INTERNATIONAL  »  EURO 2012  »  ADVERSAR / FRANŢA

Federaţia franceză şi-a reînnoit încrederea în Laurent Blanc

Laurent Blanc
Laurent Blanc

Articol de GSP - Publicat joi, 12 mai 2011 00:00 / Actualizat joi, 12 mai 2011 23:43

Consiliul Federal, organ de decizie al Federaţiei Franceze de Fotbal, şi-a reînnoit încrederea în selecţionerul Laurent Blanc, însă analizează eventualitatea deschiderii unor proceduri disciplinare în cazul privind o cotă a jucătorilor cu dublă naţionalitate, informează AFP.

Preşedintele forului de la Paris, Fernand Duchaussoy, a explicat că se analizează deschiderea unor proceduri disciplinare, însă nu va fi dat publicităţii niciun nume al persoanelor vizate, "pentru a se respecta dreptul salariaţilor".

În afară de Laurent Blanc, care nu va fi vizat de procedurile disciplinare, un singur nume a fost pronunţat în faţa presei, la finalul şedinţei Consiliului Federal: cel al lui Mohammed Belkacemi, consilier tehnic naţional care a recunoscut că a înregistrat reuniunea din 8 noiembrie, aflată la originea scandalului, scrie Mediafax.

Mohammed Belkacemi nu va fi sancţionat "datorită statutului său în cadrul Statului", el fiind şi angajat al Ministerului Sporturilor.
Potrivit AFP, ar putea fi vizaţi de procedurile disciplinare directorul tehnic naţional Francois Blaquart, suspendat la începutul anchetei şi ale cărui cuvinte în reuniunea din 8 noiembrie au fost considerate regretabile de către ministul Sporturilor (Chantal Jouanno), Andre Prevosto, director general adjunct, care a primit înregistrarea de la Belkacemi şi nu a făcut nimic, precum şi selecţionerul de juniori Erick Mombaerts, pentru rolul său activ în conversaţia ce a declanşat scandalul.

CITEŞTE ŞI:

Selecţionerul ar putea fi victima scandalului rasist care a şocat Hexagonul » Se trage în Blanc!

François Blaquart îl apără pe Laurent Blanc în problema rasială

Citește și:
Haos total în FC Botoșani - Rapid! Două intervenții VAR, două cartonașe roșii și un penalty executat după opt minute
Superliga
Haos total în FC Botoșani - Rapid! Două intervenții VAR, două cartonașe roșii și un penalty executat după opt minute
Cine este Elmedina, fotbalista care a încins rețelele de socializare
Campionate
Cine este Elmedina, fotbalista care a încins rețelele de socializare
Fosta mare jucătoare de tenis, de nerecunoscut la evenimentul organizat la Moscova
Tenis
Fosta mare jucătoare de tenis, de nerecunoscut la evenimentul organizat la Moscova
Celebrul fotbalist a câștigat procesul care l-ar fi falimentat: soția îi cerea 415.000 de euro pe lună!
Campionate
Celebrul fotbalist a câștigat procesul care l-ar fi falimentat: soția îi cerea 415.000 de euro pe lună!
Angajat concediat după doar 47 de secunde, chiar în prima zi de muncă
Profit.ro
Angajat concediat după doar 47 de secunde, chiar în prima zi de muncă
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Fosta mare jucătoare de tenis, de nerecunoscut la evenimentul organizat la Moscova

Noua sală ultramodernă a României va fi inaugurată săptămâna viitoare » Nimeni nu va ghici primul meci care va fi găzduit acolo


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează