SPORTURI  »  TENIS  »  ROLAND GARROS

Virginia Ruzici vorbeşte la rece despre parcursul Simonei Halep de la Roland Garros: "Cea mai bună finală din ultimii 20 de ani!"

Articol de - Publicat vineri, 13 iunie 2014 00:00 / Actualizat joi, 12 iunie 2014 23:22

Campioana de la Paris din 1978 spune că a crezut de la începutul turneului într-un traseu cît mai lung al Simonei Halep, "finală şi chiar peste". De asemenea, ea spune că adaptarea pe iarbă va fi rapidă

Au trecut 6 zile de la finala feminină de la Roland Garros. Finala în care Simona Halep a fost atît de aproape de adversara ei, Maria Şarapova, cea care avea să cîştige titlul, 6-4, 6-7 (5), 6-4, şi să spună apoi că a fost între cele mai grele meciuri din cariera ei. Şase zile în care ecoul s-a diminuat, încet-încet, păstrînd însă unde dulci, senzaţii plăcute, amintiri imposibil de uitat. La fiecare meci al Simonei, Virginia Ruzici, managerul ei, s-a aflat în tribună şi a trăit evenimentele de pe teren cu ochiul celei care ştie ce înseamnă să ridici un trofeu de Mare Şlem. Cu un amestec de sobrietate şi recunoaştere. Cum evaluează ea acum tot ceea ce s-a întîmplat la Paris şi, de asemenea, ceea ce urmează?

- Virginia, s-a scurs aproape o săptămînă de la finală, lucrurile s-au mai decantat, cum le priveşti acum?
- Consecinţele acestei performanţe pe care le văd sînt în întregime pozitive. Vorbeam înainte de Roland Garros că Simona Halep nu e cunoscută în Franţa. Acum da, este! Lumea a discutat mult despre ea, a fost încîntată de finală, de calitatea tenisului jucat. Şi discursul ei de la festivitate a plăcut.

- Ai avut o contribuţie la el?
- (zîmbeşte) Doar la partea în franceză.

Faze diferite de presiune
- Întorcîndu-ne un pic spre începutul turneului, ai crezut că Simona va ajunge atît de departe sau senzaţia s-a format pe parcurs?
- Am crezut, am crezut, mai ales după ce am văzut tabloul! Sînt doar trei jucătoare, Serena Williams, Şarapova şi Azarenka, în faţa cărora nu are victorii, iar pe partea ei erau dintre cele pe care le-a învins. Mi-am dat seama că va putea merge pînă în finală şi chiar mai mult de atît.

- Care a fost, în opinia ta, cel mai greu meci în parcursul parizian al Simonei?
- A trecut prin faze diferite de presiune. Primul meci a fost greu pentru că aşa se întîmplă mereu, primul meci e o primejdie. E important. După ce treci de el, eşti în turneu, mergi mai departe. Apoi, a existat mereu un grad de nervozitate, în special pentru că ea era favorită. Mi s-a părut că presiunea s-a mai stins după ce a cîştigat semifinala. A intrat eliberată în finală şi a făcut cel mai bun meci al ei din turneu. Nu mai era favorită, chiar dacă ea era numărul 4, iar Şarapova 8. Ştim că Şarapova joacă mai bine decît locul 8. Nici nu o învinsese pînă atunci, era în situaţia de challenger. Dar şi-a dorit să cîştige, nu a intrat pe teren cu alt gînd, ceea ce e pozitiv pentru viitor.

- Cum ţi s-a părut de-a lungul meciului?
- Au fost cîteva momente importante în care au apărut crisparea, nervozitatea. De exemplu, la forehand-ul greşit în setul al treilea, care o putea face să conducă, 3-1. Mingea a rămas un pic mai mult în rachetă.

