Articol de GSP - Publicat sambata, 20 iulie 2013 00:00 / Actualizat sambata, 20 iulie 2013 11:59

Ascensiunea reprezintă o premieră românească şi o performanţă mondială extrem de rară, mai puţin de 20 de alpinişti reuşind să escaladeze versantul pe cel mai înalt perete abrupt din lume, 4.600 de metri înălţime. Statistica muntelui spune că unul din trei alpinişti care îl provoacă nu se mai întoarce niciodată.

Ieri, la ora 13:00, ora României, vîrful Nanga Parbat a avut primii oaspeţi din acest an. Primul sosit, Marius Gane, care a plecat din Tabăra 5, de la 7.600 metri, în miez de noapte. După două ore a ajuns al doilea român, Aurel Sălăşan, urmat de Zsolt Torok, ambii avînd nevoie de 12 ore pentru a ajunge aici. Apoi a urmat Teo Vlad. Gazeta le-a dedicat o primă pagină de colecţie şi un superreportaj în interiorul ziarului!

200 de alpinişti au atins vîrful Nanga Parbat, dintre care mai puţin de 20 au urcat pe faţa abruptă Rupal. 61 de căţărători nu s-au mai întors de pe munte.

Gazeta a urmărit pas cu pas evoluţia românilor în teribila expediţie şi le spune povestea AICI.

Citește și:
Daniel Pancu lămurește „cazul Andrei Șucu”: „Nu înțelege! Se simte ca Mihai Viteazul și Superman la un loc”
Superliga
Daniel Pancu lămurește „cazul Andrei Șucu”: „Nu înțelege! Se simte ca Mihai Viteazul și Superman la un loc”
Nu e Game of Thrones, e casa unuia dintre cei mai în vogă sportivi din lume » Fermă printre nori, la 2300 de metri: „Oi, cai, cerbi și motociclete!”
Altele
Nu e Game of Thrones, e casa unuia dintre cei mai în vogă sportivi din lume » Fermă printre nori, la 2300 de metri: „Oi, cai, cerbi și motociclete!”
Ionuț Chirilă, replică jignitoare pentru Dănuț Lupu: „Mi-e milă de el, săracul. Dacă avea puțin creier...”
Liga 2
Ionuț Chirilă, replică jignitoare pentru Dănuț Lupu: „Mi-e milă de el, săracul. Dacă avea puțin creier...”
GSP a fotografiat protocolul tematic de la Rapid - Csikszereda: păianjeni, cranii și schelete pe mese
Superliga
GSP a fotografiat protocolul tematic de la Rapid - Csikszereda: păianjeni, cranii și schelete pe mese
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Fosta finalistă de la Australian Open, poveste bizară din vestiarul WTA: „Nu mai era nimeni. L-am strecurat pe Quincy”

Proiectat într-un camion la 50 km/oră » Am participat la crash testul spectaculos organizat de Chery în China