SPORTURI  »  ALTELE  »  CAMPIONATUL MONDIAL DE NATAŢIE

Vedeta adolescentă » Ruta Meilutyte, 16 ani, recordmană mondială ieri la 50 m bras, se antrenează la Plymouth, dar spune că va reprezenta întotdeauna Lituania

Ruta Meilutyte a cîştigat anul trecut, la Londra, primul aur din istoria nataţiei din Lituania Foto: Reuters
Ruta Meilutyte a cîştigat anul trecut, la Londra, primul aur din istoria nataţiei din Lituania Foto: Reuters

Articol de - Publicat duminica, 04 august 2013 00:00 / Actualizat sambata, 03 august 2013 21:00

Crease deja senzaţie anul trecut, la Londra, cînd devenea campioană olimpică la numai 15 ani.

Unde s-au mai pomenit înotători de asemenea valoare în Lituania în ultima vreme? Ruta Meilutyte se pregăteşte însă la Plymouth, în Marea Britanie, din 2010, acolo unde talentul ei formidabil a fost făcut să strălucească.

Puştoaica a lovit ieri din nou, după ce cucerise deja titlul mondial la 100 m bras cu un nou record al lumii, la CM aflate în desfăşurare la Barcelona. În semifinalele de la 50 m bras, ea a reuşit să înoate 29,48 şi să bată cu fix trei zecimi recordul mondial al rusoaicei Iulia Efimova, stabilit în dimineaţa aceleiaşi zile, în serii.

"Nu mi-aş fi putut împlini visul dacă aş fi rămas în Lituania şi asta e destul de trist", a mărturisit Ruta pentru BBC. "Sînt recunoscătoare Marii Britanii pentru că îmi dă posibilitatea să mă pregătesc la Plymouth, dar n-am de gînd să-mi schimb cetăţenia. Întotdeauna voi reprezenta Lituania, e ţara mea şi o iubesc", a adăugat adolescenta care are în urechea dreaptă trei cercei-bobiţă în culorile steagului lituanian, galben, verde şi roşu. Meilutyte s-a născut la Kaunas, într-o familie modestă. Cînd avea 4 ani, mama ei, Ingrida, a fost ucisă într-un accident auto pe trecerea de pietoni. Cum tatăl, Saulius, muncea în străinătate, a fost crescută de bunică. Tocmai tatăl a adus-o la Plymouth. El lucrează la întreţinerea piscinei la Centrul Leander şi într-o zi l-a rugat pe antrenorul Jon Rudd să-i vadă fiica. "Nu te uiţi la cineva de 12 ani şi te gîndeşti că va ajunge campion olimpic, dar felul în care executa mişcarea la bras era deja foarte, foarte bun", a dezvăluit Rudd. Pînă la urmă, fata a devenit campioană olimpică. Şi mondială. Şi bate în serie recordurile lumii la stilul său. Azi mai are o finală, aşa că povestea încă nu s-a încheiat.


Citește și:
„Dacă am deschide frigiderul...” » Diana Șucu l-a pus la punct pe Pancu, în numele lui Andrei Șucu, puștiul prins la mijloc după o decizie curioasă. Apoi a șters postarea!
Superliga
„Dacă am deschide frigiderul...” » Diana Șucu l-a pus la punct pe Pancu, în numele lui Andrei Șucu, puștiul prins la mijloc după o decizie curioasă. Apoi a șters postarea!
S-au căsătorit în trening, iar acum soția fotbalistului a stârnit un scandal-monstru: „Dumnezeu e sus și vede!”
Stiri extrasport
S-au căsătorit în trening, iar acum soția fotbalistului a stârnit un scandal-monstru: „Dumnezeu e sus și vede!”
Alessandro Del Piero, lângă Gică Hagi la dineul de la București: „Pentru mine, să fii bine îmbrăcat este parte din cultură”
Superliga
Alessandro Del Piero, lângă Gică Hagi la dineul de la București: „Pentru mine, să fii bine îmbrăcat este parte din cultură”
Ofertă publică din Superliga pentru Andrei Șucu: „Îl vrem noi”
Superliga
Ofertă publică din Superliga pentru Andrei Șucu: „Îl vrem noi”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Fosta finalistă de la Australian Open, poveste bizară din vestiarul WTA: „Nu mai era nimeni. L-am strecurat pe Quincy”

Proiectat într-un camion la 50 km/oră » Am participat la crash testul spectaculos organizat de Chery în China


Comentarii (1)
dreamer123
dreamer123  •  04 August 2013, 02:00

daca acolo sunt conditii e si normal !

Vezi toate comentariile (1)
Comentează