SPORTURI  »  HANDBAL  »  CM BRAZILIA 2011

Oana Manea vorbeşte în premieră despre accidentarea sa: "E groaznic să stai pe margine!"

Oana Manea s-a accidentat chiar în meciul de debut la CM, 30-28 cu Tunisia.
Oana Manea s-a accidentat chiar în meciul de debut la CM, 30-28 cu Tunisia.

Articol de - Publicat vineri, 09 decembrie 2011 00:00 / Actualizat joi, 08 decembrie 2011 22:51

Oana Manea a reintrat contra Braziliei după două meciuri în care a suferit pe banca de rezerve, neputînd să-şi ajute echipa.

A vrut să joace în meciul contra niponelor, dar antrenorul Radu Voina i-a spus să nu forţeze. Oana a povestit cum a trăit de pe margine meciurile cu Cuba şi Japonia şi vorbeşte despre ce să ne aşteptăm de la echipa României în următoarele meciuri.

- Oana, cum te simţi acum, după perioada de accidentare? Eşti bine?
- Mulţumesc lui Dumnezeu că nu am avut ceva mai grav. A trebuit să stau două meciuri, dar acum uite că pot juca. A fost groaznic să stau pe bancă, să le văd pe fete în teren şi eu să nu pot face nimic.

- Mai ales cu Japonia, cînd pe final asiaticele au revenit, nu?
- Îmi venea să intru pe teren. Parcă nu mai simţeam nici o durere. Dar asta este, aşa a fost să fie.

- Moralul echipei a fost zdruncinat după egalul cu Japonia?
- Da, le-am simţit pe fete prăbuşite. Mai ales că eu cred că au jucat bine, s-au dăruit enorm, şi-au dorit foarte mult să învingă. Am avut şi ghinion, un pic de precipitare, dar se întîmplă şi astfel de lucruri. Nu trebuie să facem însă o dramă.

- Franţa a comis-o şi mai rău, cum se spune, cu Brazilia, nu?
- Mă uitam la meci şi nu-mi venea să cred ce se întîmplă pe teren. De asta e frumos sportul. Nimeni nu e robot, cu toţii sîntem oameni. O să încercăm să facem tot ce-i mai bun pentru echipă, ca să ne fie nouă bine. Cu Franţa va fi din nou un meci infernal, un meci de care depind multe, trasee, adversari viitori.

Calcule să evite Rusia
Toate echipele din grupele C şi D îşi fac calcule pentru a evita Rusia, campioana mondială, în sferturile de finală. Echipa lui Evgheni Trefilov a arătat o formă de invidiat în Brazilia, spulberîndu-şi pînă acum toţi adversarii. Echipa care termină pe locul 2 în grupa C, grupa României, are cele mai mari şanse să întîlnească Rusia în sferturile de finală, cu condiţia să treacă în "optimi" de locul trei din grupa D. "Am vorbit cu francezii, cu brazilienii, toată lumea face calcule. O să vedem ce va ieşi pînă la urmă", a declarat antrenorul Radu Voina. Echipa de pe locul 3 în grupa C, dacă trece de "optimi", va întîlni în sferturi, cel mai probabil, Norvegia.

Citește și:
Transfer-surpriză REZOLVAT de Rapid! Întâmpinat de Bolgado la București, urmează să semneze contractul
Superliga
Transfer-surpriză REZOLVAT de Rapid! Întâmpinat de Bolgado la București, urmează să semneze contractul
Mihai Stoica a numit cele două echipe care se bat la titlu în Superliga: „Pe ele le văd”
Superliga
Mihai Stoica a numit cele două echipe care se bat la titlu în Superliga: „Pe ele le văd”
Fostul arbitru din Liga 1 a cumpărat un hotel din România cu 3,5 milioane de euro » Cum arată complexul și unde este situat
Superliga
Fostul arbitru din Liga 1 a cumpărat un hotel din România cu 3,5 milioane de euro » Cum arată complexul și unde este situat
Anamaria Prodan a fost dată afară de la Antena 1! Emisiunea s-a închis în plin sezon
Media
Anamaria Prodan a fost dată afară de la Antena 1! Emisiunea s-a închis în plin sezon
Fost arbitru cumpără în România un hotel pe plajă FOTO
Profit.ro
Fost arbitru cumpără în România un hotel pe plajă FOTO
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Dan Negru, scandalizat de subiectul anului pe piața media din România: „Ca să vezi, trebuie să plătești!”

Selecționerul României, șocat de ce a găsit în Danemarca: „Despre ce vorbim? Dimineața, tot cartierul!”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează