SPORTURI  »  TENIS  »  TOURNAMENT OF CHAMPIONS

Halep va fi cap de serie numărul 1 la Tournament of Champions: "Vreau să o egalez pe Virginia Ruzici"

Articol de GSP - Publicat luni, 21 octombrie 2013 00:00 / Actualizat luni, 21 octombrie 2013 20:30

UPDATE 18:00 / Simona Halep s-a întors astăzi de la Moscova, unde a cîştigat un turneu după ce a învins-o pe Samatha Stosur în finală.

"Sînt foarte fericită, încerc să mă bucur de aceste momente deosebite, de tenis, de jocul meu. Am auzit că am urcat pe locul 14 după Moscova, mă bucur că am reuşit această performanţă şi sper să urc cît mai sus.

Ştiam că Irina Sp]rlea şi Ruxandra Dragomir au patru turnee cîştigate în carieră, mă bucur că am reuşit să ajung la cinci.

Sper să câştig cît mai multe şi să o ajung pe doamna Virginia Ruzici. Nu este în pericol recordul dînsei, dar sper măcar să o egalez", a spus Halep conform Mediafax.

***

După victoria de la Moscova, Simona Halep va mai juca un turneu pe finalul de sezon, Tournament of Champions.

La competiţia din Sofia se califică, în ordinea clasamentului, jucătoarele care au cucerit măcar un titlu din categoria International şi care nu participă la Turneul Campioanelor de la Istanbul. Concursul va avea loc între 29 octombrie şi 3 noiembrie, avînd la start 8 participante, Simona Halep, Samantha Stosur, Elena Vesnina, Maria Kirilenko, Alize Cornet, Lucie Safarova, Ana Ivanovici, Ţvetana Pironkova, ultimele două beneficiare ale unor wild-card-uri.

FOTO România are un nou idol în sport » Cele 5 titluri cucerite de Simona Halep în 2013, care au dus-o pe locul 14 în lume

Simona Halep s-a calificat la turneu după ce a cîştigat trei turnee din categoria International: Nurnberg, 's-Hertogenbosch şi Budapesta. Pe lîngă acestea, s-a mai impus şi la New Haven şi Moscova, competiţii din categoria Premier. Jucătoarea de tenis din România e cel mai bine clasată dintre cele 8 participante, ocupînd locul 14 în ierarhia mondială WTA.

Cele opt participante vor fi împărţite în două grupe de 4, urmînd ca primele două din fiecare să se califice în semifinale.

Palmaresul Simonei cu cele 7
- Ana Ivanovici 0-1
- Maria Kirilenko 1-0
- Samantha Stosur 2-3
- Elena Vesnina 1-0
- Alize Cornet 0-1
- Lucie Safarova 1-1
- Ţvetana Pironkova 0-0

Nu rata materialul din ediţia tipărită de astăzi, despre Simona Halep, articol pe care îl poţi lectura şi în varianta online, răsfoind Gazeta Digitală.

Premii
0 victorii în grupe - 35.000$ şi 75 puncte
1 victorie în grupe - 50.000$ şi 110 puncte
2 victorii în grupe - 65.000$ şi 145 puncte
3 victorii în grupe - 80.000$ şi 180 puncte
Semifinaliste - Ce a acumulat în grupe + 10.000$
Finalista - Ce a acumulat în grupe + 65.000$ şi 75 puncte
Campioana - Ce a acumulat în grupe + 190.000$ şi 195 de puncte

Citeşte şi: Simona Halep a învins-o pe Samantha Stosur în finala de la Moscova! Al cincilea titlu al anului pentru româncă

