FOTBAL  »  Superliga  »  GAZ METAN - U CLUJ 2-5

Victorie spectaculoasă a lui U Cluj, scor 5-2, în faţa lui Gaz Metan

Adrian Cristea a reuşit
Adrian Cristea a reuşit "dubla"

Articol de GSP - Publicat sambata, 01 octombrie 2011 00:00 / Actualizat sambata, 01 octombrie 2011 23:02

U Cluj a urcat pe poziţia a doua a clasamentului intermediar şi s-a apropiat la numai un punct de Dinamo după ce s-a impus cu 5-2 în deplasarea de la Mediaş. Omul meciului a fost Adrian Cristea, care a reuşit un hattrick şi a mai dat şi o pasă de gol.

CLICK AICI PENTRU A VEDEA COMENTARIUL LIVETEXT!

"Şepcile roşii" au început ca din tun şi Adrian Cristea a deschis scorul după numai patru minute de joc, după o respingere greşită a lui Markovici. "Prinţul" a făcut apoi 2-0 după ce s-a distrat în flancul stîng cu Hoban şi a înscris cu un şut superb din unghi. Şi coşmarul a continuat pentru gazde, pentru că Laurenţiu Marinescu şi-a trecut şi el numele pe tabelă, în minutul 19, cînd a înscris cu un şut din 8 metri, la colţul lung.

Matemataticianul de pe banca Mediaşului, Cristi Pustai, a făcut repede calculele şi l-a scos pe Trtovac, veriga slabă din prima jumătate a reprizei, şi l-a introdus în teren pe Pîrvulescu. A fost momentul de trezire al echipei, pentru că numai peste şapte minute, Cristi Bud a redus din diferenţă cu un şut cu latul din 6 metri (31).

Gaziştii au revenit extrem de motivaţi de la cabine şi au ratat ocazie după ocazie, însă golul a venit tot la poarta lui Pleşca. Tony a primit de la Cristea în interiorul careului, l-a driblat scurt pe Markovici, apoi a şutat fără speranţe pentru portar la colţul lung (64). Cristea şi-a completat apoi ziua de graţie cu încă un gol: a scapat sigur spre poarta, a făcut o bicicletă pe lîngă Pleşca, apoi a înscris în poarta goală (77).

Scorul ar fi putut fi chiar mai mare, dar Vukadinovici a intervenit salvator în minutul 82, după ce Cojocnean a trecut de portar. La un miunt distanţă, acelaşi Cojocnean a trimis milimetric peste poartî din 10 metri. Hoban a redus totuşi din diferenţă în primul minut de prelungiri, cu un şut perfect din lovitură liberă de la 20 de metri.

Echipe de start:
Gaz Metan: Pleşca - Trtovac, Fl. Lazăr, Z. Markovici, Vukadinovici - Cr. Todea, Breeveld - Hoban, Bawab, C. Petre - Bud
Rezerve: Vîtcă, D. Roman, Buzean, Liţu, R. Zaharia, Pîrvulescu, Frăsinescu

U Cluj: Matache - S. Achim, Abrudan, Szukala, Grecu - Al. Păcurar, L. Marinescu, E. Bazzi - Ad. Cristea, N. Tony, Cojocnean
Rezerve: Matache, Mendy, Pele, Unguruşan, Niculescu, Bostina, Grozav

Gaz Metan - U Cluj va începe la ora 19:00, în direct la DigiSport şi liveTEXT pe GSP.ro

Citește și:
Mirel Rădoi a susținut primul antrenament la FCSB » Diferență MAJORĂ în pregătire
Superliga

Dacia a prezentat astăzi noul model » Cum arată „Striker”, SUV-ul mai ieftin decât 99% din piață
Noutati auto
Dacia a prezentat astăzi noul model » Cum arată „Striker”, SUV-ul mai ieftin decât 99% din piață
Mirel Rădoi a pornit revoluția la FCSB: „Începe evaluarea jucătorilor, mă uit ce se întâmplă în afara terenului! Neubert NU mai face parte din staff”

Ioan Ovidiu Sabău, în negocieri avansate cu Farul

ULTIMA ORĂ Noi reduceri pregătite la impozitul pe locuință. Cine vor fi beneficiarii
Profit.ro
ULTIMA ORĂ Noi reduceri pregătite la impozitul pe locuință. Cine vor fi beneficiarii
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

„Nu mi-am dat seama cât e de scurtă sau transparentă” » Eugenie Bouchard a venit la evenimentul de la Indian Wells cu o rochie pe care nu o probase

Verdict înainte de play-off: „La ce calitate avem, nu avem voie să pierdem vreun meci!”

Comentarii (134)
alexandruclujean
alexandruclujean  •  02 Octombrie 2011, 01:51

Articol mediocru cu autor anonim. Cine a dat golul prim al Mediasului?! Bazzi, din greseala! Iar a doua capodopera a fost din lovitura libera - cadou de anul nou evreiesc, sa nu se deprime pros.ta.nul local prea tare. Fuga domnu' anonim la Ovidiu Boica, el scrie in Gazeta de parca chiar a vazut meciul. Nu ca tine, par.na.ie de jurnalist ratacit in redactie.

alexandruclujean
alexandruclujean  •  02 Octombrie 2011, 01:33
Postat de alb_rosu_in_vn pe 01 Octombrie 2011, 21:32

Probabil ca la final clasamentul va fi 1. CFR Cluj 2. U Cluj 3. Mai e cineva din Cluj? U Cluj e o echipa buna, dar e buna pentru ca e construita de dinamovisti, pe scheletul lui Dinamo (Niculescu, Cristea, Bostina, Matache, Badea, Walter). Sper sa nu mai fim nevoiti sa le dam meciul direct ca anul trecut.

Bostina si Pacurar au jucat si la steoaia si la dinamo. Abrudan si Marinescu doar la steaua. Popa la nici una. Szukala la fel. Achim,Grecu, Tony, Cojocnean - tot la nici una. Bazzi, Cristea, Matache si Niculescu (ultimii doi rezerve) din tot lotul sunt "dinamovisti". Deci: Da-ti cu apa pe fatza si respira. Esti penibil.

silvercloud
silvercloud  •  01 Octombrie 2011, 23:54
Postat de ssb1916 pe 01 Octombrie 2011, 21:38

Bravo, gazatilor. va doresc sa dispareti in anonimatul din care ati plecat, impreuna cu toate facaturile fara istorie: Pandurii, Chiajna, ceahlaul, Astra, chefere, Otelul, Urziceni (ma rog, astia deja au disparut), pedele Tg. Mures, Vointa Sibiu, Mioveni, sau ferma de vaci a lui Porumboiu

Pune acolo si pe Sportul studentesc, o echipa debusolata...

Vezi toate comentariile (134)
Comentează