INTERNATIONAL  »  LIGA CAMPIONILOR  »  BARCELONA - CHELSEA 2-2 (ÎN TUR 0-1)

Singurul vinovat » John Terry, căpitanul care şi-a abandonat echipa

Articol de - Publicat joi, 26 aprilie 2012 00:00 / Actualizat joi, 26 aprilie 2012 10:22

Aplicîndu-i un genunchi în spate lui Alexis, Terry a dat cu piciorul şansei de a face uitat penalty-ul ratat în finala din 2008. Şi are 31 de ani VEZI AICI VIDEO CU FAZA!

Cînd arbitrul Cuneyt Cakir i-a arătat cartonaşul roşu, în minutul 37, lui John Terry nu-i venea să-şi creadă ochilor. Apoi, cînd a părăsit terenul, avea lacrimi în ochi: "Mă simt ca şi cum mi-am lăsat colegii la greu. Le-am cerut scuze şi vreau să le cer iertare şi suporterilor lui Chelsea. Sînt dezamăgit, dar băieţii merită să fie în finala Ligii".

Terry, 31 de ani, va sta în tribună pe Allianz Arena. Suspendat. Ceea ce tabloidul The Sun consideră că e mai rău chiar şi decît acum 4 ani, în ultimul act de la Moscova, cînd a ratat penalty-ul ce i-ar fi adus lui Chelsea trofeul.

Atunci, cu Manchester United, la loviturile de departajare (5-6), căpitanul albaştrilor a alunecat pe terenul ud în momentul execuţiei. Şutul n-a mai avut precizie, tărie şi balonul s-a dus în bara din stînga portarului Van der Sar. Ghinion.

La vremea respectivă a fost compătimit inclusiv de către adversari. Acum, susţine The Sun, "e vina lui şi numai a lui".

"Am ridicat genunchiul, ceea ce nu trebuia să fac. Pe reluări dă rău, l-am lovit în spate pe Alexis. Dar oamenii care mă cunosc ştiu că nu sînt un killer"
John Terry, căpitan Chelsea

"A fost o reacţie de om căruia i-a murit creierul, căruia i s-a urcat sîngele la cap. Un moment de nebunie"
The Sun, cotidian englez

"Terry e un lider fantastic. Oricine poate face o greşeală"
Roberto Di Matteo, manager Chelsea

420.000 de euro e prima pe care a promis-o patronul Abramovici fiecărui jucător dacă Chelsea ia Liga

Şi ei ratează finala
Alături de Terry, alţi trei jucători ai lui Chelsea vor vedea finala de la Munchen din tribună. Raul Meireles, Branislav Ivanovici şi Ramires, autorul primului gol al londonezilor, sînt suspendaţi ca urmare a cumulului de cartonaşe galbene. Patru pierderi majore pentru Di Matteo.

"Miracol în ADN"
Managerul Roberto Di Matteo şi-a ridicat elevii în slăvi: "Toţi cei rămaşi pe teren după eliminarea lui Terry sînt nişte eroi". Fost şi el jucător la Chelsea, în anii '90, tehnicianul italian e convins că "pe Camp Nou am trăit un miracol. Este parte din ADN-ul acestor băieţi".

Torres, fundaşul-golgeter
Fernando Torres era cel mai fericit dintre jucătorii lui Chelsea. Intrat în minutul 79, el i-a dat lovitura de graţie Barcelonei cu acel gol marcat în final. "Nici nu-mi vine să cred că am înscris. În acele momente jucam mai degrabă fundaş-stînga", a declarat atacantul spaniol.

"O catastrofă"
Fostul internaţional german Matthias Sammer crede că englezii nu meritau să se califice. "Chelsea în finală e o catastrofă pentru fotbal", a declarat directorul sportiv al Federaţiei germane cotidianului Bild. Argumente lui: "Un fotbal ultradefensiv şi patru suspendaţi pe Allianz Arena. Va pierde sigur".

Citește și:
MM Stoica, anunț despre transferuri » Ce mutări țintește campioana: „Jucător U21 nu mai vine pentru că s-a răzgândit Gigi”
Superliga
MM Stoica, anunț despre transferuri » Ce mutări țintește campioana: „Jucător U21 nu mai vine pentru că s-a răzgândit Gigi”
Execuție în stil mafiot, chiar pe terenul de fotbal » Trei oameni împușcați mortal! Atenție, imagini cu puternic impact emoțional
Campionate
Execuție în stil mafiot, chiar pe terenul de fotbal » Trei oameni împușcați mortal! Atenție, imagini cu puternic impact emoțional
Cum explică Guvernul României noile impozite auto » De ce taxele pentru autoturismele hibrid sunt și de zece ori mai mari
Noutati auto
Cum explică Guvernul României noile impozite auto » De ce taxele pentru autoturismele hibrid sunt și de zece ori mai mari
După despărțirea de Badosa, Tsitsipas s-a cuplat cu o altă jucătoare de tenis! Primele imagini împreună
Tenis
După despărțirea de Badosa, Tsitsipas s-a cuplat cu o altă jucătoare de tenis! Primele imagini împreună
VIDEO
Profit.ro
VIDEO "Trenul cu care facem cruce" - imagini dintr-un tren modernizat cu vagon restaurant
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

„Orașul are și alte nevoi...” » Primarul din Botoșani a reacționat după dezvăluirile de pe GSP: „Mi-au cerut un milion de lei”

Sabalenka are echipament nou pentru Australian Open » Fosta ei rivală a făcut topul costumelor din tenisul feminin: Sorana Cîrstea e pe podium!


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează