FOTBAL  »  Superliga  »  CRAIOVA

FOTO 1.000 de fani ai Universităţii au mărşăluit astăzi împotriva lui Mititelu

Suporterii Universităţii Craiova au protestat astăzi împotriva finanţatorului Adrian Mititelu +9   FOTO
Suporterii Universităţii Craiova au protestat astăzi împotriva finanţatorului Adrian Mititelu

Articol de GSP - Publicat duminica, 22 mai 2011 00:00 / Actualizat luni, 23 mai 2011 18:46

Aproximativ 1000 de persoane au participat astăzi la mitingul suporterilor Universităţii Craiova, care s-au strâns, începând cu ora 14.00, pe strada A.I. Cuza, în faţa Universităţii din Craiova, apoi au urmat traseul Primărie, strada N. Plopşor - Minerva.

Suporterii au anunţat că organizează mitingul "pentru formarea unei noi echipe", ei solicită implicarea autorităţilor locale, iar acţiunea s-a desfăşurat sub numele "Ştiinţa suntem noi". Fanii au scandat împotriva finanţatorului Adrian Mititelu, dar şi "Ştiinţa este Oblemenco" sau "Ştiinţa trebuie să renască".

Măsurile de securitate la aceste miting au fost asigurate de circa 200 de reprezentanţi ai forţelor de ordine, iar un suporter a fost reţinut deoarece avea asupra sa material pirotehnic.

Formaţia Universitatea Craiova a retrogradat în Liga a II-a, în urma rezultatului de egalitate înregistrat, lunea trecută, scor 1-1, în meciul cu Gloria Bistriţa din penultima etapă a Ligii I.

Fostul antrenor al Universităţii Craiova Victor Piţurcă şi fostul preşedinte al clubului Silvian Cristescu s-au întâlnit, săptămâna trecută, cu primarul delegat Marinică Dincă, cu fostul acţionar al clubului Gheorghe Neţoiu şi cu fostul primar Antonie Solomon, pentru a discuta despre crearea unei noi echipe la Craiova.

La începutul acestui an, Victor Piţurcă a fost demis din funcţia de manager general al Universităţii Craiova în urma neînţelegerilor financiare cu patronul Adrian Mititelu. Fostul selecţioner a promis atunci că va încerca să formeze o altă echipă la Craiova împreună cu autorăţile locale şi cu oameni de afaceri din oraş.

Mediafax

Citește și:
Poftiți în viitor! SUA - Paraguay s-a jucat pe cel mai scump stadion din lume, care ne-a arătat cum va arăta fotbalul de mâine
Campionatul Mondial de Fotbal 2026

Toți o țin minte cu telefonul în decolteu, iar acum s-a întors după 16 ani! Larissa Riquelme, apariție de nerecunoscut la SUA - Paraguay

N-a mai îndurat! Neluțu Varga a zis de ce l-a pus pe liber pe Alibek Aliev: „Ajunge!”
Superliga

„Ne umplem de bani” » Cât câștigă U Cluj și Craiova de pe urma lui Jovo Lukic

ANUNȚ Modificare importantă la singurul magazin La Cocoș din București
Profit.ro
ANUNȚ Modificare importantă la singurul magazin La Cocoș din București
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Poftiți în viitor! SUA - Paraguay s-a jucat pe cel mai scump stadion din lume, care ne-a arătat cum va arăta fotbalul de mâine

Toți o țin minte cu telefonul în decolteu, iar acum s-a întors după 16 ani! Larissa Riquelme, apariție de nerecunoscut la SUA - Paraguay

Comentarii (30)
ddd
ddd  •  23 Mai 2011, 20:45
Postat de guest_one pe 22 Mai 2011, 18:50

SI CE S-A REZOLVAT ? ATI LUAT STIINTA INAPOI ? :)

ce usor e sa stai acasa si sa comentezi...o tara unde se protesteaza doar pe internet...

sebas80
sebas80  •  23 Mai 2011, 16:49
Postat de utilizator șters pe 01 Ianuarie 1970, 02:00

esti un taran moldovean prost care nu are nici o tangenta cu fenomenul ultra. noi am fost alaturi si de timisoara si de cluj cand au trecut prin astfel de momente. moldovenii au descoperit si ei ce inseamna fotbal intr-un an in care campionatul romanesc e MORT.pe deasupra mai apar si toti pseudojuristii sa isi dea ei cu parerea. lasati oamenii carora le place fotbalul sa stea pe stadioane iar voi mergeti prin tribunale. abia astept sa vi se intample si voua ce se intampla Craiovei. dar din pacate voi nu veti reactiona in niciun fel pentru ca voua nu va pasa de echipele voastre si nici nu intelegeti fenomenul. erati 100 pe stadion pana mai ieri.

leomaria75
leomaria75  •  23 Mai 2011, 15:11

Sa contesti, sa injuri si sa distrugi munca altora sunt cele mai simple lucruri. Orice prost poate face asta. Sa construiesti, sa creezi, sa inlocuiesti ceva prost cu ceva mai bun sunt lucruri mai complicate. CINE SE SIMTE IN STARE DE ASTA ?! CINE A VENIT SA BAGE BANI SI SA FACA PERFORMANTE ?! MITITELU, NU VOI !!!

Vezi toate comentariile (30)
Comentează