SPORTURI  »  BOX  »  EVIL FIGHT NIGHT

Cristi Ciocan, în ring cu fostul adversar al lui Vitali Klitschko

Articol de GSP - Publicat duminica, 03 noiembrie 2013 00:00 / Actualizat duminica, 03 noiembrie 2013 13:05

Pe 20 decembrie, într-o nouă supergală de box Evil Fight Night, Cristian "Hammer" Ciocan îşi va pune în luptă centura de campion european, pentru a treia oară în acest an.

După ce în  februarie şi în august i-a învins prin abandon, respectiv knock out, pe ucraineanul Oleksi Mazikin şi pe norvegianul  Leif Larsen, în această iarnă, pugilistul român îl va întâlni în ring pe americanul Kevin "Kingspin" Johnson.

Unul din cei mai temuţi boxeri la categoria grea la această oră, Johnson l-a avut anul trecut ca adversar pe campionul mondial la box Vitali Klitschko, într-o gală organizată la Berna (Elveţia). Campionul ucrainean s-a impus în faţa americanului la puncte, la capătul unui meci exploziv din 12 runde.
Cel mai probabil, gala de box din 20 decembrie va avea loc în Germania iar în cadrul ei şi alţi puglişti români precum  Flavius Biea, Giulian Ilie ori fraţiii Lehadus, vor urca în ring. "Pe 20 deecembrie, am pregătit pentru iubitorii boxului din România dar şi din toată lumea o nouă supergală,
ce va fi transmisă în peste 68 de ţări.

Organizat sub auspiciile forului mondial World Boxing Organization, evenimentul va reuni cei mai buni pugilişti ai momentului din lume, iar meciul vedetă va fi cel dintre Cristian "Hammer" Ciocan  şi Kevin Johnson. Un alt amănunt important pentru români este acela că cel mai iubit boxer român din toate timpurile,
Mihai Leu, va fi arbitru la această gală", a declarat Erol Ceylan, promoterul lui Cristi Ciocan si organizatorul galelor de box Evil Fight Night.

Citește și:
Au atras toate privirile la gala Balonului de Aur: fostul câștigător a venit cu iubita mai tânără cu 38 de ani
Campionate
Au atras toate privirile la gala Balonului de Aur: fostul câștigător a venit cu iubita mai tânără cu 38 de ani
E gata! Marius Șumudică pleacă de la CFR Cluj » Ce le-a transmis oamenilor din staff
Superliga
E gata! Marius Șumudică pleacă de la CFR Cluj » Ce le-a transmis oamenilor din staff
Gigi Becali a intrat în direct la TV și a avut o rafală de derapaje rasiste într-un dialog halucinant: „Vreau să rămânem primitivi”
Superliga
Gigi Becali a intrat în direct la TV și a avut o rafală de derapaje rasiste într-un dialog halucinant: „Vreau să rămânem primitivi”
Soția titularului din El Clasico, reacție virală: „Voi imprima asta și o voi agăța în casă”
Campionate
Soția titularului din El Clasico, reacție virală: „Voi imprima asta și o voi agăța în casă”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Surpriză de ziua fostului fotbalist din naționala României: „Știu că nici cu poza asta nu prea e de acord”

Proiectat într-un camion la 50 km/oră » Am participat la crash testul spectaculos organizat de Chery în China


Comentarii (3)
dash.berlin
dash.berlin  •  03 Noiembrie 2013, 23:27

bataia lui va fi crunta :)

presedintele
presedintele  •  03 Noiembrie 2013, 14:44

Nu m-am putut abtine,numa ineptii!Cum sa lupte pentru centura europeana impotriva unui american?Cel mai probabil va fi un meci de centura intercontinentala sau alta(desi putin probabil).Gala va avea loc la Hamburg,cel mai probabil.

hristac
hristac  •  03 Noiembrie 2013, 14:37

e de vazut !

Vezi toate comentariile (3)
Comentează