INTERNATIONAL  »  STRANIERI  »  RUSIA

Dan Petrescu mai vrea transferuri la Dinamo » A vorbit în presa rusă şi despre posibilitatea de a-l lua pe Chivu

Articol de GSP - Publicat duminica, 18 august 2013 00:00 / Actualizat duminica, 18 august 2013 13:50

Dan Petrescu a primit întăriri importante din partea conducerii prin aducerea celor trei jucători de la Anji, Kokorin, Denisov şi Jirkov.

"Bursucul" a acordat un interviu pentru Sovsport din Rusia în care a anunţat că e posibil să mai aducă întăriri, însă Chivu nu este pe lista sa.

”Nu se pune problema să vină. Avem nevoie de întăriri, dar pe alte posturi. Chivu e un foarte bun fotbalist şi e un prieten bun, dar nu este potrivit pentru Dinamo.

Dacă i-am fi avut pe cei trei de la începutul sezonului, iar Dzsudzsak nu ar fi fost suspendat, am fi fost acum între primele trei clasate.

Dar acum îi avem pe toţi aceştia, plus Kuranyi, şi, dacă mai vin două-trei întăriri ne putem bate la cupele europene. Să nu uităm că a construi o echipă necesită timp.

Uitaţi-vă la Anji, care deşi a băgat sute de milioane de euro în jucători, nu a ieşit campioană.

La fel cum au păţit, în primii ani, PSG sau Manchester City”, a declarat Petrescu.

Citește și:
Florin Maxim e antrenorul dorit la FCSB: „Suntem la ultimele discuții” » Comunicat de ultimă oră
Superliga
Florin Maxim e antrenorul dorit la FCSB: „Suntem la ultimele discuții” » Comunicat de ultimă oră
Ianis Zicu i-a amintit lui Mihai Stoica de momentul „mai bine locuiesc într-o cutie de carton”
Superliga
Ianis Zicu i-a amintit lui Mihai Stoica de momentul „mai bine locuiesc într-o cutie de carton”
Toți ochii pe ea! » Reporterița care a „înnebunit” fanii din Formula 1: „Iată de ce Leclerc a terminat cursa de la Monza atât de repede”
Formula 1
Toți ochii pe ea! » Reporterița care a „înnebunit” fanii din Formula 1: „Iată de ce Leclerc a terminat cursa de la Monza atât de repede”
Renaște fotbalul pe un stadion uitat din România, lăsat de izbeliște în ultimii ani » GSP a intrat în bază și are detalii despre noul proiect
Superliga
Renaște fotbalul pe un stadion uitat din România, lăsat de izbeliște în ultimii ani » GSP a intrat în bază și are detalii despre noul proiect
ULTIMA ORĂ Revoluție la cel mai mare constructor auto din Europa. Volkswagen vinde prima fabrică din pachetul de patru uzine din Germania condamnate la închidere
Profit.ro
ULTIMA ORĂ Revoluție la cel mai mare constructor auto din Europa. Volkswagen vinde prima fabrică din pachetul de patru uzine din Germania condamnate la închidere
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Mărturie tulburătoare » Fostul golgeter brazilian a ajuns pe străzi: „Mai bine ca lumea să știe că am murit!”

Petrecere problematică la New York! Vedetele de la US Open, inclusiv Gabriela Ruse, au ajuns în atenția ITIA


Comentarii (8)
ovidiu_3003
ovidiu_3003  •  18 August 2013, 20:30

Oricum nu prinde nimic ...anul trecut trebuia sa faca 3 puncte din ultimele trei meciuri ...a facut numai doua puncte ...si ultimele doua echipe erau codase ale clasamentului ...una era chiar retrogradata ...

cypy90
cypy90  •  18 August 2013, 19:21
Postat de ovidiu_3003 pe 18 August 2013, 16:59

Bursucea nu o sa aduca romani la D.M....problema lui este ca are un lot valoros ...cu care trebuie sa termine cel putin pe locul 3 daca nu vrea sa l dea rusii afara ...

Nu te-ai plictisit sa comentezi aceleasi ineptii despre Dan Petrescu? Ziceai ca il dai afara daca nu prinde locul 3 in sezonul trecut, uite ca a a ramas in continuare la echipa.Nu cred ca are obiectiv sa termine in primele 3, are probabil obiectiv sa prinda cel putin un loc de cupa europena.

ovidiu_3003
ovidiu_3003  •  18 August 2013, 16:59

Bursucea nu o sa aduca romani la D.M....problema lui este ca are un lot valoros ...cu care trebuie sa termine cel putin pe locul 3 daca nu vrea sa l dea rusii afara ...

Vezi toate comentariile (8)
Comentează