INTERNATIONAL  »  STRANIERI  »  TRANSFER

Un fost stelist poate prinde un supertransfer! Florentin Matei e dorit în Germania, Italia şi Grecia

Articol de GSP - Publicat miercuri, 11 iunie 2014 00:00 / Actualizat miercuri, 11 iunie 2014 22:09

După un sezon reuşit la Volyn Luţk, Flornetin Matei şi-ar dori să facă pasul într-un campionat mai puternic, mai ales că situaţia din Ucraina chiar dacă nu mai este la fel de tensionată ca în urmă cu două luni, lucrurile nu stau încă aşa cum trebuie. 

Remarcat şi de Mircea Lucescu, mijlocaşul ar putea prinde în această vară un super transfer. PAOK, Freiburg şi Parma sînt echipele cele mai interesate de fostul jucător al Stelei.

Astfel, după ce a făcut cuplu la mijlocul terenului cu Eric Bicfalvi, Matei ar putea fi coleg cu internaţionalul român, Costin Lazăr.

Ar prefera Bundesliga

Chiar dacă PAOK şi Parma sînt două echipe cu nume, Florentin Matei ar prefera Freiburg, fiind convins că acolo s-ar adapta mai uşor.

"E adevărat că PAOK joacă în Europa, iar Parma e un nume important cu trofee internaţionale în palmares, dar eu aş vrea în Germania.

Toate cele 3 echipe s-au interesat de mine, dar dacă se va concretiza ceva, aş alege Freiburg. Stilul din Bundesliga mi se potriveşte", a spus Matei pentru GSP.RO.

Cum jucătorul mai are 2 ani de contract, şefii celor de la Volyn nu ar vrea să se despartă de jucător pentru o sumă mai mică de 1 milion şi jumătate de euro.

Totuşi, în cazul în care situaţia financiară a clubului nu se pune la punct, jucătorii ar putea pleca liberi de contract. 

Citește și:
Fostul star al lui Arsenal a rămas falit după divorț: „Am pierdut tot!”
Campionate
Fostul star al lui Arsenal a rămas falit după divorț: „Am pierdut tot!”
„Am fost milițian 20 de ani, aș merita o pensie” » Ion Țiriac: „Am avut norocul să-mi cadă din cer”
Tenis
„Am fost milițian 20 de ani, aș merita o pensie” » Ion Țiriac: „Am avut norocul să-mi cadă din cer”
Noul „Rolls-Royce chinezesc”, record de vânzări în doar 20 de ore de la lansare » Prețul este de 10 ori mai mic
Noutati auto
Noul „Rolls-Royce chinezesc”, record de vânzări în doar 20 de ore de la lansare » Prețul este de 10 ori mai mic
Mirel Rădoi, prima reacție, după startul dezastruos la Gaziantep: „Dezamăgitor”
Stranieri
Mirel Rădoi, prima reacție, după startul dezastruos la Gaziantep: „Dezamăgitor”
ULTIMA ORĂ A 3-a zi de scumpiri mari în toate benzinăriile. Motorină mai ieftină de 9 lei - doar în stațiile Petrom
Profit.ro
ULTIMA ORĂ A 3-a zi de scumpiri mari în toate benzinăriile. Motorină mai ieftină de 9 lei - doar în stațiile Petrom
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație care poate deveni subiectul unui articol? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Ion Țiriac s-a întors din China și dezvăluie cadoul exorbitant pe care i-l face Nadiei, la 50 de ani de la Montreal: „Pe 18 iulie îi dau cheile”

Îl recunoști? Fostul număr 1 ATP, nomad în Munții Atlas: „Casa noastră - mama natură”


Comentarii (5)
madskills
madskills  •  12 Iunie 2014, 07:53

Asta era noul Hagi sau noul Messi, ca nu mai stiu. :) Aaa defapt da, era noul Hagi, ca noul Messi era Gabi Torje...Singurul jucator roman care putea ajunge noul Hagi (ba chiar sa-l depaseasca) era Lutu. Ala avea tehnica si talent cat nu aveau Messi si Cristiano la un loc, te dribla in cabina telefonica. Din pacate pentru el s-a nascut oltean. La el talerul talentului era undeva suuuuus iar cel al intelectului cauta dupa petrol. Daca avea putina minte, Lutu cu siguranta era in "Hall of fame-ul" fotbalului romanesc, daca nu chiar cel international

kilimanjaro
kilimanjaro  •  12 Iunie 2014, 07:39

”Supertransfer” pe relatia stelemeaua- lutk volyn-.Real Madrid, Barcelona, Mancester United, Bayern( a se citi :Volga Ulyanovsk, Sanliufaspor, Górnik Polkowice sau...eterna rusine ”viitorul” CAP Scornicesti) :))))))

xhthu
xhthu  •  12 Iunie 2014, 00:14

ce comentarii de retardati ....e chiar un jucator talentat ,parca e vina lui ca presa manancăcacat si face diamante si briliante din toti .bravo lui si daca ajunge intr-un campionat bun sper sa joace si bine sa se oftice si ciobanul ,sa-i moara oile de ciuda

Vezi toate comentariile (5)
Comentează