- A fost însă o finală de o calitate excepţională...
- Eu cred că a fost cea mai bună de la Roland Garros din ultimii 20 de ani. Nu se mai jucase atît de mult, peste 3 ore, de la Graf-Sánchez din 1996, dar nu a contat doar lungimea. Nu-mi amintesc un nivel atît de ridicat al tenisului, cu atîtea momente în care amîndouă au fost foarte sus în ce priveşte jocul făcut, ceea ce a încîntat spectatorii şi telespectatorii.

50 de mesaje pe zi
- Ai făcut socoteală cam cîte mesaje ai primit zilele acestea?
- În jur de 50 de sms-uri pe zi plus e-mail-uri şi telefoane. Nu a fost uşor să mulţumesc pe toată lumea...

- Cum crezi că va fi trecerea pe iarbă pentru Simona?
- Una pozitivă pentru că ea a avansat acum la o nouă dimensiune. Mi-amintesc că eu, după ce am reuşit acel mare rezultat de la Roland Garros, în 1978, am avut apoi senzaţii extraordinare în rachetă cînd am mers la Wimbledon, am ajuns pentru prima dată în "sferturi". Or, Simona a reuşit anul trecut pe iarbă, a cucerit un titlu, deci adaptarea va fi rapidă.

- Ce va fi cel mai greu?
- Primul meci de la 's-Hertogenbosch. Una e antrenamentul, alta meciul, trebuie să-l cîştigi. Apoi aşteptăm Wimbledon-ul, unde cred că poate ajunge departe.


"În finala de la Roland Garros, Simona a avut cel mai bun meci al ei, fără mari fluctuaţii şi jucînd ca să cîştige"
Virginia Ruzici

1 titlu pe iarbă are Simona Halep în palmares, din cele 7 adunate pînă acum, cucerit anul trecut, la 's-Hertogenbosch

Citește și:
Pauză în FCSB - Csikszereda: un gol și un penalty ratat pe Arena Națională. Clasamentul acum
Superliga
Pauză în FCSB - Csikszereda: un gol și un penalty ratat pe Arena Națională. Clasamentul acum
Inter câștigă la Cremona și își mărește avansul din fruntea clasamentului » Cum arată situația la vârf în Serie A
Campionate
Inter câștigă la Cremona și își mărește avansul din fruntea clasamentului » Cum arată situația la vârf în Serie A
AliBACK cu gol! Intrat în poarta Craiovei, Tudor Băluță s-a păcălit la lovitura liberă a lui Denis
Superliga
AliBACK cu gol! Intrat în poarta Craiovei, Tudor Băluță s-a păcălit la lovitura liberă a lui Denis
Cu Radu Drăgușin integralist, Tottenham a revenit miraculos cu Manchester City! Cum s-a descurcat românul
Campionate
Cu Radu Drăgușin integralist, Tottenham a revenit miraculos cu Manchester City! Cum s-a descurcat românul
Wizz Air anunță 6 rute noi în România FOTO
Profit.ro
Wizz Air anunță 6 rute noi în România FOTO
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Decizie ȘOC: Ana Maria Bărbosu a rămas fără medalia olimpică de la Paris! Informația care ZGUDUIE sportul românesc

„Părul fetei arde vâlvătăi... Zbor final! Stop!” » GSP publică o serie specială, la 50 de ani de la perfecțiunea olimpică a gimnasticii: „Nadia, 10 la Montreal”


Comentarii (5)
steaua.libera
steaua.libera  •  13 Iunie 2014, 14:16

Super Simona, mandria Romaniei!

adra
adra  •  13 Iunie 2014, 12:15

in sfarsit un interviu cu managerul simonei... ca pana acum, aparea mereu ''mistretul cu mustata'' , avid dupa publicitate ...

eugenrc
eugenrc  •  13 Iunie 2014, 11:52
Postat de cocodoro pe 13 Iunie 2014, 09:24

terminati bha cu dezbracata asta!

Nume de papagal la comentariu de papagal. Nu ai de cine sa te iei? Cumpara-ti o oglinda!

Vezi toate comentariile (5)
Comentează