-lea cu Şahtior în Ucraina, al 9-lea în carieră. Un antrenor împlinit, dar care vrea mereu mai mult. "Nu plec nicăieri în vară. Am anunţat! Nici în Italia, Franţa, Spania sau Turcia! De ce să caut altceva? Am echipă de Champions League! Ce-şi poate dori mai mult un antrenor? Continuu proiectul de la Doneţk pentru alte performanţe", spune el. Tocmai a fost ales printre "emblemele" istoriei clubului, primind o stea pe "aleea gloriei", la Donbass Arena. El e singurul antrenor!

"Felicit Steaua '86!"

- Domnule Lucescu, al cincilea titlu în Ucraina l-aţi cîştigat pe 7 mai, exact la un sfert de secol după ce Steaua a cucerit Cupa Campionilor.
- A fost un succes important, a completat fotbalul românesc. Felicit Steaua '86!

- Cînd aţi venit la Şahtior, echipa avea un singur titlu. Acum, are 6 titluri. Plus alte 6 trofee, inclusiv Cupa UEFA. Şi "sferturile" Ligii. Sînteţi mulţumit?
- Da, cu siguranţă! UEFA ne-a anunţat că sîntem cei mai buni din Estul Europei în ultimii cinci ani. Echipa a crescut enorm, are un viitor extraordinar, jucăm pe un stadion minunat, ne antrenăm într-o bază de pregătire excelentă... Dacă n-aş fi fost mulţumit, aş mai fi rămas aici?

- La sărbătoarea lui Şahtior, nu aţi fost foarte exuberant.
- Nu sînt un tip exuberant. Încerc să fiu echilibrat, să nu mă entuziasmez la victorii şi să nu fiu dărîmat la înfrîngeri.

- Se putea mai mult în 2011?
- Nu cred. De cînd am aflat că vom întîlni Barcelona, mi-am dat seama că e prea mult. Barca e echipa perfectă, are primii 3 fotbalişti din lume. Poate dacă era Schalke sau Inter sau chiar Chelsea, ar fi fost altfel.

"Dacă Raţ nu mi-ar fi plăcut, i-aş fi spus să plece"

- Răzvan Raţ?
- A fost un an bun pentru el, la nivelul echipei.

- Totuşi, el e supărat că n-a jucat mult în ultima vreme, în campionat. Se zvoneşte că n-ar mai vrea să vină la lot pentru Bosnia...
- Prostii, invenţii. L-am folosit foarte mult. A jucat mereu în Ligă, uneori foarte bine, şi atunci i-am zis «Bravo», uneori mai puţin bine, ca împotriva Barcelonei... Atunci l-am certat, dar am avut dreptate. Nu a respectat ce-i spusesem să facă! Şi oricum, e spre binele lui. Cîteodată, trebuie să-i mai atragi atenţia, altfel are tendinţa să zboare... În campionat, sînt obligat să folosesc patru ucraineni şi mai schimb echipa. Nu am nimic cu el, e cu mine de şapte ani, şi-a prelungit contractul de patru ori. Dacă nu mi-ar fi plăcut, i-aş fi spus să plece!


"Steaua nu a celebrat la club 25 de ani de la cîştigarea Cupei Campionilor? Noi, românii, nu ştim să sărbătorim marile victorii!"
Mircea Lucescu, antrenor Şahtior

11 trofee a cucerit Mircea Lucescu împreună cu Răzvan Raţ la Şahtior din 2004: 5 titluri, două Cupe, trei Supercupe şi Cupa UEFA

Citește și:
Ioan Becali îl jignește pe Tavi Popescu: „IQ zero, crescut în junglă. N-a avut o femeie până la 16-17 ani, probabil greșeala alor mei”
Superliga
Ioan Becali îl jignește pe Tavi Popescu: „IQ zero, crescut în junglă. N-a avut o femeie până la 16-17 ani, probabil greșeala alor mei”
După US Open, noua senzație a tenisului feminin a defilat în trei ținute diferite la Săptămâna Modei de la New York
Tenis
După US Open, noua senzație a tenisului feminin a defilat în trei ținute diferite la Săptămâna Modei de la New York
Alexander Zverev, gluma serii cu iubita lui Ben Shelton, după finala US Open: „Nu aveai meci?”
Tenis
Alexander Zverev, gluma serii cu iubita lui Ben Shelton, după finala US Open: „Nu aveai meci?”
Secretul lui Cristiano Ronaldo, dezvăluit de nutriționist: „Un singur ingredient pe care 90% dintre oameni nu îl folosesc”
Fitness
Secretul lui Cristiano Ronaldo, dezvăluit de nutriționist: „Un singur ingredient pe care 90% dintre oameni nu îl folosesc”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Secretul lui Cristiano Ronaldo, dezvăluit de nutriționist: „Un singur ingredient pe care 90% dintre oameni nu îl folosesc”

Ioan Becali îl jignește pe Tavi Popescu: „IQ zero, crescut în junglă. N-a avut o femeie până la 16-17 ani, probabil greșeala alor mei”


Comentarii (3)
s.k.b.
s.k.b.  •  09 Mai 2011, 09:44

3 comentarii. Asta e tot ce a reusit sa stranga acest articol. Nici macar cateva de "Il vrei la Steaua?". Nu-l inghit pe Il Luce, dar valoarea trebuie recunoscuta indiferent de sentimente. Acum chiar m-am linistit, nu mai am dubii, romanii au mass-media pe care o merita.

b4ttery
b4ttery  •  09 Mai 2011, 09:22

Jos palaria.

lucell
lucell  •  09 Mai 2011, 01:18

Felicitari!

Vezi toate comentariile (3)
Comentează