GSP SPECIAL  »  DIVERSE  »  DOSAR DNA

Gheorghe Ştefan a fost astăzi la DNA » Ce acuzaţii i se aduc

Articol de GSP - Publicat miercuri, 28 mai 2014 00:00 / Actualizat miercuri, 28 mai 2014 18:26

Edilul din Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan, este urmărit penal, fiind acuzat că din 2009, folosindu-se de interpuşi, a administrat o firmă care a primit contracte finanţate din bani publici în comune din Neamţ şi pentru că s-a folosit de funcţia din partid pentru a influenţa funcţionari.

Primarul municipiului Piatra Neamţ a fost astăzi la DNA pentru a-i fi aduse la cunoştinţă calitatea de suspect şi acuzaţiile din acest dosar.

Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a anunţat într-un comunicat de presă că Gheorghe Ştefan, primarul municipiului Piatra Neamţ şi preşedinte al organizaţiei locale a unui partid politic la data faptelor, este urmărit penal pentru efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană, în scopul obţinerii de bani, bunuri sau foloase necuvenite, precum şi pentru folosirea influenţei sau a autorităţii de către o persoană care deţine o funcţie de conducere într-un partid, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite.

Potrivit procurorilor, începînd din 2009, Gheorghe Ştefan ar fi administrat în fapt SC Strong Montaj SA, fosta societate Tehnoutilaj SA, folosindu-se de interpuşi, care au acceptat să figureze formal ca asociaţi şi administratori.
"SC Strong Montaj SA (fostă SC Tehnoutilaj SA) a încheiat şi a executat contracte vizînd realizarea unor lucrări cu diferiţi clienţi şi a achiziţionat, de la o serie de furnizori, bunuri şi servicii. Altfel spus, SC Strong Montaj SA s-a interpus în schimb, a făcut acte de comerţ, implicînd circulaţia banilor", potrivit DNA.

Procurorii susţin că aceste operaţiuni financiare ca acte de comerţ, în efectuarea cărora s-ar fi implicat Gheorghe Ştefan, sînt incompatibile cu funcţia pe care o deţinea, aceea de primar al municipiului Piatra Neamţ şi "sînt menite să-i aducă sume de bani necuvenite".

Gheorghe Ştefan mai este suspectat şi că s-a folosit de funcţia de conducere din partid pentru a influenţa funcţionari publici din cadrul unor instituţii.

DNA a precizat că necesarul de fonduri băneşti de la bugetul de stat pentru finanţarea lucrărilor de alimentare cu apă a comunelor, lucrări acceptate în programul prevăzut în HG 577/1997, era evaluat anual de consiliile judeţene, după consultarea autorităţilor contractante locale.

"Propunerea de finanţare se trimitea MDRT, care comunica valoarea anuală a fondurilor alocate (de regulă insuficiente pentru a acoperi necesarul). Repartizarea pe comune a sumelor de la bugetul de stat se făcea de către consiliul judeţean. Listele cu modul de distribuire a banilor, pentru fiecare autoritate publică locală contractantă se comunica apoi MDRT, iar după aprobarea listelor, se făcea plata", potrivit DNA.

Procurorii au mai stabilit că, pentru a controla modul de repartizare a banilor alocaţi de la bugetul de stat, Gheorghe Ştefan ar fi susţinut o anumită persoană să ocupe funcţia de consilier personal al preşedintelui Consiliului Judeţean Neamţ.

În această cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informaţii, a precizat DNA.

Sursa: Mediafax

Citește și:
Englezii au văzut noul model Dacia și l-au descris într-un singur cuvânt
Noutati auto
Englezii au văzut noul model Dacia și l-au descris într-un singur cuvânt
Andrei Nicolescu a răbufnit după eșecul cu UTA: „Nu înfrângerea e importantă, ci...” + Vestea pe care fanii nu voiau s-o audă: „Trebuie să vindem jucători”
Superliga
Andrei Nicolescu a răbufnit după eșecul cu UTA: „Nu înfrângerea e importantă, ci...” + Vestea pe care fanii nu voiau s-o audă: „Trebuie să vindem jucători”
Campionul României e în cădere liberă: scos din lot, a primit hârtia de transfer
Superliga
Campionul României e în cădere liberă: scos din lot, a primit hârtia de transfer
Gino Iorgulescu și-a ales succesorul la LPF: „Dacă stau să mă gândesc, el ar trebui să fie!”
Superliga
Gino Iorgulescu și-a ales succesorul la LPF: „Dacă stau să mă gândesc, el ar trebui să fie!”
EXIT din România - Unul dintre cele mai mari branduri premium elvețiene a închis firma locală
Profit.ro
EXIT din România - Unul dintre cele mai mari branduri premium elvețiene a închis firma locală
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

„Fotbalistul Anului”, Andrei Rațiu, interviu de gală la Madrid: „Nu sunt arogant. Sunt doar timid” + „Vini jr. cel mai incomod? Nu! El e mult mai electrizant!”

„Trebuie obsesie, dar și liniște” » David Popovici e „Sportivul Anului” și vorbește într-un interviu-eveniment despre o mare provocare: „N-am trecut niciodată prin așa ceva”


Comentarii (3)
helioglobalus
helioglobalus  •  29 Mai 2014, 17:01
Postat de kraus pe 28 Mai 2014, 23:05

Nu păţeşte nimic, că e de-ai lui Băşescu.

până se termină procesul chiorul e la lada de gunoi a istoriei, iar mârlanul va puterzi în pârnaie!

kraus
kraus  •  28 Mai 2014, 23:05

Nu păţeşte nimic, că e de-ai lui Băşescu.

dogred10
dogred10  •  28 Mai 2014, 18:56

gata si cu Ceahlaul

Vezi toate comentariile (3)
Comentează