INTERNATIONAL  »  EUROPA LEAGUE  »  PETROLUL - FLAMURTARI 2-0

VIDEO Salvarea vine din Olanda! » Petrolul a trecut de Flamurtari în ultimul sfert de oră. Nepomuceno a fost eroul partidei

Articol de - Publicat vineri, 18 iulie 2014 00:00 / Actualizat joi, 17 iulie 2014 23:41

Proaspăt adus în tabăra "lupilor", batavul Nepomuceno a rezolvat partida cu agresivii albanezi. Introdus după pauză, a deschis scorul cu un gol spectaculos (77), reuşită dublată apoi de Tamuz, pe o cădere totală a squipetarilor. Returul se anunţă acum mai simplu!

Ce poate urma după doi ani consecutivi cu locul 3 în campionat, o Cupă a României, o semifinală în aceeaşi competiţie şi un parcurs pînă în buza grupelor Europa League? Eventul şi visul unei primăveri continentale!, răspund fanii Petrolului la startul unui alt sezon, pornit în faţa unui adversar roso-nerro.

VIDEO: Vezi AICI fazele meciului!

Nu e însă Milan, Balotelli şi Pazzini nu pupă anul ăsta cupe europene, ci un mic dejun ad-hoc albanez, cu Mici, Muzaka şi Abilaliaj. Flamurtari, o trupă de locul 7 în modesta întrecere squipetară, ar trebui să fie încălzirea oficială pentru încercările mai dure dinspre toamnă. Iar 13.000 de "lupi" sînt gata să salute o lansare în trombă a noii expediţii petroliste!

Amintiri neplăcute cu Muzaka
Cu un mercato abil în intersezon, Răzvan Lucescu e totuşi circumspect la capitolul titularizărilor rapide. Propune zece oameni din garda veche, plus un singur new-entry, forţat de împrejurarea divorţului de Guilherme: Fanchone, fundaşul stînga adus de la Udinese. Iar opţiunea micului "Il Luce" trădează miza pe omogenitate şi pe pofta de gol demonstrată de Mutu în meciurile amicale.

Adrian Mutu ştie unde a greşit Petrolul în meciul cu Flamurtari: "Să nu mai repetăm prima repriză!"

Pe gazon însă, primul mitan e frustrant pentru "galben-albaştri". Mingea ajunge greu spre careul lui Ilion Lika, circulaţia se blochează la 25 de metri de poartă, iar stilul aglomerat-agresiv îmbrăţişat tradiţional de albanezi ne pune pentru a "n"-a oară în încurcătură. Iar filmul acesta parcă l-a văzut deunăzi chiar Lucescu jr. pe banca "tricolorilor", în 2010, cînd un 1-1 cu Albania, la începutul preliminariilor pentru Euro 2012, ne-a făcut să înghiţim în sec.

Culmea, la Piatra Neamţ, oaspeţii ne loveau atunci pe finalul partidei cu un gol semnat de Muzaka, ajuns acum iarăşi rivalul unei echipe conduse de Mister Răzvan!

Nepomuceno şi Tamuz aduc liniştea
E limpede că, după pauză, Lucescu trebuie să mute şi să forţeze în ofensivă, unde "Briliantul" nu mai are aceeaşi inspiraţie ca în jocurile de pregătire, iar stilul exploziv al lui Tamuz se sparge în zidul albanez. Ceea ce se şi întîmplă, cu Nepomuceno şi Nkoyi aruncaţi să deregleze defensiva squipetară.

Mitanul secund devine un cros solitar al Petrolului, care înşiră ocaziile una după alta. Teixeira (51), Tamuz (55), Nkoyi (74) ratează însă incredibil, făcînd şi mai aprige încurajările unei tribune care n-a renunţat nici o secundă la victorie.

Iar momentul rupturii vine în minutul 77, cînd un trasor al lui Nepomuceno se fixează sub transversală şi aruncă în aer banca ploieşteană, gata să-l sufoce pe olandezul salvator. Opoziţia e, de acum, doborîtă, iar Tamuz profită şi el de căderea rapidă a albanezilor: o centrare din dreapta pentru atacantul de culoare e finalizată cu capul pentru un 2-0 liniştitor pentru returul de la Vlore.

Dar succesul s-a născut greu, foarte greu, poate pentru a-i avertiza pe "lupi" că visul unui sezon istoric nu se va putea împlini decît cu transpiraţie, emoţii şi sacrificiu!

