FOTBAL  »  Superliga  »  CEAHLĂUL - CFR 2-2

VIDEO Vişină putredă » CFR Cluj a bifat al doilea egal consecutiv din acest sezon

Vasile Maftei a marcat golul din care CFR s-a ales cu un singur punct la Piatra Neamţ
Vasile Maftei a marcat golul din care CFR s-a ales cu un singur punct la Piatra Neamţ

Articol de GSP - Publicat sambata, 28 iulie 2012 00:00 / Actualizat sambata, 28 iulie 2012 01:16

Organizarea gazdelor şi erorile brigăzii conduse de Istrate i-au împiedicat pe clujeni să cîştige sub Pietricica.

CFR e o echipă de nerecunoscut. Campioana a început slab sezonul şi nici startul meciului de aseară nu a fost unul reuşit. Apărarea oaspeţilor a gafat încă din minutul 4, dar Stăncioiu şi-a scos colegii în situaţie de "1 contra 1" cu Golubovici. Nemţenii au simţit că au în faţă o formaţie suferindă, iar Monroy a fost aproape să găsească vinclul lui Stăncioiu cu un şut de la distanţă.

VIDEO: Vezi AICI golurile partidei!

Eternul Kapetanos
Contrat cursului jocului, ardelenii au fost cei care au marcat. Bastos a centrat din lovitură liberă, iar Kapetanos a găsit plasa cu o lovitură de cap din 8 metri, deşi era ţinut în braţe de un adversar. Era minutul 20, iar oamenii lui Andone prindeau culoare în obraji. Doar aparent, pentru că moldovenii au revenit în joc şi au egalat tot dintr-o fază fixă. Stana a centrat, iar Ichim a mîngîiat mingea cu creştetul în drumul ei spre poartă.

Somn în apărare
În partea secundă, Clujul a arătat tot ca o echipă împiedicată. Cu toate astea, Bastos putea marca, dacă Jovici nu ar fi intervenit salvator la "ghiuleaua" brazilianului din minutul 62. "Plăieşii" lui Enache au continuat să macine, iar zbaterea lor a dat rezultate în minutul 66, cînd Tolimir, singur-singurel la 10 metri, a trimis cu capul în poartă.

Ardelenii au revenit însă în joc, dar Ichim a scos de pe linia porţii o minge bîlbîită, pentru ca apoi, Deac să fie blocat de Jovici. Portarul nemţenilor nu a mai avut ce să facă la faza imediat următoare, cînd a fost învins de Maftei, şi tot cu capul (77). Degeaba au atacat în final alb-vişiniii, echipa "Fălcosului" e la al doilea treilea egal consecutiv în acest debun de sezon!

Arbitraj execrabil
Partida dintre Ceahlăul şi CFR a fost marcată de grave greşeli de arbitraj. Numai în prima repriză, brigada condusă de Dragoş Istrate a făcut 5 erori mari de arbitraj:

1. În primul minut al meciului, Stana trebuia să vadă cartonaşul roşu după o intrare extrem de dură, cu talpa, la Ivo Pinto. Istrate n-a scos din buzunar nici "galbenul".

2. În minutul 15, Cadu l-a împiedicat pe Viţelaru să şuteze spre poarta lui Stăncioiu, dar în loc de penalty pentru nemţeni, Istrate a lăsat jocul să continue!

3. Kapetanos a fost oprit eronat în două rînduri de asistentul Ghinguleac, în situaţii în care grecul scăpase singur spre poarta lui Jovici.

4. În minutul 39, portarul Jovici l-a tras de tricou în careu pe Deac, însă Istrate nu a dictat nici de această dată penalty.

5. În minutul 60, Bastos a fost tamponat în careu de Monroy. Istrate a greşit din nou, refuzîndu-le penalty-ul clujenilor.

"Am venit să cîştigăm, acum gîndul nostru e deja la meciul cu Liberec. Sîntem cu toţii nemulţumiţi, nu ne aşteptam la un aşa start slab" (Vasile Maftei, fundaş CFR)

"Sînt mulţumit pentru atitudinea echipei şi pentru punctul cîştigat. Mă bucur că băieţii au arătat caracter după ruşinea cu Petrolul" (Costel Enache, antrenor Ceahlăul)

"La faultul lui Jovici asupra lui Deac se putea da şi «roşu» pentru portar! Greşelile din apărare mă pun pe gînduri în perspectiva partidei cu Liberec" (Ioan Andone, antrenor CFR)

"Arbitrajul din România e cu trei clase sub fotbalul din Liga 1. Istrare n-a avut tentă, dar a «fluierat» execrabil" (Arpad Paszkany, patron CFR)

507645-ceahlaul-cfr.jpg

Citește și:
Universitatea Craiova - U Cluj, finala campionatului! A început „nebunia” în oraș. Primele informații și imagini de la reporterii GSP
Superliga
Universitatea Craiova - U Cluj, finala campionatului! A început „nebunia” în oraș. Primele informații și imagini de la reporterii GSP
Ioan Varga, mesaj pentru Daniel Pancu: „Îi prezint public scuze! Sunt mândru de el, îl vreau în continuare”
Superliga
Ioan Varga, mesaj pentru Daniel Pancu: „Îi prezint public scuze! Sunt mândru de el, îl vreau în continuare”
Mike Tyson, dezvăluiri șocante! Momentul în care l-a prins pe Brad Pitt în casa soției sale: „Era nenorocitul ăla!”
Altele
Mike Tyson, dezvăluiri șocante! Momentul în care l-a prins pe Brad Pitt în casa soției sale: „Era nenorocitul ăla!”
Scandal la Craiova înaintea „finalei” la titlu » Liderul galeriei de la FCU susține că a furat trofeul » Superliga a replicat imediat: „Stați liniștiți!”
Superliga
Scandal la Craiova înaintea „finalei” la titlu » Liderul galeriei de la FCU susține că a furat trofeul » Superliga a replicat imediat: „Stați liniștiți!”
Cea mai vândută mașină de oraș din Europa are zero stele EuroNCAP
Profit.ro
Cea mai vândută mașină de oraș din Europa are zero stele EuroNCAP
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„I-am dat un picior în gură lui Bumbescu de nu și-a dat seama cu ce l-am lovit!” » Dezvăluire despre un conflict incredibil în vestiarul Stelei '86

Mașina comunistă va avea un nou model după o pauză de 50 de ani » Au copiat Dacia: imagini în premieră


Comentarii (25)
fotbal_perfect
fotbal_perfect  •  31 Iulie 2012, 12:07

Ce titlu!!Visina putreda....veti vedea ce putreda e visina peste cateva etape..Macar mascati putin ura asta fata de CAMPIOANA tarii!!Putin respect!

sorin58
sorin58  •  29 Iulie 2012, 13:04
Postat de joker_28 pe 28 Iulie 2012, 18:41

era vb de 2 offsiduri eronate!!!NU UNA!!!

bozgore invata limba tarii in care traiesti .fmm de imputit.

alpin....
alpin....  •  29 Iulie 2012, 00:43

Arpi si Muri au cumparat toti arbitri dar degeaba... CeFuRa este rusinea clujului si a tarii CeFuRa este cunoscuta in europa: THE BLATISTII

Vezi toate comentariile (25)
Comentează