Mamă de băiat » Gazeta vă prezintă filmul cîştigător al “Ursului de Aur” la Festivalul Internaţional de la Berlin

Pînă să se probeze teoriile că Noul Val al filmului românesc s-a învechit, şarmul feroce al Luminiţei Gheorghiu, "am 35 de ani, dar arăt de 60!", a cucerit Berlinul. Iar "Poziţia copilului" a luat cu asalt scena unuia dintre cele mai prestigioase festivaluri de film din lume. Pentru prima oară, trofeul " Ursul de Aur" i-a fost decernat unei producţii din România.

O poveste universală
"Poziţia copilului" nu e o istorie despre sechelele comunismului, e o poveste care spune ceva şi nemţilor, şi chinezilor, şi americanilor, o poveste universală. Specific românesc e doar decorul: o societate neaşezată, coruptă şi fără clasă de mijloc.

După tatăl din "Medalia de onoare", care şi-a turnat fiul la Securitate, regizorul Călin Peter Netzer ne prezintă o mamă care vrea să-şi scape fiul de justiţie, după ce acesta a ucis un copil, într-un accident auto. Relaţiile părinţi-copii sînt, de altfel, şi specialitatea coscenaristului Răzvan Rădulescu.

Nobel pe noptieră, Bach pe mobil
"I-am dat Herta Muller, i-am dat Orhan Pamuk! Crezi că s-a atins de ele? Şi doar au luat amîndoi Nobel!". Într-o singură replică încape conflictul central, la fel ca universul într-o picătură. Cornelia, doamnă din lumea bună, al cărei telefon sună cu acorduri din Bach, se plînge menajerei de neînţelegerile cu fiul ei. Cînd menajera îşi dă cu părerea, doamna trînteşte un "Mda!" elocvent.

Fiecare secvenţă adaugă încă o faţetă întregului: maternitatea tentaculară. Nimic în plus, nimic în minus. Nimic la întîmplare. Suspans, sinceritate, teatru, umor, lacrimi, iubire, ură. Totul, intens şi filmat într-un stil direct, concis, "aproape de documentar", cum scria The Guardian.

Mama "bărbată"
Coordonatele sînt date încă de la început: un anturaj de notabilităţi, un tată care-i ia apărarea doctorului "castrator" Ciomu, o mamă "bărbată", ca faimoasa Zoe, obsedată de fiul ei, un cuplu care dansează în contratimp.

Mama interpretată de Luminiţa Gheorghiu poartă, ironic, acelaşi nume cu legendara mamă a Gracchilor: Cornelia Africana. Doar că asemănarea se opreşte aici. Cornelia - "Controlia" reprezintă versiunea patologică a iubirii pentru copii.

"O interpretare uimitoare"
Voinţa ei pare să magnetizeze totul, inclusiv pelicula. Fapt odios, ajungi să ţii cu ea, deşi realizezi că nu-i în regulă, nu e o "meravigliosa creatura", cum cîntă Gianna Nannini în scena petrecerii. E o "creatură". Pe Cornelia o îngrijorează mai mult vînătaia de pe spatele fiului decît faptul că acesta a ucis un copil sau că are probleme grave în viaţa de cuplu.

Pentru ea, "bietul băiat" trebuie apărat de orice altă femeie, mai ales de una care "vrea să-i trîntească un plod", trebuie apărat de poliţişti, de procurori, de lume în general. "O interpretare uimitoare, care reuşeşte să facă dintr-un monstru reptilian, arogant şi manipulator - un personaj ciudat de convingător şi ataşant", a comentat Cine-Vue.

La limita erotismului
Personajul mamei-dictator este iluminat de celelalte apariţii din film: tatăl "cîrpă" (Florin Zamfirescu), fiul, Barbu (Bogdan Dumitrache), care se implică în curse ucigaşe pe autostradă, mătuşa expertă în somnifere, iubita inoportună (Ilinca Goia), martorul oportunist (Vlad Ivanov, vă era dor de "dom' Bebe"?).

"Mama e monstruoasă, iar fiul ei - şi mai şi!", nota "The Guardian". Barbu este departe de proiectul de succes al mamei: imatur, impulsiv, incapabil de reacţii fireşti. Protestul lui împotriva Corneliei se reduce la violenţe verbale. Este furios, dar în acelaşi timp dependent de mama oprimantă, de "asta, care te joacă pe degete".

Plin de fobii, acceptă să fie atins doar cu mănuşi chirurgicale. Dar nu refuză masajul matern, într-o scenă aproape erotică. "Mda!", ar spune Freud. Oedip al psihanalizei pare un tip rezonabil, metodic şi plin de iniţiativă faţă de Barbu, copilul întîrziat al Corneliei.

Personaje vii
Filmul nu caricaturizează. Personajele rămîn credibile şi vii, solid motivate, păstrează străfulgerări de umanitate. Speranţa că vor reveni cîndva la realitate, la statutul de "oameni civilizaţi", cum spune Cornelia, nu e abandonată cu totul. Dar nu în acest film.

După cum anunţă şi titlul - "poziţia copilului" fiind denumirea unei figuri de yoga -, asistăm doar la exerciţii ratate de echilibru. O singură familie normală, în care există afecţiune, responsabilitate, deschidere spre celălalt, apare în film, şi aceea e îndoliată.

"Dialog inteligent şi actorie superbă, un adevărat tur de forţă al Luminiţei Gheorghiu" (Variety)

"O critică tăioasă la adresa noii aristocraţii româneşti" (Variety)

"Cornelia e o femeie puternică, totuşi fragilă, care poate da buzna într-o cameră cu ferocitatea unei tornade" ("Cine-Vue")

"Filmul disecă pînă la os dragostea de mamă" (Cine-Vue)

"Un film despre efectele emoţionale ale pierderii cuiva drag" (Cine-Vue)