FOTBAL  »  Superliga  »  PANDURII TG JIU

Grigoraş: "Amicalul cu Voinţa Sibiu nu m-a ajutat să-mi fac o părere despre jucătorii noi"

Articol de GSP - Publicat duminica, 26 iunie 2011 00:00 / Actualizat duminica, 26 iunie 2011 15:24

Antrenorul Petre Grigoraş a declarat că meciul amical cu Voinţa Sibiu, pierdut de Pandurii Târgu Jiu, scor 2-4, nu l-a ajutat să se edifice asupra jucătorilor noi din lot

 

"Nu a fost un amical care să mă ajute să mă edific asupra noilor veniţi, dar nici nu acesta a fost scopul, pur şi simplu scopul a fost să facem un antrenament prin joc, dar ştiam că vin după câteva antrenamente mai grele fizice şi rezultatul nu m-a interesat foarte mult. E doar primul amical şi bineînţeles că pe lângă lucrurile bune pe care le-au făcut au fost şi foarte multe greşeli. Dar la momentul acesta sunt de iertat pentru că încă nu suntem şi nici nu e nevoie să fim în formă, ci doar undeva spre finalul pregătirii din Austria. Acolo tindem să ajungem la o formă cât de cât apropiată de cea necesară în campionat", a precizat Grigoraş, conform Mediafax.

Grigoraş a recunoscut că prima echipă trimisă pe teren a fost totuşi mai în formă din cauza experienţei jucătorilor: "Prima echipă folosită la meciul cu Voinţa Sibiu a fost mai în formă pentru că au evoluat şi jucătorii care în cea mai mare parte au jucat şi în campionatul trecut. Era şi normal ca ei să joace mai bine. Poate că dacă aş fi făcut două echipe mai echilibrate şi aş fi intercalat jucători care au evoluat mai mult şi cu cei nou veniţi, sunt convins că altfel ar fi stat lucrurile, dar nu asta m-a interesat".

 

Citește și:
La 4 ani de la divorțul de Gerard Pique, Shakira se iubește cu un fost star de la Real Madrid
Stiri extrasport
La 4 ani de la divorțul de Gerard Pique, Shakira se iubește cu un fost star de la Real Madrid
A fost spaima ringului, l-a refuzat pe Tyson și 10.000.000 de dolari, iar acum a fost surprins printre gunoaie: „Caut ceva de mâncare!”
Box
A fost spaima ringului, l-a refuzat pe Tyson și 10.000.000 de dolari, iar acum a fost surprins printre gunoaie: „Caut ceva de mâncare!”
Iată primele imagini! Gigant instalat în baza de 6 milioane de euro de la Ștefănești: „Dan Șucu a vrut să fie ceva special”
Superliga
Iată primele imagini! Gigant instalat în baza de 6 milioane de euro de la Ștefănești: „Dan Șucu a vrut să fie ceva special”
Cauza morții subite a lui Daniel Oprea, nutriționistul lotului național și prezentator la TVR » Înmormântat în ziua în care ar fi împlinit 53 de ani
Altele
Cauza morții subite a lui Daniel Oprea, nutriționistul lotului național și prezentator la TVR » Înmormântat în ziua în care ar fi împlinit 53 de ani
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Gabi Tamaș a numit „cel mai mare șprițar” cu care a fost coleg + Țara cu cele mai mari beții: „Vodcă, coniac, whisky. Ne-am făcut pilaf!”

Nuno Campos le-a explicat succesul său maghiarilor: „Nu se așteptau” » Cum vede Bucureștiul comparativ cu Budapesta: „Există aici un loc minunat”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează