FOTBAL  »  Superliga  »  CONFLICT

"Leul" reaprinde conflictul în Craiova: "Brandul este securizat! CS U nu are dreptul să folosească însemnele Universităţii"

Articol de GSP - Publicat miercuri, 23 iulie 2014 00:00 / Actualizat miercuri, 23 iulie 2014 14:17

CS U Craiova susţine astăzi că va putea utiliza sigla Universităţii în acest sezon, însă echipa lui Adrian Mititelu a replicat printr-un comunicat pe site-ul oficial.
”Titularii mărcilor FOTBAL CLUB UNIVERSITATEA CRAIOVA, FC UNIVERSITATEA CRAIOVA, ECHIPA DE FOTBAL UNIVERSITATEA CRAIOVA, CLUBUL DE FOTBAL UNIVERSITATEA CRAIOVA pot fi cunoscuţi prin accesarea REGISTRULUI Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci - singurul organism naţional abilitat în domeniu.

De asemenea, vis-a-vis de aceste mărci ale căror drepturi sînt garantate, nici o persoană NU poate folosi o marcă, chiar şi asemănătoare cu una dintre acestea.
Astfel, este lipsit de relevanţă mărimea sau dimensiunea leului, ce este inscripţionat deasupra leului, de câte ori este inscripţionată litera "U" sau alte amânunte de formă.

Conform Legii 84/1996 - orice persoană care pretinde vreun drept al vreunei mărci înregistrate se poate adresa, printr-o acţiune, în justiţie în vederea câştigării dreptului pretins.

Prin urmare, îi invităm pe toţi cei care consideră că au vreun drept cu privire la această marcă să iniţieze acţiuni în instanţă pentru a-şi dovedi eventualele pretenţii.

Astfel că suporterii UNIVERSITĂŢII CRAIOVA trebuie să stea liniştiţi pentru că BRANDUL UNIVERSITĂŢII CRAIOVA este destul de SECURIZAT şi peste unu - doi ani această echipă VA REVENI ÎN FOTBALUL ROMÂNESC MULT MAI PUTERNICĂ”, se arată pe site-ul echipei FC Universitatea Craiova.

Citește și:
Dinamo își schimbă din nou sigla!
Superliga
Dinamo își schimbă din nou sigla!
Cornel Dinu, atac fără precedent în direct: „O canalie! Ăștia nu sunt oameni, sunt bestii”
Superliga
Cornel Dinu, atac fără precedent în direct: „O canalie! Ăștia nu sunt oameni, sunt bestii”
Și-a încărcat bateriile la Mamaia! Jaqueline Cristian, vacanță „ca fetele” după operația la genunchi
Tenis
Și-a încărcat bateriile la Mamaia! Jaqueline Cristian, vacanță „ca fetele” după operația la genunchi
Giganții fotbalului, prezenți la înmormântarea lui Franco Baresi! Fețe nemaivăzute de microbiști de ceva vreme și-au făcut apariția
Campionate
Giganții fotbalului, prezenți la înmormântarea lui Franco Baresi! Fețe nemaivăzute de microbiști de ceva vreme și-au făcut apariția
FOTO PREMIERĂ Kaufland în România. A lansat abonamente de parcare, acum pentru mai multe magazine. Compania explică: Răspuns inclusiv la cererea locuitorilor
Profit.ro
FOTO PREMIERĂ Kaufland în România. A lansat abonamente de parcare, acum pentru mai multe magazine. Compania explică: Răspuns inclusiv la cererea locuitorilor
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Omul din umbră din echipa „Zeiței de la Montreal”: „Nota 10? Meritul Nadiei 80%. Eu – 1%!” + De ce nu vorbește Comăneci despre barbariile lui Karolyi

Dinamo își schimbă din nou sigla!


Comentarii (100)
blu3_li0n
blu3_li0n  •  24 Iulie 2014, 09:22

clonatii astia sunt obsedati de mititelu cum e ponta de baselu :)) mititelu nu mai e in fotbal , iar baselu oricum pleaca peste 3-4 luni asa ca ....

blu3_li0n
blu3_li0n  •  24 Iulie 2014, 09:03
Postat de ovidiu_3003 pe 23 Iulie 2014, 15:30

Bai Tiger nascut in 91 ...daca suntem peste 5000...iti dai tu foc la casa ?

prostule voi nu o sa fiti niciodata 5000, daca nu sunt adusi oamenii cu forta de la regii si de la partid

blu3_li0n
blu3_li0n  •  24 Iulie 2014, 08:51
Postat de de_pe_tarnave pe 23 Iulie 2014, 14:57

Sa-nlocuiasca leul cu prazul sau lubenita de Dabuleni ca sunt mai reprezentative pentru zona !!! Ce mai atata scandal !!

sau cu zaibarul

Vezi toate comentariile (100)
Comentează