INTERNATIONAL  »  EUROPA LEAGUE  »  ASTRA - SLOVAN LIBEREC

Stadionul Astrei Giurgiu va fi plin la meciul de diseară cu Slovan Liberec » Cîte bilete s-au vîndut

Articol de GSP - Publicat joi, 31 iulie 2014 00:00 / Actualizat joi, 31 iulie 2014 10:24

Astra Giurgiu primeşte vizita celor de la Slovan Liberec într-un meci din turul trei al UEFA Europa League, astăzi, de la ora 19:00, liveTEXT pe GSP.RO, partida fiind netelevizată.
Noua arenă din Giurgiu, "Marin Anastasovici", va găzdui în premieră un meci din cupele europene, iar pînă în acest moment, din cele 8.500 de locuri, s-au vîndut 5.000 de bilete.

"Doresc din tot sufletul ca stadionul să fie plin, dar asta rămîne de văzut. Cîştigi suporteri atunci cînd faci performanţă", a declarat în cadrul unei conferinţe de presă Daniel Isăilă.

Antrenorul Astrei a mai spus că şansele la victorie în partida de diseară sînt egale şi se bazează cel mai mult pe ambiţia elevilor săi.

"Să joci într-o competiţie europeană nu poate să ne facă decît cinste, aşteptam cu nerăbdare acest meci şi vrem să dăm totul pentru victorie. Nu va fi uşor, şansele sînt egale 50-50 la sută, pentru că în astfel de jocuri totul e posibil. Mizez foarte tare pe această ambiţie a băieţilor de a face performanţă", a mai adăugat Isăilă.

Dispar fanii "pictaţi"
Giurgiuvenii vor inaugura astăzi o nouă peluză, construită în această vară. Această porţiune a stadionului " Marin Anastasovici" a devenit celebră după ce oficialii clubului au ales să instaleze acolo un panou imens pe care erau desenaţi suporteri ai Astrei.

Citește și:
Fundașul Angliei se va căsători cu fata legendei lui Manchester United » A vorbit despre relația cu viitorul socru
Stiri extrasport
Fundașul Angliei se va căsători cu fata legendei lui Manchester United » A vorbit despre relația cu viitorul socru
Noul model Dacia a fost surprins pe stradă! Imagini-spion cu mașina care urmează să fie lansată
Noutati auto
Noul model Dacia a fost surprins pe stradă! Imagini-spion cu mașina care urmează să fie lansată
Gigi Becali se întâlnește luni cu antrenorul dorit: „Pe mine nu mă refuză”
Superliga
Gigi Becali se întâlnește luni cu antrenorul dorit: „Pe mine nu mă refuză”
Noul „Rolls-Royce chinezesc”, record de vânzări în doar 20 de ore de la lansare » Prețul este de 10 ori mai mic
Noutati auto
Noul „Rolls-Royce chinezesc”, record de vânzări în doar 20 de ore de la lansare » Prețul este de 10 ori mai mic
ULTIMA ORĂ A 3-a zi de scumpiri mari în toate benzinăriile. Motorină mai ieftină de 9 lei - doar în stațiile Petrom
Profit.ro
ULTIMA ORĂ A 3-a zi de scumpiri mari în toate benzinăriile. Motorină mai ieftină de 9 lei - doar în stațiile Petrom
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație care poate deveni subiectul unui articol? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Ion Țiriac s-a întors din China și dezvăluie cadoul exorbitant pe care i-l face Nadiei, la 50 de ani de la Montreal: „Pe 18 iulie îi dau cheile”

Îl recunoști? Fostul număr 1 ATP, nomad în Munții Atlas: „Casa noastră - mama natură”


Comentarii (33)
miki23
miki23  •  31 Iulie 2014, 18:27

A platit MUCICULAE toata bulgaria sa vina la meci ca sa nu mai rada lumea de el :))))))))))))))))))

lenan
lenan  •  31 Iulie 2014, 17:00

nu stiam ca se deplaseaza atitia cehi pentru meciul asta... bravo lor...

rossonero.bucuresti
rossonero.bucuresti  •  31 Iulie 2014, 14:46

cum sa faci tribunele alea la Giurgiu ?????????? mai bine le facea pe stadionul de atletism de pe kiseleff si le dona statului dar juca acolo cand nu erau competitii de atletism ____________ poate ROSSONERO este VIITORUL actual =RO ===S.S.- Student Sports (Sportul Studentesc) =====ONE - 1 - capitala =========RO

Vezi toate comentariile (33)
Comentează