INTERNATIONAL  »  STRANIERI  »  AJACCIO

Al treilea român de la Ajaccio l-a uimit pe Ravanelli: ”Va fi o bestie!”

Articol de - Publicat vineri, 04 octombrie 2013 00:00 / Actualizat joi, 03 octombrie 2013 21:56

Fabrizio Ravanelli l-a oprit pe puşti după o lună de probe. Jucătorul e fiul lui Daniel Chiriţă, fostul fundaş de la Petrolul şi Rapid


După Adrian Mutu şi Ştefan Popescu, Ajaccio a mai înregimentat un român: Alexandru Chiriţă, 17 ani, a semnat un contract pe trei sezoane cu corsicanii, a primit un apartament luxos cu vedere la Mediterană şi e gata să debuteze la prima echipă chiar în etapele următoare!

Puştiul, fiul fostului fundaş de la Petrolul şi Rapid, Daniel Chiriţă, evoluează în spatele vîrfurilor. După ce a stat o lună în probe la gruparea din Ligue 1, Alex l-a convins pe Fabrizio Ravanelli, care a insistat ca juniorul să fie legitimat. "În cele patru săptămîni petrecute la Ajaccio, a căpătat un plus de trei kilograme de masă musculară, iar Ravanelli i-a spus că o să-l transforme într-o bestie! L-a şi dat exemplu în vestiar după un antrenament pentru determinare şi ambiţie", a povestit Chiriţă sr. Transferul a fost intermediat chiar de Adrian Mutu!


"E un tip mai răsfăţat, dar am lucrat bine împreună. Are date fizice de excepţie pentru vîrsta lui, iar dacă şi inteligenţa îi va fi cultivată suficient, va reuşi în carieră"
Valentin Sinescu, fostul antrenor al lui Chiriţă jr. la CSM Cîmpina (L3)

Citește și:
Ce s-a ales de stadionul lui Ceaușescu » Baza celei mai corupte echipe din istoria fotbalului românesc nu a fost abandonată
Special
Ce s-a ales de stadionul lui Ceaușescu » Baza celei mai corupte echipe din istoria fotbalului românesc nu a fost abandonată
Florin Prunea anunță investitori noi în Superliga: „O să bage milioane de euro la club”
Superliga
Florin Prunea anunță investitori noi în Superliga: „O să bage milioane de euro la club”
„Bombă” în vecini? Îl așteaptă pe fostul campion cu Real Madrid
Campionate
„Bombă” în vecini? Îl așteaptă pe fostul campion cu Real Madrid
Fiul lui Ion Țiriac a văzut imaginile cu Simona Halep în loja de la Wimbledon: „Ai reușit!”
Tenis
Fiul lui Ion Țiriac a văzut imaginile cu Simona Halep în loja de la Wimbledon: „Ai reușit!”
Rusia a început să producă mașini BMW contrafăcute cu piese abandonate de compania germană în 2022
Profit.ro
Rusia a început să producă mașini BMW contrafăcute cu piese abandonate de compania germană în 2022
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Simona Halep și omul de afaceri Dorin Mateiu, fotografiați în loja regală de la Wimbledon, lângă Prințesa Kate și Sharapova

Le mai recunoști? Fostele prezentatoare ale știrilor sportive au atras toate privirile la evenimentul lui Cătălin Botezatu


Comentarii (6)
estancioiu
estancioiu  •  05 Octombrie 2013, 00:54

Am jucat cu el, impotriva lui si nu e stralucit. Are o singura schema... slabut. A ajuns acolo doar cu numele, nu face fata. Sunt alti pusti mult mai buni decat el in Ploiesti, si mai ales in Romania. Asa se intampla la noi mereu. Talentatii raman pe tusa, fraierii ajung in fata ca au un tatic cu bani sau cu nume. PACAT!

hofer
hofer  •  04 Octombrie 2013, 23:40

Vad ca e tatuat bine si de aici deduc ca este pe drumul cel bun!

schnel
schnel  •  04 Octombrie 2013, 22:38

Un Gypsalau care se depaseste inainte de cand primeste 23 de ani. Cred ca a primit tatuajul ala pe la 14-15 ani lol.

Vezi toate comentariile (6)
Comentează