Citește și:
Gigi Becali a împărțit deja banii pentru victoria cu Feyenoord: „Azi am dat 50.000 de euro, o mașină și un apartament”
Superliga
Gigi Becali a împărțit deja banii pentru victoria cu Feyenoord: „Azi am dat 50.000 de euro, o mașină și un apartament”
Fosta finalistă de la Wimbledon le-a făcut o surpriză fanilor, într-o ținută provocatoare: „Crăciunul a venit mai devreme!”
Tenis
Fosta finalistă de la Wimbledon le-a făcut o surpriză fanilor, într-o ținută provocatoare: „Crăciunul a venit mai devreme!”
Se schimbă numărul de echipe în Superliga? Dezvăluiri din interiorul LPF: „Sunt discuții”
Superliga
Se schimbă numărul de echipe în Superliga? Dezvăluiri din interiorul LPF: „Sunt discuții”
Noul model Dacia a fost zărit pe străzi! Imagini-spion cu mașina » Urmează să fie lansată în 2026: „Arată ciudățel”
Noutati auto
Noul model Dacia a fost zărit pe străzi! Imagini-spion cu mașina » Urmează să fie lansată în 2026: „Arată ciudățel”
ULTIMA ORĂ Salarii puternic tăiate și concedieri la ASF
Profit.ro
ULTIMA ORĂ Salarii puternic tăiate și concedieri la ASF
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Șeful ANS i-a răspuns sincer lui David Popovici: „Da, e complet adevărat. Știți de ce nu i-am dat banii?” + Atac la Lipă

Fost mare fotbalist al țării, astăzi trăiește ca un om al străzii, în timp ce copiii lui stau în lux! » „Nu te poți uita nepăsător cum piere un astfel de om”


Comentarii (75)
domnelu
domnelu  •  22 Octombrie 2013, 16:32
Postat de aandra_17 pe 21 Octombrie 2013, 18:35

Oare C.Wozniacki,invingatoare la Luxemurg (turneu de categoria International=premii de 235000 dolari),nu participa? Si-a castigat dreptul de a participa in ultima clipa.

Wozniacki este rezerva la Istambul. Daca nu va juca nici un meci acolo nu are nici un motiv sa nu vina la Sofia unde va fi cap de serie nr. 1. Daca Simona castiga tot la Sofia, Wozniacki risca sa piarda locul 10 WTA, pentru ca din punctajul actual i se scad 255 puncte cucerite la WTA Sofia 30 Oct 2012. Ar fi superb ca Simona sa atinga top 10 inca de acum.

1349magus
1349magus  •  22 Octombrie 2013, 00:09
Postat de williamfaulkner pe 21 Octombrie 2013, 23:45

Cica rusoaicele si bulgaroaicele domina tenisul mondial. Bulgarii nu au NICIO JUCATOARE in top 100. O suta! Rusii au o singura jucatoare in top 10, pe Sharapova, si in rest mai au cinci jucatoare in top 100, pe care romancele noastre le-au batut pe unde le-au prins. Cam putin ca sa spui ca domina tenisul mondial. Iar noi le avem pe Halep, Cirstea, Niculescu, Cadantu, Begu si cand ma gandesc cat sunt de tinere si de talentate si Cadantu, si Cirstea, nu m-as mira sa ne ofere surprize la fel de placute la anul. Simona era pe locul 64 inainte de Roma. Cadantu e acum pe 66, are 23 de ani si e foarte talentata. De ce n-ar avea si ea un parcurs asemanator? De Sorana nu mai zic, e deja nr 22.

No offence , dar ala nu merita nici sa-l unjuri , daraminte sa incerci sa-i explici !

williamfaulkner
williamfaulkner  •  21 Octombrie 2013, 23:51

Si n-am mai avut loc in comentariul anterior sa amintesc de jocul incantator ochiului prestat de Monica Niculescu, o jucatoare realmente unica in peisaj. Din pacate jocul ei nu e la fel de eficient pe cat e de spectaculos si de aceea e doar 54 mondial, dar e mult loc de mai bine, daca isi imbunatateste serviciul si pregatirea fizica, pentru ca tinde sa cada fizic pe la jumatatea meciurilor. Cu o pregatire un pic mai buna, Niculescu ar putea face partide de pus nepotilor. Dintre toate romancele, mi se pare cea mai talentata. Iar Sorana are tot ce-i trebuie ca sa ajunga nr.1, in afara poate de un alt antrenor, nu stiu. Eventual ala care a pregatit-o la Toronto. Si mai multa incredere in ea.

Vezi toate comentariile (75)
Comentează