Luminiţa Paul despre drama lui Gérard Houllier » Povestea lui Orişicine

Are 64 de ani, probleme cu aorta descendentă şi o imensă, molipsitoare poftă de a trăi. E antrenor de fotbal, doctor în drept şi fost profesor de engleză. E şi francez. În trecut, acum 10 ani, a avut probleme cu aorta ascendentă. E ceva rău acolo, în apropierea inimii, ceva care îi transformă corpul într-o bombă cu ceas, fără ca nimeni să ştie însă care e ora stabilită pentru explozie. Se pare că stresul hrăneşte cronometrul infernal, liniştea îl încetineşte. Aşa trăieşte de un deceniu Gérard Houllier, omul care n-a jucat fotbal profesionist, dar care a ajuns un antrenor renumit. CITEŞTE MAI MULTE AICI!

Felul cum îşi descrie ultima criză, petrecută pe 16 aprilie, e tulburător. "Am simţit ca şi cum aş fi fost înjunghiat în piept. O durere violentă. Nu puteam să mă duc în pat, nu puteam să mă aşez, nu puteam să mă întind. Mă durea îngrozitor şi nu mă puteam mişca", povesteşte Houllier fără a aplica fard şi pudră pe nici un detaliu. Inima e bine, arterele suferă. Cauza: hipertensiunea arterială. Viaţa trăită în stres, cu emoţii puternice şi variate, o gamă întreagă, a întreţinut suferinţa ce multă vreme a stat ascunsă.

E o similitudine puternică între tehnicianul francez şi eroul nenumit al romanului "Everyman", scris de Philip Roth şi publicat în 2006, la jumătatea intervalului dintre cele două crize ale lui Houllier. Istoria lui, tradusă la noi sub titlul de "Povestea lui Orişicine", este despre viaţă şi despre boală. Uneori mai mult despre viaţă, alteori mai mult despre boală. Multe subpoveşti încheagă întregul. Sînt acolo divorţuri, naşteri, despărţiri, tăceri, singurătăţi şi spaime. Aici similitudinile cu Gérard Houllier se împuţinează, dar asta contează mai puţin. Firul rămîne. Boala şi viaţa. Boala care vine neanunţată, care loveşte dur şi nu mai pleacă niciodată. Poate fi doar surghiunită temporar, păcălită, amorţită.

Orişicine îşi urmează ciclul pînă la capăt, din angioplastie în angioplastie. Se obişnuise într-atît cu ele încît îi păreau ca nişte injecţii. Pînă cînd ceva n-a mai mers cum trebuie, grăbind sfîrşitul. Houllier a trebuit să aleagă între fotbal şi viaţă şi a eliminat prima variantă de pe listă, deşi asta era ceea ce-i plăcea cel mai mult să facă. Are şansa să trăiască, chiar dacă o va face departe de emoţiile băncii şi de mirosul ierbii. Are şansa ca istoria lui să devină "Povestea lui Houllier". O poveste despre viaţă şi atît.