FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO

Joel Thomas le promite dinamoviştilor că nu se opreşte la reuşita cu Livingston: "Sacul e plin de goluri"

Articol de - Publicat vineri, 05 iulie 2013 00:00 / Actualizat joi, 04 iulie 2013 19:30

Joel Thomas a mărturisit după prima reuşită în tricoul "cîinilor" (VIDEO) că mai are în repertoriu execuţii deosebite, însă vrea să fie profesionist şi ţine să demonstreze pe teren ce este-n stare.


- Joel, povesteşte un pic execuţia de la primul tău gol în tricoul lui Dinamo!
- A fost ceva spontan. O chestie de moment. Mi-a venit mingea, m-am gîndit să mi-o fac rapid pe dreptul şi-am dat la poartă, cu boltă, văzînd că portarul e puţin ieşit.

- Ai mai marcat un gol la fel de frumos?
- Eu privesc spre viitor, sper şi cred că mai am multe goluri frumoase în sac. Pentru mine nu este important deloc că am avut o astfel de reuşită sau că am dat gol acum. E doar un amical, sînt conştient de asta, nu trăiesc decît în acest meci din acest gol.

"Prea multă vorbărie nu face bine"
- Te-ai acomodat la Dinamo?
- Mă simt bine. Atmosfera e foarte bună, băieţii sînt foarte OK. Acum lucrăm la nişte automatisme ce vor veni în scurt timp.

- Se poate gîndi Dinamo vreun moment la cîştigarea titlului?
- Hai să nu spunem acum cuvinte mari! Nu e timpul să vorbim acum. E perioadă de cantonament, OK, se fac planuri, sînt vise, dar prea multă vorbărie nu face bine. Mai trebuie să punem nişte lucruri la punct, apoi vom vedea cînd va începe sezonul.

- Gigi Mulţescu te-a lăudat public pentru golul tău şi-a spus că-l poţi înlocui şi pe golgeterul Alexe?
- De Alexe nu mă întrebaţi, nu ştiu care e situaţia şi nu e treaba mea, pînă la urmă. Mulţescu are experienţă, este un antrenor veritabil, i-am citit cariera pe diverse materiale online, are un CV remarcabil, sigur va reuşi la Dinamo. Are un stil frumos, contemporan.

Citește și:
Un altfel de Iran » Cum s-au comportat, departe de casă, persanii din Los Angeles la meciul cu Noua Zeelandă
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Un altfel de Iran » Cum s-au comportat, departe de casă, persanii din Los Angeles la meciul cu Noua Zeelandă
Ofertă neașteptată pentru Tavi Popescu » Clubul care a pus ochii pe jucătorul de la FCSB
Superliga
Ofertă neașteptată pentru Tavi Popescu » Clubul care a pus ochii pe jucătorul de la FCSB
Dorit și de Dinamo, a fost prezentat la o altă echipă din Superliga: „Bun venit!”
Superliga
Dorit și de Dinamo, a fost prezentat la o altă echipă din Superliga: „Bun venit!”
Omul meciului contra Spaniei s-a trezit cu o mare surpriză: 5,5 milioane în câteva ore!
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Omul meciului contra Spaniei s-a trezit cu o mare surpriză: 5,5 milioane în câteva ore!
Tranzacție: Fabrică din România preluată de francezi
Profit.ro
Tranzacție: Fabrică din România preluată de francezi
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Un altfel de Iran » Cum s-au comportat, departe de casă, persanii din Los Angeles la meciul cu Noua Zeelandă

Motivul pentru care fanii Japoniei strâng gunoaiele după fiecare meci de la Campionatul Mondial


Comentarii (8)
dreamer123
dreamer123  •  05 Iulie 2013, 18:05

multa bafta in continuare !

caminero
caminero  •  05 Iulie 2013, 13:59
Postat de gabi_djg pe 05 Iulie 2013, 06:13

thomas si asanovici sunt cele mai bune transferuri. sa vedem ce este cu acest fai, cu conditia sa joace pe postul lui normal nu improvizat. restul sunt foarte slabi, trebuie neaparat un fundas stanga si un inchizator pentru ca boubacar e slabut,din 3 pase 4 le da la adversar.

Le dă la adversar pentru că de obicei e lăsat singur acolo în centru, înconjurat numai de adversari și nici un coechipier ...

walhalla
walhalla  •  05 Iulie 2013, 11:29
Postat de andrey.fcd pe 05 Iulie 2013, 10:16

Sincer nu stiu ce tot il laudati atat. In meciul cu Livingston in afara de gol nu s-a mai remarcat. A pierdut foarte multe mingi. Trebuie sa vedem ce face si in celelalte amicale. Daca marcheaza in fiecare amical atunci putem spune ca este o solutie. Totusi sa nu ne pripim a dat un gol unei echipe modeste.

In primul rand trebiue sa vezi ce a facut la Severin, ca sa-ti dai seama daca are "stofa" de atacant. Daca ai valoare faci treba si la o echipa mai mica. Vezi cazul Junior Moraes de la Bistrita.

Vezi toate comentariile (8)
Comentează
Close