SPORTURI  »  TENIS  »  ROLAND GARROS/ IRINA BEGU-ARAVANE REZAI 6-3, 6-3

La debutul într-un turneu de Mare Şlem, Irina Begu a păşit cu dreptul » Emoţii pariziene

Articol de - Publicat marti, 24 mai 2011 00:00 / Actualizat luni, 23 mai 2011 21:50

Românca a învins-o pe franţuzoaica Aravane Rezai, cea care anul trecut urcase pînă pe locul 15 în ierarhia mondială

Irina Begu a intrat ieri în lumea turneelor de Mare Şlem cu stil. Îmbrăcată în roz şi alb, ea a jucat împotriva franţuzoaicei Aravene Rezai chiar pe Suzanne Lenglen, al doilea teren ca mărime din complexul de la Roland Garros. Deşi a avut trac, cea mai emoţionată dintre cele două a fost Aravene, care a revenit pe terenul de tenis după ce a avut o serie de probleme personale. În ianuarie, după Australian Open, organizatorii au anunţat că unul dintre membrii familiei sale a fost interzis în turneele WTA. Suspiciuni au fost multe, dar se pare că a fost vorba despre o altercaţie între tatăl şi iubitul franţuzoaicei. De atunci a trecut prin momente grele, a decis să se rupă de familie şi chiar a spus după meci că, faptul că s-a aflat pe teren, este în sine o victorie, deşi nu a cîştigat.

Pentru Irina partida a fost una foarte frumoasă. A durat o oră şi jumătate şi s-a încheiat cu 6-3, 6-3. Adversara sa a greşit enorm, 44 de greşeli neforţate faţă de 24 ale româncei, care a reuşit 12 lovituri cîştigătoare. Finalul a fost unul cu încărcătură, una de care s-a aliberat după ce Rezai a trimis mingea la baza fileului. A strîns pumnul şi s-a bucurat pentru victoria debutului. După ce a lăsat urme adînci pe zgura de pe Lenglen în faţa numărului 41 mondial, Irina dă în turul următor peste Svetlana Kuzneţova. Are amintiri plăcute cu rusoaica. Ele s-au întîlnit în acest an în semifinale la Marbella, unde Begu s-a impus cu 3-6, 7-6(2), 6-4, pe aceeaşi suprafaţă cărămizie. Azi, alte trei românce încearcă să treacă de primul tur.

Edina merge şi ea mai departe
Edina Gallovits-Hall s-a calificat ieri în turul al doilea al turneului de la Roland Garros, după ce a învins-o cu 2-6, 6-3, 6-1 pe Angelique Kerber din Germania. Este pentru a doua oară în carieră cînd Edina trece de primul tur în Franţa, după ce reuşise acest lucru şi în 2007. În runda următoare ea o va întîlni pe Anastasia Rodionova din Australia, numărul 74, cea care a eliminat-o în primul tur pe Nadia Petrova, favorită 26. Duminică, în turul al doilea, sĂa calificat şi Simona Halep.

Seria continuă
Novak Djokovici rămîne neînvins în 2011 şi după primul tur de la Roland Garros. El a bifat ieri succesul cu numărul 38 al anului, cîştigînd în faţa lui Thiemo de Bakker din Olanda cu 6-2, 6-1, 6-3 . "A fost un meci foarte bun pentru debutul la Roland Garros. Am servit foarte bine şi am fost foarte agresiv. Presiunea e mereu acolo, o dată cu anii înveţi să-i faci faţă. Ştiu că există multe aşteptări datorită seriei de victorii, dar ştiu şi cum să le fac faţă atît pe teren, cît şi în afara lui", a spus sîrbul.

Români, azi, la Roland Garros

Feminin, turul 1

Alexandra Dulgheru (27)-Laura Pous-Tio (Spa)
Sorana Cîrstea-Patty Schnyder (Elv)
Monica Niculescu-Yanina Wickmayer (Bel, 21)

Citește și:
„Ceremonia 360 de grade” aplicată în premieră la Mexic - Africa de Sud » Ideea lui Del Piero schimbă Mondialul
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
„Ceremonia 360 de grade” aplicată în premieră la Mexic - Africa de Sud » Ideea lui Del Piero schimbă Mondialul
42 de lei o apă minerală, berea e lux » Prețuri care te sperie la Mexic - Africa de Sud, primul meci al Mondialului
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
42 de lei o apă minerală, berea e lux » Prețuri care te sperie la Mexic - Africa de Sud, primul meci al Mondialului
Becali și Șucu construiesc de zor » Imaginile surprinse astăzi lângă București: asta l-a convins pe Pancu să semneze!
Superliga
Becali și Șucu construiesc de zor » Imaginile surprinse astăzi lângă București: asta l-a convins pe Pancu să semneze!
Mexic – Africa de Sud » Ce start de Mondial: GOL în minutul 9! Reporterii GSP transmit din Ciudad de Mexico
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Mexic – Africa de Sud » Ce start de Mondial: GOL în minutul 9! Reporterii GSP transmit din Ciudad de Mexico
Gigafabrică de miliarde euro în România
Profit.ro
Gigafabrică de miliarde euro în România
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Hegemonie absolută a unui miliardar! „Becali de Tijuana” are 23 de copii și a cumpărat tot fotbalul mexican: „Femeia este animalul meu preferat”

Impact MAJOR în Superliga! » FIFA a aprobat două noi reguli parcă făcute special pentru fotbalul românesc


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează