Povestea unei sorţi comune tulburătoare pentru Neşu şi un băiat din Cîmpina: "Îl simt ca un frate"

Băiatul care are azi aproape 33 de ani a suferit o leziune comparabilă cu a "Bichonului" la o partidă de scăldat, la Cîmpina. Neşu l-a sprijinit financiar în 2006 să ajungă la o clinică de recuperare în China. Acum, fostul stelist e în situaţia celui pe care l-a ajutat

"L-am cunoscut pe Mihăiţă doar cîteva minute, dar îl simt ca pe un frate". Răzvan Iordache parcă priveşte într-o oglindă a destinului. Totul s-a răsturnat, nedrept şi dureros, din 2006, cînd l-a cunoscut pe Neşu. Atunci, Răzvan încerca să facă rost de bani pentru a ajunge la recuperare în China. Era în cărucior, după o fractură groaznică. Neşu era la Steaua, apt de joc şi de viaţă, zîmbitor şi gata să ajute pe oricine.

Cînd avea 16 ani, Răzvan Iordache a avut un accident la scăldat, în rîul Prahova. Un picior pus în gol, din greşeală, şi o căzătură necontrolată de la circa patru metri. "A căzut pe spate şi n-a mai apucat să taie luciul apei măcar cu un picior sau cu o mînă pentru a mai diminua din forţa impactului. Practic, s-a lovit de apă ca de beton", povesteşte mama lui Răzvan, Camelia. Efectul a fost devastator: fractură cervicală la nivelul vertebrelor C4, C5, C6. Ţineţi minte amănuntul, la doar cîţiva milimetri mai jos decît la Neşu, afectat la C3, mai periculos şi mai dificil de recuperat.

Răzvan a paralizat de la gît în jos, doar ochii şi-i mai putea mişca. A fost operat în 24 de ore la Spitalul Bagdasar din Bucureşti, iar medicii au comunicat părinţilor că tot ce au putut să facă a fost să-l ţină în viaţă, "dar nu se va mai mişca niciodată!".

Liceu, facultate şi masterat în cărucior

"Nu ne-am împăcat niciodată cu această fatalitate. Am trecut cu greu peste prima lună şi jumătate, cînd Răzvan făcea des stop respirator. Dădea ochii peste cap într-o fracţiune de secundă şi fugeam cu patul prin holurile spitalului, pentru că nu aveam oxigen în salonul nostru!", îşi aminteşte Camelia Iordache clipele dramatice trăite după accidentul lui Răzvan.

A început apoi refacerea la clinica prof. Decebal Mehedinţi, acasă, la Poiana Cîmpina. Zilnic, un ritual fix, cu speranţa că efortul şi ambiţia îi vor reda în timp măcar o parte dintre funcţiile pierdute în iunie '95. Ajutat de familie şi de prieteni, băiatul şi-a terminat liceul, a urmat şi o facultate de finanţe-bănci la Ploieşti. Inclusiv un masterat! Cu mama lîngă el la examene, spunîndu-i ce să scrie pe foaia de hîrtie! A fost şi angajat imediat, ca economist, la firma unui fost coleg de şcoală, pentru care lucrează de acasă, pe computer.
Asta în timp ce progresele fizice erau minime: îşi recăpătase treptat doar mişcarea uşoară a mîinilor, de la cot în jos, dar dacă braţele îi cădeau de pe cotierele căruciorului, nu şi le putea ridica singur.

"Am retrăit accidentul meu"

La Clinica de Recuperare din Cîmpina, unde ajung deseori fotbalişti cu probleme medicale, l-a cunoscut însă la un moment dat pe Sorin Ghionea. Iar stelistul i-a făcut legătura către Gigi Becali şi către colegii săi din Ghencea atunci cînd Răzvan, la 11 ani după accident, începuse să strîngă fonduri pentru a putea ajunge la un spital din China, descoperit pe internet. Era vorba despre un tratament cu implanturi de celule stem, care ajută la regenerarea ţesuturilor şi la stimularea senzitivităţii, inclusiv după afecţiuni medulo-spinale.

