SPORTURI  »  TENIS  »  TURNEUL DE LA ROMA

Ce a determinat forma în care se află Novak Djokovici ;)

Articol de GSP - Publicat luni, 16 mai 2011 00:00 / Actualizat luni, 16 mai 2011 09:51

"Am foarte multă încredere înainte de Roland Garros", a spus Novak Djokovici, după ce l-a doborît în finala de la Roma pe Rafael Nadal, scor 6/4, 6/4. La conferinţa de presă de după partidă, sîrbul a explicat de unde a dobîndit încrederea necesară pentru a cîştiga în faţa lui Roger Federer sau Rafael Nadal

Victoria cu numărul 37 pentru sîrb este de fapt cea de-a 39-a dacă numărăm şi cele două succese din Cupa Davis. Jucătorul în vîrstă de 23 de ani a menţionat chiar că începînd cu victoria Serbiei în Cupa Davis, în decembrie, a simţit că are puterea mentală necesară pentru a deveni un campion de calibrul lui Roger Federer sau Rafael Nadal.

"Cupa Davis a adus nişte schimbări în viaţa mea, dar cred că în toţi anii am progresat destul de mult. Aşteptam ca tot efortul să fie răsplătit", a explicat "Nole". "Am pierdut multe turnee de Mare Şlem şi Masters din cauza neîncrederii, dar Cupa Davis mi-a dat multă energie şi m-a făcut să nu mă mai gîndesc cum să nu pierd, ci cum să cîştig!".

Cu o săptămînă înainte de Roland Garros, Djokovici ştie că este cel mai în formă jucător al momentului şi că o eventuală victorie pe zgura din Paris l-ar aduce la egalitate de victorii consecutive cu argentineanul Guillermo Vilas, cel care a oprit recordul în dreptul bornei 46 în 1977. Totuşi, vulcanicul sîrb născut în Belgrad ştie că "Nadal rămîne maestrul zgurii. A dominat atît de mult jocurile pe această suprafaţă, încît cele două victorii ale mele, la Madrid şi în Roma, nu pot să îi răpească denumirea de Rege al zgurii".

Prin victoria de la Roma, Djokovici a devenit al treilea jucător din istorie care are mai mult de o victorie pe zgură în faţa lui Nadal, după Gaston Gaudio (3 succese) şi Roger Federer (2).

Citește și:
Prietenul lui Donald Trump, președintele Javier Milei, decizie-șoc: REFUZĂ să participe la finala Campionatului Mondial, dintr-un motiv de necrezut
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Prietenul lui Donald Trump, președintele Javier Milei, decizie-șoc: REFUZĂ să participe la finala Campionatului Mondial, dintr-un motiv de necrezut
Patronul echipei din Superliga șochează: „Nu mai pot să țin echipa! Nu mai am puterea financiară”
Superliga
Patronul echipei din Superliga șochează: „Nu mai pot să țin echipa! Nu mai am puterea financiară”
Cele mai tari meme după ce Argentina a eliminat Anglia în semifinalele Campionatului Mondial
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Cele mai tari meme după ce Argentina a eliminat Anglia în semifinalele Campionatului Mondial
Verdictul care poate zgudui Superliga! Când este așteptat anunțul oficial de la WADA în privința jucătorului acuzat de dopaj: „Avem o problemă foarte mare”
Superliga
Verdictul care poate zgudui Superliga! Când este așteptat anunțul oficial de la WADA în privința jucătorului acuzat de dopaj: „Avem o problemă foarte mare”
Schimbare pregătită: Veți fi notificați de furnizorii de energie electrică când atingeți un anumit prag din consumul lunar estimat. Conturi online gratuite
Profit.ro
Schimbare pregătită: Veți fi notificați de furnizorii de energie electrică când atingeți un anumit prag din consumul lunar estimat. Conturi online gratuite
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

FCSB și-a prezentat noile echipamente » Multe surprize: tricouri portocalii și fontul „Dracula”

Remarcatul lui Thierry Henry în Franța - Spania: „I-a avut în buzunar!”


Comentarii (2)
ciupi0812
ciupi0812  •  16 Mai 2011, 09:52

sa nu uitam ca djokovici l-a batut pe nadal in cu totul alte circumstante, anume aflat in plina glorie "zgurista".

blablablabla
blablablabla  •  16 Mai 2011, 09:27

N-am inteles care este faza cu TRAGACIUL din titlu... :o(

Vezi toate comentariile (2)
Comentează
Close