GSP SPECIAL  »  PUBLICITATE  »  ADVERTORIAL

Messi, favorit să fie golgeter. Cum câştigi pe el?

Articol de GSP - Publicat vineri, 04 mai 2012 00:00 / Actualizat vineri, 04 mai 2012 12:20

Campionatul în care joacă cele mai bune două echipe din lume găzduieşte şi duelul celor mai buni jucători din lume, Ronaldo şi Messi.

Campioana a fost decisă în Spania, lupta din Liga Campionilor s-a încheiat pentru Real şi Barcelona, dar duelul pentru titlul de golgeter continuă. În urmă cu o săptămână, Ronaldo şi Messi aveau câte 43 de goluri marcate, valori la care multe echipe nu ajung într-un sezon. După încă o etapă, Ronaldo are 44, Messi are 46. În România, doar primele patru echipe din clasament au marcat mai mult, restul fiind încă departe de cifrele celor două vedete.

E drept, în Spania s-au jucat 10 etape în plus, dar poate ajută mai mult comparaţia cu următorul clasat, Radamel Falcao, care a marcat de 23 de ori. Între Messi şi Ronaldo există o rivalitate crâncenă, chiar dacă în public cei doi nu se atacă şi se respectă foarte mult. Finalul de sezon în Spania va fi animat de lupta pentru titlul de golgeter, mai ales că oricare ar fi câştigătorul, acesta sigur va bate recorduri ca să ajungă la această performanţă.

Super Bet oferă un pariu pe golgeterul campionatului Spaniei, cu Messi favorit la 1.20 şi Ronaldo cotat la 3.75. Avansul de două goluri nu e totul în stabilirea cotelor însă. Barcelona mai are de jucat cu Espanyol, un derby local în care victoria contează, şi pe terenul lui Betis, care nu mai are nicio grijă. Jucătorilor de la Real Madrid le va fi mai greu să îl ajute pe Ronaldo, fiindcă au deplasare la Granada, care e disperată după puncte, în vreme ce Real e campioană, iar apoi primesc acasă pe Mallorca, formaţie care poate spera încă la Europa League. Adversarii mai relaxaţi şi motivaţia mai mare va fi de partea catalanilor. Iar Messi, care mai are apoi de jucat şi finala Cupei Spaniei cu Bilbao, poate să ajungă la 70 de goluri într-un sezon, valoare la care alţi atacanţi, chiar şi de top, nu îndrăznesc să viseze.

Tot în oferta din agenţiile Super Bet veţi găsi şi pariuri inedite pe campioana României, pe şansele primelor cinci clasate să termine pe unul dintre primele două locuri sau probabilitatea ca viitoarea campioană să fie din Bucureşti sau din provincie. Super Bet îşi prezintă cele mai bune cote de pe piaţa românească şi în emisiunea Pariori.ro, difuzată de Radio GSP în fiecare zi de la ora 14.

Citește și:
Abuzuri în lanț: „Monica Iacob-Ridzi a cerut să trântească finala pentru fiica ei!” + Înregistrare audio ȘOCANTĂ cu soțul-primar: „Ce p*** mea îi trebuie competiție?”
Special
Abuzuri în lanț: „Monica Iacob-Ridzi a cerut să trântească finala pentru fiica ei!” + Înregistrare audio ȘOCANTĂ cu soțul-primar: „Ce p*** mea îi trebuie competiție?”
„De-asta m-am supărat atât de tare” » De pe patul de spital, Mircea Lucescu rememorează ce s-a întâmplat înainte și după leșin: „Gata, s-a terminat”
Nationala
„De-asta m-am supărat atât de tare” » De pe patul de spital, Mircea Lucescu rememorează ce s-a întâmplat înainte și după leșin: „Gata, s-a terminat”
DUR! Ionuț Lupescu i-a răspuns acum lui Burleanu: „Întrebarea mea pentru el este următoarea”
Superliga
DUR! Ionuț Lupescu i-a răspuns acum lui Burleanu: „Întrebarea mea pentru el este următoarea”
Cătălin Cîrjan a făcut marele pas, profitând de pauza competițională: „Te căsătorești cu mine?”
Superliga
Cătălin Cîrjan a făcut marele pas, profitând de pauza competițională: „Te căsătorești cu mine?”
Chef Florin Dumitrescu deschide primele două restaurante proprii
Profit.ro
Chef Florin Dumitrescu deschide primele două restaurante proprii

Adrian Porumboiu, dezlănțuit după Turcia – România: „Vrem să batem cu ăsta? Nu ți-e rușine, porcovane?”

„Imigranții l-au băgat în comă în 5 minute!” » Neamțul celebru din România critică DRASTIC Germania: „Acesta e adevărul! Sunt creștin, nu vreau să fim țară musulmană”


Comentarii (5)
xstream
xstream  •  04 Mai 2012, 17:18
Postat de xstream pe 04 Mai 2012, 17:06

Ronaldo,Falcao,Messi Ozil Xavi Iniesta Ramos, Puyol,Pique, Alves Casillas la rezerve Valdes Jordi Alba Soldado Fabregas Di Maria Busquets Alonso cu echipa asta s ar lua titlul 100% =) si sa aiba toti vreo 20 de ani

am uitat de Villa, Marcelo si Llorente sa i adaug

xstream
xstream  •  04 Mai 2012, 17:06
Postat de xstream pe 04 Mai 2012, 17:02

cei mai buni jucatori din lume la ora actuala... nu vreau sa am gandesc cum ar fi putut arata barca sau real cu amandoi in aceeasi echipa..cred ca era macel..

Ronaldo,Falcao,Messi Ozil Xavi Iniesta Ramos, Puyol,Pique, Alves Casillas la rezerve Valdes Jordi Alba Soldado Fabregas Di Maria Busquets Alonso cu echipa asta s ar lua titlul 100% =) si sa aiba toti vreo 20 de ani

xstream
xstream  •  04 Mai 2012, 17:02

cei mai buni jucatori din lume la ora actuala... nu vreau sa am gandesc cum ar fi putut arata barca sau real cu amandoi in aceeasi echipa..cred ca era macel..

Vezi toate comentariile (5)
Comentează