Aşa a ajuns să-l cunoască personal pe Mihăiţă Neşu, după un antrenament al Stelei pe vechiul "23 August", în 2006. Răzvan: "Am stat atunci în mijlocul echipei vreo 20 de minute, cu Olăroiu, Bănel, Paraschiv, Ghionea. Şi, bineînţeles, Mihăiţă, pe care l-am simţit un tip special, făcea mereu glume, a fost foarte atent cu mine, am făcut şi o fotografie împreună. M-au ajutat mult cu bani ca să pot ajunge în China. Iar acum, cînd am citit interviurile cu Neşu din Gazetă, m-am cutremurat! Am retrăit momentele de după accidentul meu şi ştiu exact prin ceea ce trece. Mi-aş dori enorm să pot schimba cîteva cuvinte cu el, să-i împărtăşesc din experienţa mea, să-i transmit şi eu că trebuie şi poate să lupte".

"Mi-ar plăcea să vorbesc acum cu Neşu"

Iar Răzvan e de neoprit cînd vorbeşte despre Mihăiţă: "Mi-ar plăcea să-i spun ce progrese am făcut după ani de zile de muncă şi voinţă. Să-l încurajez şi să-l sfătuiesc, dacă acceptă, să încerce şi acest tratament urmat de mine în China. Cu cît mai repede, cu atît mai bine!". Iar băiatul vine cu exemplele progreselor lui după 14 implanturi cu celule stem şi încă o operaţie: "Pot efectua cam 90 la sută dintre mişcările posibile cu braţele, îmi trag uşor picioarele la piept cînd am călcîiul susţinut de cineva, stau singur în poziţie de şezut. Şi chiar vreo 7-8 secunde în picioare, cu orteze la genunchi şi o persoană care să-mi asigure însă spatele. Fac diferenţa acum între rece şi cald, am simţurile fiziologice, le controlez, iar la computer lucrez cu degetul mic de la mîna dreaptă. Şi toate astea după trei drumuri în China! Mihăiţă, nimic nu e pierdut!".

Nimic nu e pierdut. Mai ales amintirile. În interviul acordat lui Cătălin Tolontan, Neşu rememora un alt flick-flack al soartei: "La un moment dat, am jucat un meci caritabil pentru un poliţist paralizat după un accident la datorie. După accidentul meu, am aflat că omul avea ca mine, o leziune la nivelul vertebrei C3! Cei de la clinica de aici mi-au spus că mă vor duce să mă întîlnesc cu el. Vă daţi seama ce legătură ciudată s-a creat! Amîndoi ne-am accidentat în timpul meseriei noastre, în acelaşi loc, şi, fără să ştiu ce va urma, eu am jucat pentru el". Destinul oferă reluări ciudate din reverse angle. "Totuşi, Mihăiţi, nimic nu e pierdut!".

"Răzvan mi-a spus că ar fi în stare să facă şi un credit la bancă pentru a putea merge pînă în Olanda să-l vadă pe Mihăiţă şi să-i întoarcă gestul minunat pe care l-a făcut el însuşi în 2006. Măcar să-i spună o vorbă bună!", a spus Camelia Iordache, mama lui Răzvan

- 40.000 de dolari a costat tratamentul urmat în China de Răzvan Iordache, o parte din bani provenind de la Gigi Becali şi de la jucătorii Stelei din 2006

CITEŞTE INTERVIUL IMPRESIONAT LUAT DE CĂTĂLIN TOLONTAN LUI MIHĂIŢĂ NEŞU DUPĂ ACCIDENTARE!
Mihai din Milos (I)
“Noaptea visez că merg din nou” (II)
“Cred că mă fac eu bine pînă să văd terminată autostrada Transilvania” (III)
“Aicea nu e Raiul” (IV)