626826-petrolul-flamu.jpg

Citește și:
Florin Maxim e antrenorul dorit la FCSB: „Suntem la ultimele discuții” » Comunicat de ultimă oră
Superliga
Florin Maxim e antrenorul dorit la FCSB: „Suntem la ultimele discuții” » Comunicat de ultimă oră
Ianis Zicu i-a amintit lui Mihai Stoica de momentul „mai bine locuiesc într-o cutie de carton”
Superliga
Ianis Zicu i-a amintit lui Mihai Stoica de momentul „mai bine locuiesc într-o cutie de carton”
Toți ochii pe ea! » Reporterița care a „înnebunit” fanii din Formula 1: „Iată de ce Leclerc a terminat cursa de la Monza atât de repede”
Formula 1
Toți ochii pe ea! » Reporterița care a „înnebunit” fanii din Formula 1: „Iată de ce Leclerc a terminat cursa de la Monza atât de repede”
Renaște fotbalul pe un stadion uitat din România, lăsat de izbeliște în ultimii ani » GSP a intrat în bază și are detalii despre noul proiect
Superliga
Renaște fotbalul pe un stadion uitat din România, lăsat de izbeliște în ultimii ani » GSP a intrat în bază și are detalii despre noul proiect
ULTIMA ORĂ Revoluție la cel mai mare constructor auto din Europa. Volkswagen vinde prima fabrică din pachetul de patru uzine din Germania condamnate la închidere
Profit.ro
ULTIMA ORĂ Revoluție la cel mai mare constructor auto din Europa. Volkswagen vinde prima fabrică din pachetul de patru uzine din Germania condamnate la închidere
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Mărturie tulburătoare » Fostul golgeter brazilian a ajuns pe străzi: „Mai bine ca lumea să știe că am murit!”

Petrecere problematică la New York! Vedetele de la US Open, inclusiv Gabriela Ruse, au ajuns în atenția ITIA


Comentarii (15)
bunga_bunga
bunga_bunga  •  19 Iulie 2014, 14:56
Postat de hexess pe 18 Iulie 2014, 13:09

Aseara Albin a fost pus sa-si ia baloane prea din spate pentru stilul lui de joc, asta pentru ca Mutu sa ramana sus, in spatele varfului. Si asta l-a costat pe Lucescu o schimbare, cand putea sa inceapa direct cu Nepomuceno pe dreapta in asa fel incat Alcenat sa nu macine in gol de unul singur pe toata banda. Sunt inca multe de reglat, insa are solutiile pe banca.

un comentariu cu cap. felicitari. mai rar comentarii la obiect. in rest... vai mama noastra!

hexess
hexess  •  18 Iulie 2014, 13:09

Aseara Albin a fost pus sa-si ia baloane prea din spate pentru stilul lui de joc, asta pentru ca Mutu sa ramana sus, in spatele varfului. Si asta l-a costat pe Lucescu o schimbare, cand putea sa inceapa direct cu Nepomuceno pe dreapta in asa fel incat Alcenat sa nu macine in gol de unul singur pe toata banda. Sunt inca multe de reglat, insa are solutiile pe banca.

mplttev
mplttev  •  18 Iulie 2014, 13:01
Postat de juliusmad pe 18 Iulie 2014, 10:45

echipe diferite, jucatori diferiti, competitii diferite, meciurile nu seamana intre ele. asa iti aduc si eu aminte de timisoara cu sahtior unde sahtiorul putea sa marcheze lejer 7-8 goluri, dar nu a fost sa fie. raman la concluzia ca juniorul stie sa se apere dar nu stie sa atace, joaca prea tacticizat. in retur nu o sa aveti probleme, as merge pe un x2.

250 de mii pentru un albanez, sunt bani seriosi. Au rupt pamantul in prima repriza oaspetii. In repriza a doua numai o pasa extraordinara si o executie magnifica a modificat tabela. Al doilea gol, pe fondul scaderii moralului dar si a potentelor fizice a oaspetilor, a picat logic. Sa nu uitam ca albanezii au mai jucat 2 meciuri oficiale, Petrolul, niciunul. Un rezultat de 3-0 sau chiar mai mult mi s-ar fi parut mai just privit din prizma ocaziilor dar si a dominarii absolute a Petrolului. Returul o formalitate, pe placul ploestenilor care vor inscrie de mai multe ori decat la Ploiesti.

Vezi toate comentariile (15)
Comentează