SPORTURI  »  TENIS  »  MONTE CARLO

Zgura cunoscută » Nadal a cîştigat al 43-lea meci consecutiv la Monte Carlo şi al 45-lea în total

Rafael Nadal în primul său meci jucat anul acesta la Monte Carlo şi cu echipamentul nou, din colecţia de primăvară // Foto: Reuters
Rafael Nadal în primul său meci jucat anul acesta la Monte Carlo şi cu echipamentul nou, din colecţia de primăvară // Foto: Reuters

Articol de - Publicat joi, 18 aprilie 2013 00:00 / Actualizat miercuri, 17 aprilie 2013 21:14

Spaniolul are de apărat titlul în Principat, dar şi multe alte puncte pînă la Roland Garros, unde s-ar putea să nu fie între primii patru capi de serie.

Nadal n-a irosit nici un pic de timp ieri, în victoria seacă, 6-1, 6-2, în faţa australianului Marinko Matosevic. Totul a durat o oră şi două minute, iar spaniolul a arătat concentrat, eficient şi decisiv în primul său meci oficial de după Indian Wells.

A trecut o lună de la succesul său în California, unul pe care l-a receptat la momentul respectiv, şi încă o face, ca pe un bonus. Dacă triumful pe hard era mai puţin previzibil, izbînzile pe zgură, suprafaţa sa de casă, vin ca o probă de normalitate.

Ieri, Rafa a reuşit a 43-a victorie consecutivă în turneul Masters 1000 de la Monte Carlo, unde a cucerit titlul la ultimele 8 ediţii. Pînă la Roland Garros, apogeul sezonului roşu, el are însă un drum dificil de parcurs.

În acest moment, ibericul ocupă locul 5 în clasamentul ATP, la 585 de puncte în urma compatriotului său, Davíd Ferrer, absent de la Monte Carlo din cauza unei accidentări la coapsă. Nadal are de apărat 2.590 de puncte pînă la Paris, incluzînd titluri la Monte Carlo, Roma şi Barcelona, Ferrer doar 840 (finală la Barcelona, semifinale la Roma, "sferturi" la Madrid).

Dacă nu îl va depăşi pe Ferrer în clasament, Rafa va fi doar cap de serie 5 la Roland Garros, ceva ce nu a mai experimentat din 2005, cînd a şi cucerit primul lui titlu din 7 pe suprafaţa roşie de la Port d'Auteuil.

Citește și:
Primele imagini: noua Dacia Evader a fost surprinsă astăzi pe stradă!
Noutati auto
Primele imagini: noua Dacia Evader a fost surprinsă astăzi pe stradă!
Președintele Nicușor Dan a dezvăluit de ce nu a mers la catafalcul lui Mircea Lucescu
Superliga
Președintele Nicușor Dan a dezvăluit de ce nu a mers la catafalcul lui Mircea Lucescu
A semnat Jovo Lukic! S-au mișcat repede, în fața interesului lui Beșiktaș
Superliga
A semnat Jovo Lukic! S-au mișcat repede, în fața interesului lui Beșiktaș
Răzvan Burleanu, întrebat frontal: „De ce nu v-ați dat demisia, ca în Italia?”
Nationala
Răzvan Burleanu, întrebat frontal: „De ce nu v-ați dat demisia, ca în Italia?”
FOTO SPION Noua Dacia electrică, surprinsă în trafic sub camuflaj
Profit.ro
FOTO SPION Noua Dacia electrică, surprinsă în trafic sub camuflaj
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație care poate deveni subiectul unui articol? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„Una dintre cele mai frumoase sportive” din România are o poveste cutremurătoare: „Cum să îmi fie rușine?!”

Ministrul Cătălin Predoiu, decizie istorică: „Vom numi viitorul stadion «Dinamo - Mircea Lucescu»”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează
Fii primul care află noutățile din sport! Cum să urmărești GSP în Google Discover!
Fii primul care află noutățile din sport! Cum să urmărești GSP în Google Discover!