GSP SPECIAL  »  TRAGEDIE  »  

Rapidul deplînge dispariţia lui Fănuş Neagu

Fănuş Neagu
Fănuş Neagu

Articol de GSP - Publicat miercuri, 25 mai 2011 00:00 / Actualizat miercuri, 25 mai 2011 10:37

Giuleştenii sînt alături de familia îndoliată a marelui scriitor român şi regretă dispariţia acestuia printr-un comunicat postat pe site-ul oficial al clubului Rapid.


"Scriitorul, dramaturgul jurnalistul Fănuş Neagu s-a stins din viaţă la vîrsta de 79 de ani. Aşa cum a declarat şi academicianul Eugen Simion, un prieten al marelui dispărut, «proza românească pierde un scriitor excepţional şi un personaj foarte original al vieţii literare». Romancier, dramaturg, memorialist, distins în mai multe rînduri cu Premiul Uniunii Scriitorilor, fost redactor la «Scînteia tineretului», director al săptămânalului «Ţara» şi al cotidianului «Cronica română». În perioada decembrie 1993-1996, Fănuş Neagu a fost director al Teatrului Naţional din Bucureşti. În noiembrie 1993 devine membru corespondent al Academiei Române, iar pe 21 decembrie 2001 a devenit membru titular al aceleiaşi instituţii.

Fănuş Neagu a fost, de asemenea, un împătimit al sportului, al fotbalului în special, iar printre iubirile sale s-a numărat - a recunoscut-o public - şi Rapid, despre care spunea, cîndva, că «toată lumea joacă meciuri, numai Rapidul derbyuri!».
FC Rapid deplânge moartea lui Fănuş Neagu şi transmite condoleanţe familiei îndoliate! Dumnezeu să te odihnească-n pace, maestre!".


Citește și:
Polonia - România, meci crucial în Liga Națiunilor » Radu Drăgușin este eliminat! Gazdele marchează din penalty
Nationala
Polonia - România, meci crucial în Liga Națiunilor » Radu Drăgușin este eliminat! Gazdele marchează din penalty
Hagi, scandalizat de decizia lui Urs » Radu Drăgușin, eliminat direct în Polonia - România
Nationala
Hagi, scandalizat de decizia lui Urs » Radu Drăgușin, eliminat direct în Polonia - România
Reacția Simonei Halep, după colapsul AnimaWings: „Am decis să reziliez contractul de imagine”
Tenis
Reacția Simonei Halep, după colapsul AnimaWings: „Am decis să reziliez contractul de imagine”
Transferul deceniului în handbal » Henny Reistad a fost prezentată la noua echipă
Handbal
Transferul deceniului în handbal » Henny Reistad a fost prezentată la noua echipă
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Românii n-au vrut să plătească 100.000 de dolari pentru el » În vară, a fost vândut cu 28 de milioane de euro!

Business-ul românesc care a intrat puternic pe piața din Polonia » Experiment în Varșovia: cât am plătit pe un produs cumpărat cu 2 lei la București


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează
Close