GSP SPECIAL  »  TRAGEDIE  »  TRAGEDIE

Trupul neînsufleţit al lui Ştefănescu a fost depus la stadionul "Ion Oblemenco" » "Te-ai întors la prima dragoste"

Articol de GSP - Publicat joi, 22 august 2013 00:00 / Actualizat joi, 22 august 2013 12:50

Trupul neînsufleţit al lui Costică Ştefănescu a fost adus, miercuri noapte, la Craiova, iar joi dimineaţă a fost depus la stadionul "Ion Oblemenco" din oraş, foşti colegi, dar şi primarul Lia Olguţa Vasilescu venind să aprindă o lumînare şi să îi aducă un ultim omagiu fostului fotbalist.

Sicriul cu trupul neînsufleţit al lui Costică Ştefănescu a fost adus miercuri noapte, în jurul orei 23.30, la Craiova şi a fost depus la capela Bisericii Harşu, unde s-au aflat, alături de soţia fostului fotbalist, reprezentanţi ai Clubului Sportiv Universitatea Craiova.

Ulterior, un preot a oficiat o scurtă slujbă religioasă, după care mai mulţi suporteri ai Universităţii Craiova i-au adus un ultim omagiu lui Costică Ştefănescu.

Joi dimineaţă, la ora 9.00, trupul neînsufleţit al fostului fotbalist a fost transportat la stadionul " Ion Oblemenco" din Craiova, fiind depus pe un hol, în dreptul tribunei oficiale, moment în care soţia lui Costică Ştefănescu a izbucnit în plîns spunînd: "Te-ai întors la prima ta dragoste! L-am readus la Universitatea Craiova".

Mai mulţi suporteri ai Universităţii Craiova au afişat în tribune un banner cu mesajul: "Căpitane, salută-l pe nea Nelu (n.r. - Ion Oblemenco)" .

La stadion au venit încă de dimineaţă foştii colegi ai lui Costică Ştefănescu, între aceştia numărându-se Gheorghiţă Giolgău, Rodion Cămătaru, Aurel Beldeanu, Pavel Badea, care au prezentat condoleanţe familiei, au depus coroane de flori şi au aprins lumânări.

"Îmi vin foarte greu cuvintele în aceste momente, un om deosebit, o pierdere imensă. Dumnezeu să-l ierte!", a spus Rodion Cămătaru, vizibil emoţionat.
Şi primarul Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu, a venit la stadion şi a depus o coroană de flori pentru Costică Ştefănescu.

"Am obţinut acordul de la biserică să i se poată organiza o slujbă religioasă. În cursul după-amiezii spre seară va fi transportat la capela bisericii, iar sâmbătă, la ora 12.00, va fi înmormântat Cimitirul Sineasca din Craiova", a spus Olguţa Vasilescu.

Costică Ştefănescu a încetat din viaţă marţi seară, la vârsta de 62 de ani, după ce s-a aruncat de la etajul 5 al Spitalului Militar din Capitală. El suferea de o boală incurabilă.

Citește și:
La 40 de ani, celebra prezentatoare TV a știrilor sportive din România a rămas însărcinată pentru prima oară: „Ești superbă!”
Stiri extrasport
La 40 de ani, celebra prezentatoare TV a știrilor sportive din România a rămas însărcinată pentru prima oară: „Ești superbă!”
Fostul oficial FRF care nu dormea niciodată s-a stins chiar de ziua lui » Suferea de o afecțiune rară, care l-a ținut treaz timp de 60 de ani
Superliga
Fostul oficial FRF care nu dormea niciodată s-a stins chiar de ziua lui » Suferea de o afecțiune rară, care l-a ținut treaz timp de 60 de ani
Doi fotbaliști din naționala României sunt frustrați că nu joacă: „Cu tot respectul pentru domnul Hagi...”
Nationala
Doi fotbaliști din naționala României sunt frustrați că nu joacă: „Cu tot respectul pentru domnul Hagi...”
Ionuț Radu a apărat într-o mână cu Suedia și Bosnia: i-a ascuns staff-ul medical lui Hagi accidentarea la umăr a portarului? + RMN secret la „Regina Maria” și alarmă dinspre Celta Vigo
Nationala
Ionuț Radu a apărat într-o mână cu Suedia și Bosnia: i-a ascuns staff-ul medical lui Hagi accidentarea la umăr a portarului? + RMN secret la „Regina Maria” și alarmă dinspre Celta Vigo
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Pan Zhanle, dezvăluire despre David Popovici: „L-am întrebat dacă îmi poate doborî recordul mondial. Știți ce mi-a răspuns?”

Șoc în Bulgaria: patronul clubului din prima ligă a fost împușcat mortal » Momentul surprins de camere


Comentarii (9)
hanibal
hanibal  •  23 August 2013, 06:44

Sa-i fie tarina usoara. Fratilor, pentru cea ce a fost pentru Craiova, nu e momentul de cearta si ironii. Transmiteti un mesaj familiei si atat ... pastrati linistea.

alinstrajescu
alinstrajescu  •  22 August 2013, 17:11

Dumnezeu sa il odihneasca si sa il iette de pacate, unul din cei mai mari fotbalisti romani si unul dintre idolii copilariei mele.Tragic destin pentru un om de o mare moralitate

neaga1900
neaga1900  •  22 August 2013, 15:52

Ehe -Costica Stefanescu .....Nu merita soarta asta

Vezi toate comentariile (9)
Comentează