FOTBAL  »  Superliga  »  RAPID

Scrisoarea lui Copos către fanii Rapidului: "Dacă vom continua aşa, ne vom autodistruge"

Articol de GSP - Publicat vineri, 09 noiembrie 2012 00:00 / Actualizat vineri, 09 noiembrie 2012 12:21

Fanii rapidişti îl contestă agresiv pe George Copos, iar patronul giuleştenilor a considerat că e nevoie să le răspundă.

Pe blogul personal, Copos a scris un text în care le cere susţinere suporterilor rapidişti.

Iată scrisoare lui Copos către fanii giuleşteni:

"Sunt vremuri grele. E un sezon în care lucrurile nu merg cum ar fi trebuit.

Noi, cei răspunzători de destinele Rapidului, am aplicat o strategie care, din păcate, nu a funcţionat cum am gândit-o noi. Ultimii ani au fost, în general, săraci în performanţe înalte. Nu am luat nici un trofeu iar, în afara calificării într-o cupă europeană, nu avem cu ce ne lăuda.

Vă înţeleg frustrarea şi nemulţumirea. Înţeleg că, obişnuiţi cu performanţe de valoare ale Rapidului timp de atâţia ani, vă vine greu să acceptaţi situaţia de criză din prezent.

Trebuie să acceptaţi însă că nici o criză nu este eternă. Crizele vin şi, dacă sunt gestionate cu înţelepciune, trec, lăsând organismul mai întărit.

Trebuie să credeţi că Rapid face tot ce poate şi tot ce crede că este mai bine pentru a ieşi din criză. Trebuie să credeţi în jucătorii Rapidului, în calitatea şi în valoarea lor. Trebuie să credeţi că sunt capabili de revenire. Mai este peste jumătate din Campionat înaintea noastră. Se poate recupera handicapul pe care îl avem acum.

Trebuie să credeţi că acest moment greu va fi depăşit.

Soluţia de a fi SUPORTERI RAPIDIŞTI nu este contestarea echipei. În afară de suspendarea – din nou – a terenului nu puteţi obţine nimic mai bun.

Soluţia este aceea de a-i susţine pe jucători. Acum este momentul în care au nevoie de sprijin moral din partea voastră.

Vă înţeleg şi vă respect dar nu pot să fiu de acord cu manifestările voastre. Continuând în această manieră ne vom autodistruge !"

 

Citește și:
Cristiano Ronaldo s-a căsătorit cu Georgina Rodriguez! Ceremonie discretă în Portugalia
Campionate
Cristiano Ronaldo s-a căsătorit cu Georgina Rodriguez! Ceremonie discretă în Portugalia
Cum arată astăzi stadionul din Caracal: IMAGINI și un mare paradox
Special
Cum arată astăzi stadionul din Caracal: IMAGINI și un mare paradox
Rusul Kornev vrea să bată recordul mondial în finala cu David Popovici » A dezvăluit ce ar face cu banii
Altele
Rusul Kornev vrea să bată recordul mondial în finala cu David Popovici » A dezvăluit ce ar face cu banii
Lamine Yamal nu are niciun cuvânt de spus în relație: „Mi-a interzis!” » Fosta iubită a dezvăluit totul: detalii șocante au ieșit la iveală
Diverse
Lamine Yamal nu are niciun cuvânt de spus în relație: „Mi-a interzis!” » Fosta iubită a dezvăluit totul: detalii șocante au ieșit la iveală
FOTO Ion Țiriac demolează vila fiului său de pe malul lacului Tei și construiește în loc un turn cu apartamente
Profit.ro
FOTO Ion Țiriac demolează vila fiului său de pe malul lacului Tei și construiește în loc un turn cu apartamente
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Rusul Kornev vrea să bată recordul mondial în finala cu David Popovici » A dezvăluit ce ar face cu banii

Sumele amețitoare plătite de UEFA amantei lui Infantino » Ce a făcut soția actualului președinte FIFA când a aflat că acesta o înșela cu secretara


Comentarii (46)
daniel84
daniel84  •  10 Noiembrie 2012, 17:08

macar de ar pleca o data

vasyfin
vasyfin  •  09 Noiembrie 2012, 19:49

asta e nimica toata,,trebuie fugariti pe calea ferata,,,toti,cu Copos in frunte,

borat101
borat101  •  09 Noiembrie 2012, 19:38

Copos asta este diliu rau sau face pe p.rostul. Incredibil. Suntem curiosi cine la pus sa zica/scrie asa ceva? Dragomir, Sandu, Kassai, etc...?!? Deci mafia fotbalului Romanesc bineanteles nu lasa un club ca RAPID sa ajunga pe maini bune (businessman/investitor adevarat). Se va strica planurile va dati seama!!!

Vezi toate comentariile (46)
Comentează