FOTBAL  »  Superliga  »  ASTRA - STEAUA 3-4

Reghecampf are încredere în viitorul Stelei: ”Step by step va fi bine”

Reghecampf respiră uşurat: are maximum de puncte după primele două etape.
Reghecampf respiră uşurat: are maximum de puncte după primele două etape.

Articol de GSP - Publicat duminica, 29 iulie 2012 00:00 / Actualizat duminica, 29 iulie 2012 01:02

Laurenţiu Reghecampf a analizat aseară evoluţia jucătorilor săi şi a vorbit despre duelul cu Spartak Trnava: ”Ne-am făcut lecţiile, cred că sîntem favoriţi la calificare”.

- Domnule Reghecampf, nu e prea mult pentru Steaua să ia trei goluri într-un singur meci? Chiar dacă aţi învins.
- Da, e cam mult, dar am revenit, am cîştigat. Păcat că am luat gol la fiecare fază a adversarului. Prea uşor, prea uşor. Jucătorii au făcut eforturi incredibile, dar încă trebuie mai multă concentrare la finalizare, chiar dacă am marcat de patru ori.

- Lupu? A greşit flagrant în prima parte.
- Nu s-a format, e încă un copil. Dar o să-l ajutăm, şi pe el, şi pe alţii, să crească. Are nevoie de încredere.

- Pe Martinovici l-aţi schimbat fiindcă v-aţi certat cu el, pe teren?
- Eu nu m-am certat, i-am explicat anumite lucruri, am încercat să-l ajut, eu asta încerc mereu. El n-a înţeles, eu nu cert!

- Vă place evoluţia echipei, în acest start de sezon?
- Step by step, dacă vom cîştiga fiecare meci în parte, va fi bine. O luăm treptat. Nu mă deranjează nici că mai primesc sfaturi de la prieteni sau de la oameni care vor binele echipei, dar mă deranjează cele de la unii colegi aflaţi la alte echipe, ar fi bine să-şi vadă fiecare de ciorba lui.

- Pe Mutu l-aţi vedea în tricoul Stelei?
- Întrebaţi-l pe patron. Adrian e un jucător de mare valoare.

- Antrenorul celor de la Spartak Trnava, adversara de joi, susţine că Steaua e favorită.
- Şi eu cred la fel. Ne-am făcut lecţiile, referitor la adversar, mai vrem şi un stadion plin. Mai grav e că marcăm, dar şi primim multe goluri, dar rezolvăm şi asta.

- E mai bine că jucaţi pe Naţional Arena decît pe Ghencea?
- Da, fiindcă gazonul nu e bun pe Ghencea. Pe Naţional Arena sper să avem un stadion plin, oameni care să împingă echipa de la spate.

"Lupu are tunsoare satanică"
Gigi Becali a fost extrem de supărat la final cînd a fost întrebat de Valeriu Lupu, fundaşul stînga al Stelei: "Cînd l-am văzut tuns în halul ăla, eram sigur că o să greşească. Am vrut să sun să-l schimbe, dar... Două goluri le-am luat din cauza lui. Păi, ce, sîntem la circ cu tunsoarea aia?! Vrei să ai părul aşa, stai rezervă, nu joci la Steaua! Eram sigur c-o comite, are tunsoare satanică, ştiam că-l va distruge Satan!".

"Degeaba am marcat, degeaba am alergat cu toţii la echipă, rezultatul ne-a dezavantajat. E frustrant să conducem de două ori, ne doare, fotbalul e rău uneori" (Gabriel Enache, atacant Astra)

"Sînt fericit că am cîştigat, am dovedit că sîntem o echipă puternică. Astra a ajuns de trei ori la poartă şi-a dat trei goluri, dar e greşeala tuturor, nu doar a unuia sau a altuia. Sperăm să nu se mai repete din meciul viitor" (Vlad Chiricheş, fundaş Steaua)

"Sper ca şi împotriva celor de la Spartak Trnava să fie un meci cu goluri multe, dar numai în poarta adversă" (Ciprian Tătăruşanu, portar Steaua)

"Avem probleme în apărare. Dar revenirile şi victoria îţi dau moral bun pentru meciul cu Trnava, trebuie să tranşăm calificarea încă din tur" (Helmuth Duckadam, preşedinte Steaua)

"Echipa are mare caracter, marchează gol cînd vrea. Am jucat "măgăruşul" cu cei de la Astra, ne-am distrat cu adversarul. Am bătut 5-3 de fapt, pentru că arbitrii ne-au furat un gol, la Chipciu" (Gigi Becali, patron Steaua)

"Am luat cel puţin două goluri ca în curtea şcolii. La golul 3, Rusescu a trecut prin cîţiva de la noi ca printre jaloane, iar la golul 4 parcă voiam să le dăm mingea să marcheze" (Dinu Gheorghe, preşedinte Astra)

Citește și:
Stadionul din România care ar urma să se numească „Mircea Lucescu”: „Am discutat” + Decizia luată astăzi
Superliga
Stadionul din România care ar urma să se numească „Mircea Lucescu”: „Am discutat” + Decizia luată astăzi
Jucătorul naționalei României, despre ultimul dialog cu Mircea Lucescu: „Am rămas șocat”
Superliga
Jucătorul naționalei României, despre ultimul dialog cu Mircea Lucescu: „Am rămas șocat”
Marele Pirlo l-a elogiat pe Mircea Lucescu, antrenorul care l-a debutat în Serie A: „M-ai crescut ca pe un fiu”
Superliga
Marele Pirlo l-a elogiat pe Mircea Lucescu, antrenorul care l-a debutat în Serie A: „M-ai crescut ca pe un fiu”
Averea lui Mircea Lucescu: fotbal, afaceri imobiliare și cele două companii la care avea acțiuni pe Bursă
Superliga
Averea lui Mircea Lucescu: fotbal, afaceri imobiliare și cele două companii la care avea acțiuni pe Bursă
Una dintre cele mai bogate familii din Belgia face o investiție majoră în România
Profit.ro
Una dintre cele mai bogate familii din Belgia face o investiție majoră în România
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

AI UN PONT? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Ce fac acum UEFAntasticii României » La 20 de ani de la FCSB - Rapid, Bănel Nicoliță încă e în activitate

„Vorbesc în engleză, ne urmăresc 110 țări” » Fiul lui Ion Țiriac, discurs neașteptat după finala turneului de la București: „Chiar dacă ești din Iran, Israel, SUA...”


Comentarii (14)
the_rite
the_rite  •  29 Iulie 2012, 12:14

A-nceput blatiada stelista!! steaua CANCERUL FOTBALULUI ROMANESC!!

the_rite
the_rite  •  29 Iulie 2012, 10:27

A-nceput blatiada stelista!! steaua CANCERUL FOTBALULUI ROMANESC!!

joker_28
joker_28  •  29 Iulie 2012, 10:25
Postat de terminatorul2 pe 29 Iulie 2012, 10:16

Echipa ta nici cu blaturi nu mai ciștigă , zdruncinatule !!! : )))))))))))

daca nu ai observat ciobanul nu a facut transferuri si a scapat de jucatorii cu salarii mari, si astfel economiseste niste bani care mai bine la pune in valize............stim cu totii ce e greu sa joci cand valiza te asteapta in vestiar.....deci felicit FC VALIZA pt prestatie!!!

Vezi toate comentariile (14)
Comentează
Close
Fii primul care află noutățile din sport! Cum să urmărești GSP în Google Discover!
Fii primul care află noutățile din sport! Cum să urmărești GSP în Google Discover!