FOTBAL  »  Superliga  »  RAPID, ÎMPIEDICATĂ SĂ REVINĂ ÎN GIULEŞTI

Copos a plătit datoria, dar CS Rapid nu a semnat încă noul contract!

Articol de GSP - Publicat luni, 22 august 2011 00:00 / Actualizat luni, 22 august 2011 17:35

Acţionarul majoritar al FC Rapid, George Copos, a declarat că a achitat suma de 30.000 de euro, solicitată de CS Rapid pentru a reveni pe Stadionul Giuleşti, dar a precizat că oficialii clubului sportiv încă nu au venit pentru a semna noul contract de închiriere a arenei.

"Noi aşteptăm. Am făcut plata de 30.000 de euro, dar acum aşteptăm. Pentru că încă nu au venit să semnăm contractul. Suntem răbdători, sper că sunt oameni înţelepţi şi vor da un răspuns pentru că am fost de acord cu toate solicitările lor", a spus Copos.

Oficialul rapidist susţine în continuare că datoria SC FC Rapid SA pentru închirierea stadionului este de doar 30.000 de euro, însă este de acord să plătească oricât solicită CS Rapid numai pentru a reveni pe Giuleşti. "Din punctul de vedere al SC FC Rapid SA, aceşti 30.000 de euro reprezintă întreaga noastră datorie. Dar noi suntem de acord să plătim orice sumă numai să ne întoarcem acasă. Suporterii ne-au rugat foarte mult să ne întoarcem, de aceea am fost de acord cu toate condiţiile şi am plătit imediat cei 30.000", a adăugat acţionarul majoritar.

Copos nu îşi explică întârzierea conducerii CS Rapid în a semna contractul în condiţiile în care a fost de acord cu toate solicitările administratorului. El a precizat că în cazul în care actele nu vor fi parafate în această săptămână, Rapid va juca următorul meci de pe teren propriu, cu FC Braşov în etapa a VI-a, pe Arena Naţională.

"Nici nu ştiu dacă pot să spun că e ciudat. Ce mai e ciudat în România? Din păcate ei cred că au moştenit stadionul de la părinţi, nu înţeleg că sunt doar administratori şi că baza aceea este a poporului român până la urmă. Nu ştiu, nu mai vreau să mai vorbesc, dar dacă până la sfârşitul săptămânii nu ne vor da un răspuns este clar că următoarea partidă de pe teren propriu, cu FC Braşov din etapa a şasea, o să o jucăm pe Arena Naţională. Şi acolo vom juca până când vom semna contractul cu CS Rapid", a precizat George Copos.

CS Rapid a reziliat, la 14 iulie, contractul cu FC Rapid privind folosirea arenei din Giuleşti din cauza datoriilor pe care clubul de fotbal le are către proprietarul bazei, iar conducerea grupării din Liga I a decis să dispute primul meci din noul sezon pe stadionul formaţiei Sportul Studenţesc. Preşedintele CS Rapid, Vali Ionescu Caciureac, a anunţat că nu se pune problema să se negocieze alt contract cu FC Rapid până când clubul de fotbal nu achită datoria de aproximativ 150.000 de euro.

Săptămâna trecută, FC Rapid a acceptat propunerea CS Rapid de achitare în două tranşe a sumei de 150.000 de euro, 30.000 pentru a putea utiliza imediat stadionul Giuleşti-Valentin Stănescu şi 120.000 până la 30 octombrie.

Rapid a evoluat, duminică, pe Stadionul Nicolae Dobrin din Piteşti, în meciul considerat acasă cu Concordia Chiajna (scor 2-0), din etapa a IV-a a Ligii I.

sursa: mediafax

Citește și:
Daniel Pancu, exasperat: „Când îl văd, îmi vine să o iau pe partea cealaltă” » A calculat în procente șansele lui CFR la titlu
Superliga
Daniel Pancu, exasperat: „Când îl văd, îmi vine să o iau pe partea cealaltă” » A calculat în procente șansele lui CFR la titlu
Sorana s-a antrenat pe „Bernabeu”, iar colega din circuit nu s-a putut abține: „Ai corpul ideal”
Tenis
Sorana s-a antrenat pe „Bernabeu”, iar colega din circuit nu s-a putut abține: „Ai corpul ideal”
Răzvan Lucescu a pierdut incredibil finala Cupei Greciei: PAOK, învinsă în prelungiri de OFI Creta
Campionate
Răzvan Lucescu a pierdut incredibil finala Cupei Greciei: PAOK, învinsă în prelungiri de OFI Creta
Se cunosc primele echipe calificate în Final 4-ul Ligii Campionilor la handbal feminin!
Handbal
Se cunosc primele echipe calificate în Final 4-ul Ligii Campionilor la handbal feminin!
ULTIMA ORĂ A 3-a zi de scumpiri mari în toate benzinăriile. Motorină mai ieftină de 9 lei - doar în stațiile Petrom
Profit.ro
ULTIMA ORĂ A 3-a zi de scumpiri mari în toate benzinăriile. Motorină mai ieftină de 9 lei - doar în stațiile Petrom
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație care poate deveni subiectul unui articol? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Ion Țiriac s-a întors din China și dezvăluie cadoul exorbitant pe care i-l face Nadiei, la 50 de ani de la Montreal: „Pe 18 iulie îi dau cheile”

Îl recunoști? Fostul număr 1 ATP, nomad în Munții Atlas: „Casa noastră - mama natură”


Comentarii (8)
bunicu
bunicu  •  24 August 2011, 06:32
Postat de bogdanelibm pe 22 August 2011, 22:00

SI-A VANDUT SI STILOUL SA PLATEASCA COPOS ASA CA AVETI RABDARE VETI FI ACASA IN CURAND.ORICUM VOI IN POMI SUNTETI CA ACASA SI PESTE TOT IN LUME MANCATI LEBEDE SI NE DUCETI FAIMA

Mai cel dela STINA lui Ciobanu vezi ce spun Bulgarii despre voi si dupa care poti sa deschizi ciocul. la voi sint tuciurii si care au jucat .Lacatus,Dumitrescu etc. Cucul isi striga numele.

bunicu
bunicu  •  24 August 2011, 06:27

Nesimtiti dela C.S.Rapid unde traiesc din ce sint platiti?.Rusine celor care conduc acest club al cui joc il fac cesti indivizi sau o dau pe politica?Trezitiva indivizilor Caciureci. care ati mincat bani dela rapid si inca mai mincati nu va ajunge?

forza1rapid
forza1rapid  •  22 August 2011, 23:17
Postat de bogdanelibm pe 22 August 2011, 22:00

SI-A VANDUT SI STILOUL SA PLATEASCA COPOS ASA CA AVETI RABDARE VETI FI ACASA IN CURAND.ORICUM VOI IN POMI SUNTETI CA ACASA SI PESTE TOT IN LUME MANCATI LEBEDE SI NE DUCETI FAIMA

Baiatule nu mai lua HALUCINOGENE ca-ti fac rau si uite ce poate sa debiteze mintea ta bolnava ! Sper sa nu ai boala lui LENIN !

Vezi toate comentariile (8)
Comentează