FOTBAL  »  Superliga  »  U CLUJ

Alin Stoica vine la U » Clujenii vor să bifeze al treilea transfer al iernii

Alin Stoica a evoluat șase luni în tricoul Timișoarei, în 2006
Alin Stoica a evoluat șase luni în tricoul Timișoarei, în 2006

Articol de GSP - Publicat luni, 13 ianuarie 2014 00:00 / Actualizat duminica, 12 ianuarie 2014 21:07

Preşedintele Vlad Munteanu este aproape de a bifa al treilea transfer al iernii.

"Studenţii" au reuşit să scape de trei jucători în această iarnă, Cătălin Dedu, Emil Rilke şi Habib Balde, şi astfel au făcut loc pentru achiziţii. Pînă acum, noul preşedinte, Vlad Munteanu, a semnat doi jucători: fundaşul stînga austriac Ronald Gercaliu, 27 de ani, şi atacantul francez ce a evoluat ultima dată pentru Pandurii, Karim Boutadjine, 24 de ani.

Oficialul nu se opreşte aici şi este gata să mai aducă cel puţin un jucător cu nume la Cluj, primul pe listă fiind Alin Stoica, 34 de ani. "Îl aşteptăm la antrenamente. Eu am mare încredere în el, sînt sigur că ne poate ajuta, iar printr-un astfel de transfer el ar putea reveni în circuitul fotbalului mare. Din punct de vedere fizic e apt, chiar zilele trecute a fost în Belgia la un control medical amănunţit, iar rezultatele sînt pozitive", a declarat Munteanu pentru Ziua de Cluj.

Ultima dată, Stoica a evoluat pentru echipa de liga a patra ASU Poli Timişoara. Mijlocaşul a fost lansat de Steaua şi s-a transferat în Belgia, la Anderlecht, la 17 de ani. Fotbalistul a evoluat şi în Champions League alături de belgieni.

Urmează Max Nicu şi Cătălin Munteanu!
"Şepcile roşii" vor să mai aducă la echipă alţi doi internaţionali români. Vlad Munteanu a intrat în contact cu Maximilian Nicu, 31 de ani, rămas fără contract din vară, după despărţirea de TSV 1860 Munchen.

Ardelenii nu au renunţat nici la gîndul de a-l transfera pe mijlocaşul de 34 de la Dinamo, Cătălin Munteanu. Acesta a intrat în ultimele şase luni de contract şi oficialii din Ştefan cel Mare nu par interesaţi să-i prelungească înţelegerea.

2.000 de euro pe lună ar urma să cîştige Stoica la U Cluj

Citește și:
Viorel Păunescu va fi înmormântat astăzi » Nume importante din fotbalul românesc au venit să-l conducă pe ultimul drum pe fostul președinte al Stelei
Superliga
Viorel Păunescu va fi înmormântat astăzi » Nume importante din fotbalul românesc au venit să-l conducă pe ultimul drum pe fostul președinte al Stelei
Au atras toate privirile la gala Balonului de Aur: fostul câștigător a venit cu iubita mai tânără cu 38 de ani
Campionate
Au atras toate privirile la gala Balonului de Aur: fostul câștigător a venit cu iubita mai tânără cu 38 de ani
A murit comentatorul de la „Fotbal minut cu minut” » L-a intervievat pe Platini cu Ion Țiriac în rol de traducător: povestea unui dialog memorabil
Superliga
A murit comentatorul de la „Fotbal minut cu minut” » L-a intervievat pe Platini cu Ion Țiriac în rol de traducător: povestea unui dialog memorabil
Mbappe a scandalizat China! Au rupt contractele cu starul lui Real Madrid, după declarațiile făcute
Campionate
Mbappe a scandalizat China! Au rupt contractele cu starul lui Real Madrid, după declarațiile făcute
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Surpriză de ziua fostului fotbalist din naționala României: „Știu că nici cu poza asta nu prea e de acord”

Proiectat într-un camion la 50 km/oră » Am participat la crash testul spectaculos organizat de Chery în China


Comentarii (3)
dash.berlin
dash.berlin  •  15 Ianuarie 2014, 08:08

asta mai joaca fotbal?credeam ca s-a lasat ....

bogdan_777
bogdan_777  •  13 Ianuarie 2014, 11:45

mai omule cei 3 jucatori is varza.bine ca ne-am scapat de ei ;)

suiac
suiac  •  13 Ianuarie 2014, 09:20

Asta se intampla daca nu este asigurata continuitatea la nivelul conducerii executive a cluburilor ! Auzi , ce performanta : "Studenţii" au reuşit să scape de trei jucători în această iarnă, Cătălin Dedu, Emil Rilke şi Habib Balde . Si eu care credeam ca principala activitate este formarea unei echipe competitive ...M-am inselat , principala activitate este " sa scape de jucatori " !

Vezi toate comentariile (3)
Comentează